Noua securitate europeană: expansiunea nordică a NATO

Înainte ca Vladimir Putin să-și lanseze invazia în Ucraina, problema apartenenței la NATO abia face parte din dezbaterea politică din Finlanda și Suedia. Atacul Rusiei a schimbat totul.

Prin invadarea Ucrainei, Putin a urmărit nu numai să readucă această țară sub influența sa, ci și să schimbe ordinea de securitate a Europei. În privința ultimului aspect, el a reușit – doar că nu în modul în care a intenționat.

Pentru că asaltul Rusiei a unificat NATO și a făcut mult mai probabilă extinderea sa. Dacă Finlanda și Suedia se alătură alianței, așa cum se pare că vor face, vor aduce noi capacități militare majore, inclusiv avioane și submarine avansate, care vor modifica arhitectura de securitate a Europei de Nord și vor contribui la descurajarea unei noi agresiuni rusești.

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, situația de securitate din nordul Europei s-a schimbat dramatic, notează Foreign Affairs. Cele trei state baltice – Estonia, Letonia și Lituania – s-au desprins de URSS chiar înainte de dispariția oficială a acesteia. Iar în 1995, Finlanda și Suedia au aderat la Uniunea Europeană, o mișcare pe care ambele țări o consideraseră anterior imposibilă din cauza politicilor lor de neutralitate.

Pentru aceste două națiuni, aderarea la UE a însemnat renunțarea la conceptul de neutralitate. Dar asta nu a declanșat imediat discuții despre aderarea la NATO.

Aceștia au fost anii Cartei de la Paris din 1989, care urmărea să construiască o ordine de securitate europeană care să includă Rusia, și ai conferințelor care au dus la înființarea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Atât Finlanda, cât și Suedia nutreau speranța că vor putea dezvolta o relație de securitate constructivă cu o Rusie democratică și reformatoare. Chiar și după ce Estonia, Letonia și Lituania au devenit membre ale NATO și ale UE, mai mult de un deceniu mai târziu, nu a existat o dezbatere prea amplă nici în Suedia, nici în Finlanda cu privire la reconsiderarea statutului militar de țară nealiniată.

În 2008 Rusia a invadat Georgia,  în 2014 Ucraina, iar un ton clar revizionist a început să se strecoare în declarațiile politice ale Moscovei.Acum, scopul imediat al lui Putin este de a supune Ucraina, dar duce și un război împotriva Occidentului.

Liderul rus și acoliții săi au arătat clar că doresc să înlocuiască ordinea de securitate post-1989 în Europa cu aranjamente care afectează suveranitatea altor țări. Și așa cum prăbușirea Uniunii Sovietice a determinat Suedia și Finlanda să-și reconsidere relațiile cu Europa, cutremurul politic actual le-a determinat să reconsidere elementele fundamentale ale politicilor lor de securitate, inclusiv relațiile lor cu NATO.

Rezultatul războiului din Ucraina este încă necunoscut. Este imposibil de prezis ce fel de țară va fi Rusia în următoarele decenii, dar probabil va apărea mai slabă din punct de vedere economic și militar, cât și mai disperată și mai periculoasă politic.

Este puțin probabil ca regimul Putin – indiferent dacă el sau unul dintre prietenii săi se află la cârmă – să renunțe la ambițiile imperiale atâta timp cât rămâne la putere. Această realitate schimbă în mod fundamental considerentele de securitate atât din Helsinki, cât și din Stockholm.

Un peisaj schimbat

Când Finlanda și Suedia vor adera la NATO, posibil în 2023, arhitectura de securitate a Europei de Nord se va schimba. Fiecare țară aduce alianței capacități militare considerabile: Finlanda menține o armată cu rezerve foarte importante, iar Suedia are forțe aeriene și navale puternice, în special submarine.

Cu avioanele de luptă Gripen avansate ale Suediei adăugate la F35 comandate sau în curs de livrare pentru Norvegia, Danemarca și Finlanda, peste 250 de avioane de luptă extrem de moderne vor fi disponibile în întreaga regiune. Operate împreună, acestea vor constitui o forță substanțială.

Dar poate cea mai importantă consecință a aderării Finlandei și Suediei la NATO ar fi creșterea forței politice a alianței ca pilon al apărării Europei și a zonei transatlantice. Ambele țări vor contribui la facilitarea unei coordonări mai profunde între UE și NATO, contribuind astfel la o mai bună împărțire a sarcinilor peste Atlantic – un obiectiv de o importanță crescândă în contextul modificării strategiei SUA privind China și regiunea Indo-Pacific.

Pe măsură ce se apropie summitul NATO de la Madrid, la sfârșitul lunii iunie,  factorii de decizie trebuie să ia în considerare cererile de aderare rapidă ale Finlandei și Suediei.

Acest lucru ar trebui privit nu numai ca o modalitate de a consolida stabilitatea zonelor nordice și baltice, ci și ca o oportunitate de a întări alianța în ansamblu, într-un moment în care agresiunea militară a Rusiei reprezintă un real pericol pentru securitatea Europei.