Noi împotriva lor. Valul populist în Europa

Populiștii pretind că reprezintă voința oamenilor de rând împotriva unei elite politice, economice sau intelectuale, încadrându-și politica în termenii unei narațiuni „noi împotriva lor”.

Valul populist s-a manifestat în diferite forme. La dreapta, partide precum Rassemblement National din Franța, Lega din Italia și Fidesz din Ungaria au accentuat retorica anti-imigrație, suveranitatea națională și respingerea multiculturalismului.

La stânga, mișcări precum Podemos din Spania și Syriza din Grecia s-au concentrat pe inegalitatea economică, măsurile de austeritate și eșecurile neoliberalismului.

Nemulțumirea

Una dintre cele mai importante cauze ale populismului în Europa este nemulțumirea, în special în urma crizei financiare din 2008 și a crizei ulterioare a datoriei europene, relatează Modern Diplomacy. Măsurile de austeritate impuse de guverne, adesea la cererea Uniunii Europene și a instituțiilor financiare internaționale, au condus la reduceri masive ale serviciilor publice, la creșterea șomajului și la stagnarea salariilor.

În multe țări, clasa muncitoare și clasa de mijloc s-au simțit lăsate în urmă de globalizare și de politicile economice neoliberale care păreau să avantajeze elitele urbane și marile corporații, lăsându-i pe ceilalți să se chinuie.

În Europa de Sud, unde criza economică a lovit cel mai puternic, partidele populiste de stânga, precum Syriza din Grecia și Podemos din Spania, au profitat de furia populației față de austeritate și UE. Aceste partide au susținut că instituțiile financiare internaționale și elitele nu au reușit să protejeze cetățenii obișnuiți, pledând pentru politici economice care acordă prioritate bunăstării sociale și redistribuirii bogăției.

Imigrația

Criza europeană a migrației din 2015-2016, în urma căreia un număr mare de refugiați și migranți din Orientul Mijlociu și Africa au ajuns în Europa, a exacerbat preocupările existente cu privire la identitatea națională, securitate și coeziune culturală.

Liderii populiști, în special cei de dreapta, au profitat de aceste neliniști, prezentând imigrația drept o amenințare existențială la adresa culturii și valorilor europene. Marine Le Pen, liderul RN, și Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, și-au construit platformele politice pe retorica anti-imigrație. Orban a declarat că Ungaria apără „Europa creștină” de o invazie musulmană percepută, în timp ce Le Pen a cerut controale mai stricte ale imigrației și o întoarcere la naționalismul francez.

Teama de imigrație și de schimbările demografice a alimentat, de asemenea, ascensiunea partidelor populiste în țări precum Italia (cu Lega lui Matteo Salvini) și Germania (cu Alternativa pentru Germania, AfD). Folosesc un limbaj incendiar, prezentându-i pe imigranți drept infractori sau trișori ai ajutoarelor sociale, și susțin politici precum închiderea frontierelor și deportările.

Euroscepticismul și suveranitatea națională

Un alt factor major care stă la baza ascensiunii populismului este dezamăgirea tot mai mare față de Uniunea Europeană și percepția sa de erodare a suveranității naționale.

Multe partide populiste susțin că UE a devenit prea puternică și că impune politici care subminează capacitatea națiunilor individuale de a-și controla propriile afaceri.

Un exemplu notabil de populism alimentat de euroscepticism este votul pentru Brexit din 2016, în care UKIP, condus de Nigel Farage, a jucat un rol central în susținerea ieșirii Marii Britanii din UE. Farage a prezentat UE drept un proiect de elită care submina suveranitatea britanică și inunda țara cu migranți, folosind sloganuri precum „Preia controlul” pentru a face apel la alegătorii care se simțeau înstrăinați de globalizare și de guvernanța supranațională.

În Polonia și Ungaria, liderii populiști s-au poziționat ca apărători ai suveranității naționale împotriva a ceea ce ei consideră a fi depășirea atribuțiilor UE.

Valul populist a încurajat mișcările eurosceptice de pe întregul continent, stârnind îngrijorări cu privire la viabilitatea pe termen lung a blocului comunitar.