China se transformă din exportator în investitor, chiar în regiunile pe care le vizează Statele Unite.
În timp ce excedentul comercial al Chinei a crescut până la un nivel record de 1,2 trilioane de dolari în 2025, acordurile și contractele încheiate de Beijing cu țările implicate în inițiativa „Belt and Road” au atins noi maxime. America Latină, Orientul Mijlociu și Africa sunt regiuni cheie pentru această inițiativă, relatează CNBC.
China va fi cea mai mare sursă de investiții străine directe în 2026, înaintea Emiratelor Arabe Unite și a Indiei, potrivit sondajul FDI Intelligence al Financial Times. SUA au ocupat locul patru, la egalitate cu Arabia Saudită.
China nu se mai mulțumește doar să trimită produse finite peste granițe. Din cauza barierelor comerciale și a costurilor interne în creștere, companiile chineze își mută producția în piețele vizate sau în regiuni cu acces preferențial către Occident.
Investește masiv în fabrici de mașini electrice și infrastructură în Mexic pentru a beneficia de acordul comercial USMCA și a intra pe piața nord-americană „pe ușa din spate”.
Țări precum Vietnam, Malaezia și Indonezia primesc fluxuri uriașe de capital chinez în tehnologie și procesarea mineralelor critice, domenii pe care SUA încearcă să le securizeze prin parteneriate proprii.
Prin extinderea „Belt and Road”, China a devenit cel mai mare creditor bilateral din lume, finanțând proiecte ce îi permit să își extindă influența geopolitică și să traseze noi rute comerciale.
Companii precum BYD, CATL sau Huawei instalează fabrici, centre de cercetare-dezvoltare și rețele logistice mondiale, concurând cu giganții occidentali pe teren propriu.
America Latină și Asia de Sud-Est au devenit câmpuri de luptă economică. Prin infrastructură și investiții în tehnologie high-tech, China oferă alternativă la capitalul american, forțând statele din aceste regiuni să navigheze între cele două mari puteri.
