”După ce a fost respinsă ca un fenomen al secolului trecut, concurența dintre marile puteri a revenit”. Așa se afirmă în Strategia de securitate națională pe care președintele Donald Trump a lansat-o în 2017, surprinzând într-o frază povestea pe care factorii de decizie americani în materie de politică externă și-au petrecut ultimul deceniu spunându-și-o lor și lumii.
În epoca de după Războiul Rece, Statele Unite au căutat, în general, să coopereze cu alte puteri ori de câte ori a fost posibil și să le integreze într-o ordine globală condusă de americani, notează Foreign Affairs. Dar, la mijlocul anilor 2010, un nou consens s-a impus. Era cooperării se încheiase, iar strategia SUA trebuia să se concentreze pe luptele cu rivalii majori, China și Rusia. Prioritatea principală a politicii externe americane era clară: să rămână înaintea lor.
În 2022, Strategia de securitate națională a lui Joe Biden avertiza că „cea mai presantă provocare strategică cu care se confruntă viziunea noastră vine din partea unor puteri care îmbină guvernarea autoritară cu o politică externă revizionistă”. Singurul răspuns a fost „depășirea concurenței” Chinei și constrângerea unei Rusii agresive.
Mai degrabă decât să concureze cu China și Rusia, Trump dorește acum să colaboreze cu aceste țări, încercând să încheie acorduri care, în timpul primului său mandat, ar fi părut nepotrivite față de interesele SUA.
Unii observatori, încercând să dea un sens comportamentului lui Trump, au încercat să readucă politicile sale în cadrul competiției dintre marile puteri.
Din acest punct de vedere, apropierea de Vladimir Putin reprezintă politica marilor puteri la cel mai înalt nivel – chiar un „Kissinger inversat”, menit să despartă parteneriatul sino-rus.
Alții au sugerat că Trump urmărește pur și simplu un stil mai naționalist de concurență între marile puteri, un stil care ar avea sens pentru Xi și Putin, precum și pentru Narendra Modi din India și Viktor Orban din Ungaria.
Aceste interpretări ar fi putut fi convingătoare în ianuarie. Dar acum ar trebui să fie limpede că viziunea lui Trump nu este una a concurenței între marile puteri, ci a complicității între marile puteri: un sistem „concertat” asemănător celui care a modelat Europa în secolul al XIX-lea.
Trump dorește o lume gestionată de oameni puternici care lucrează împreună – nu întotdeauna în mod armonios, dar întotdeauna în mod deliberat – pentru a impune o viziune comună asupra ordinii.