Cauta

Noua gramatică: mai puțin ca prefectul

În vechea gramatică, mai mult ca perfectul era un timp al modului indicativ. Acum s-a schimbat totul, gramatica a fost resetată și a rămas în picioare numai cea politică. Perfect nu mai e nimic, a rămas doar prefectul.

Alin Stoica e prefect de București. I s-a greșit titulatura. Nu e prefect, e doar un membru PLUS ajuns în funcție prin sforării politice. A fost ceva cam ca la căpăcelele pe care le jucam în copilărie. Gambrinus bate Hațeg, e mai puternic. Dacă pică până la jumătate, nu se pune. Peste jumate, căpăcelul de bere turtit cu piatra e cel mai tare. A căzut peste Traian Berbeceanu, cam la egal cu acesta. Ca să nu se supere Cioloș & Co s-a căzut la pace. Alin Stoica s-a suit pe scaun și de atunci zice că este prefect. Nu este. E un căpăcel negociat și împins ușor cu bombeul, să nu se prindă lumea că nu ține.

L-am auzit doar de două ori vorbind. El este prefect? Nu. Este timpul actual al modului de a face politică. E mai puțin ca prefect. Nu crede în aglomerațiile din magazine produse înainte de ora închiderii. Nu crede în fotografiile care demonstrează asta. El trebuie să discute cu proprietarii, să-i spună ăștia cu gura lor că e aglomerație. Abia după aceea va analiza cum se poate rezolva și va propune ceva. A decide din prima că trebuie modificat programul până după ora 18 e prea dificil pentru el. Ar însemna să fie mai mult ca prefectul, or gramatica PLUS din guvernare nu-i dă dezlegare.

Ce facem dacă am rămas fără pâine la ora închiderii, se întreabă domnul Renew Europe la scară minusculă? Așteptăm dimineața, să se deschidă magazinul și ne cumpărăm pâine, își răspunde singur mai puțin ca prefectul. Totul de o simplitate uluitoare. De ce nu ne-om fi gândit? Ca și în fața ușii. Ce facem când ajungem acasă și băgăm cheia în broască? Așa zice să descuiem, dar mai puțin ca prefectul mă va contrazice. Dacă ai cheia în broască, așteaptă să-ți deschidă cineva fără să suni. Gândire simplă, motivațională, ca a  omului care, lăsat în gară, ia trenul.

Ultimele stiri

  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Exit mobile version