Elena Lasconi nu renunță la cursa electorală pentru Cotroceni nici după ce a rămas fără susținerea propriului partid. „Din păcate, gașca mi-a blocat ilegal accesul la banii de campanie” – transmite, vineri, 11 aprilie, Lasconi.
Actuala șefă a USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale din luna mai, afirmă, într-un mesaj transmis vineri, că nu este „de vânzare” şi nici „monedă de schimb” pentru nimeni, menţionând că va continua să lupte, chiar dacă „gaşca” i-a blocat „ilegal” accesul la banii de campanie, afirmând că nu crede că va avea acces nici măcar în sediul USR.
„O să se facă dreptate în justiţie, dar durează”, a precizat Elena Lasconi, șefa USR, într-o postare pe Facebook, după ce Biroul Naţional al USR a decis să negocieze încheierea contractelor de promovare pentru ea.
„Sunt curajoasă și nu mă las nici intimidată și nici șantajată”
„Pentru fiecare român vulnerabil din țara asta, pentru fiecare copil, pentru fiecare femeie, pentru tineri, pentru toți oamenii de bună-credință, pentru bunicii noștri… uite, pentru asta merită să continui lupta. Am credința că Dumnezeu nu și-a luat ochii de la România. Iar El lucrează prin oameni. Indiferent de câte lovituri voi avea parte, calea mea va rămâne Adevărul. Voi continua să lupt pentru că iubesc cu toată ființa mea această țară. Voi continua să lupt pentru dreptate. O țară nu se schimbă cu un om, ci cu implicarea fiecăruia.
Nu sunt de vânzare și nu sunt monedă de schimb pentru nimeni. Sunt curajoasă și nu mă las nici intimidată și nici șantajată. Chiar dacă acum pare că o gașcă mi-a luat tot, nimeni nu o să-mi ia spiritul, valorile și principiile”, a scris Elena Lasconi pe pagina personală de pe rețeaua de socializare.
Lasconi: „Puterea sistemului este uriaşă”
Ea și-a continuat postarea susținând că „puterea sistemului este uriaşă” şi „în ultimii 35 de ani s-a consolidat, din cinci în cinci ani, folosind instrumente precum frica, manipularea şi minciuna”.
„Am încrederea că oamenii de bună-credință din țara asta își doresc liniște, libertate, adevăr, respect și iubire. Asta pot să ofer și, da, nu sunt perfectă, dar sunt dintre voi. Vă știu durerile, vă știu nedreptățile și cred cu toată ființa mea că acum a venit timpul să se facă dreptate.
Aș fi vrut ca în următoarele săptămâni să călătoresc în țară și în diaspora, să vin să vă văd, să vă privesc în ochi și să vă vorbesc despre planurile mele pentru România. Din păcate, gașca mi-a blocat ilegal accesul la banii de campanie. O să se facă dreptate în justiție, dar durează. Nu cred că voi mai avea acces nici la televiziuni, radiouri, presă scrisă. Nu cred că voi mai avea acces nici măcar în sediul USR.
Așa că singura modalitate de a vă vorbi a rămas social media. Mă bazez pe voi. Mulțumesc!”, a mai transmis Lasconi pe Facebook.
Decizii recente ale USR
Comitetul politic al USR, întrunit joi, a votat în favoarea susţinerii lui Nicuşor Dan în cursa prezidenţială. Au fost exprimate 225 de voturi dintr-un total de 248. Dintre acestea 168 au fost în favoarea susţinerii lui Nicuşor Dan (75%), un număr de 50 de membri s-au pronunţat împotrivă (22%), iar 7 s-au abţinut (3%).
Totodată, Biroul Naţional al USR a decis vineri să mandateze secretariatul general şi coordonatorul de campanie să negocieze încheierea contractelor de promovare pentru preşedinta partidului, Elena Lasconi.
Citiți și: Lasconi, sacrificată! Gașca zurli din USR a bătut palma cu Bolojan!
Nicușor Dan – nici primar, nici candidat, INTRIGANT!
Coaliția PSD-PNL: trădare, atacuri și jigniri!
11 candidați pentru Cotroceni, 0 soluții pentru România
Tanti, dacă te juri cu mâna pe inimă și Biblie, că nu aduci bărboși care fac accidente pe trotinete, la guvernare, zău ca te votez. Nu te lăsa, fă ce poți , chiar fără bani, că vei câștiga. Cred că acuma, numai noi, amărâții ti-am mai rămas, sper că te-ai convins în cine te poți încrede. Dă în ei (toți), ca-n fasole, ca și așa o să fie la mâna ta. Succes.
Mai ai o șansă: strigă și tu „Turul 2 înapoi!!!”