Exact acum, cu o lună înainte de alegeri, partidele s-au sufocat. Nu mai oferă nimic, nu mai promit nimic. Nu este vorba de clasicile pungi cu ulei, zahăr, orez sau de suvenirurile cu sigla partidului. Nu, pentru că aspiranții la postul de primar s-au lămurit și ei, în sfârșit, cum e cu parșivenia alegătorului. Îi dai omului binețe la poartă și-i urezi să-i fie viața ușoară ca făina liberală din sacoșă, iar el votează cu USR pentru că a sunat fiul diasporean, spălător de mașini sau ajutor de brutar, și i-a zis că dacă nu pune ștampila pe primarul userist nu mai trimite niciun ban în țară. Așa că, între făina lui Orban și amenințarea financiară, țăranul român alege Renew Europe, chiar dacă nu știe ce-i aia.
Nu se rezumă totul doar la asta. Partidele nu mai au resurse, de fapt. În 30 de ani de politică și-au epuizat stocul de promisiuni din care au trăit. Nu mai au ce să inventeze, pentru că vorbele sunt aceleași. Nu mai pot născoci cuvinte noi, care să acopere făgăduielile neonorate.
Totul pentru cetățean
De nouă luni de zile liberalii se zbat între lăcomie și prostie. Gestionarea pandemiei a fost un fiasco total. Este și acum și promite să se mențină. Dacă ar fi și carnea de porc mai ieftină, ar fi chiar ca în vremea războiului. E un haos căruia nimeni nu-i dă de capăt. Se încurcă morții cu viii, răniții de virus sunt sănătoși dar le ies analizele pe dos, bolnavii de ieri sunt, de fapt, pentru mâine, spitalele sunt goale dar se umplu brusc dacă e să treacă pe acolo vreun ministru, și medicii mor înaintea pacienților. Exact ca în tranșee sau în spitalele prea apropiate de linia frontului. Lucrezi cu ce ai la îndemână și, dacă te simți dovedit de numărul prea mare de pacienți, alegi care să trăiască și care nu.
Nu sunt vorbe în vânt, sunt amenințări la un pas de a deveni politică liberală. Doar liberală, căci sanitară nu e. Pe de altă parte, în plan economic, nimicul se umflă zilnic și riscă să explodeze. Este susținut din vorbe goale, pline de aer, și de proiecte și planuri din care se fac zero lucruri. Nici nu s-ar putea face ceva, pentru că exact cu acest scop au fost concepute. Pentru a ameți lumea de cap și a demonstra cum se zbat ei pentru cetățean. Știu cum îl cheamă pe cetățean. Și-i mai știu și pe alții de lângă el.
Căsătoria dintre Gheorghe și Ioan
Nu este singurul partid care nu are ce oferi. Uniunea Salvați România se află în aceeași situație. Dăruiește electoratul cu amăgiri de progres, unul despre care știe și el că nu va fi vreodată atins. Cum poți aduce progres din moment ce nu ai inițiative fiabile? Cum să dezvolți ceva în țara aceasta atât timp cât contrezi totul? Cum să imprimi un minim ritm social din moment ce ești preocupat mai mult de a-l distruge?
Despre ce evoluție în societate poate fi vorba dacă principala preocupare este desființarea familiei tradiționale? Vorbește despre digitalizare ca toți ceilalți, visând cu ochii deschiși si pretinzând ascultare. Și cui să folosească asta? Copiilor născuți din căsătoria lui Gheorghe cu Ion? Conduce ceva Uniunea Salvați România, exceptând turmele de corporatiști bucuroși că se dau cu bicicleta pe Calea Victoriei și că pot atârna, în cinci, la o bere pe care o plătesc cu cardul? Nu mi se pare.
Cine-i apără de asaltul liberal?
Partidul Mișcarea Populară ar vrea și el să ofere și el ceva. Spre mulțumirea nației, nu are ce. I-ar fi și greu să găsească o soluție, din moment ce încă nu a descoperit ce caută în politică. Alianțele și lipiturile cu alții nu-l ajută cu nimic. Rămâne aceeași formațiune parazitară, care trăiește ba la umbra prestigiului bahic al unui lider decrepit, ba la mâna celor care au nevoie să sară de virgulă la socoteala politică, pentru vreo majoritate de conjunctură.
Nici social-democrații nu stau prea bine. La fel ca ceilalți, vorbesc exagerat de mult despre politică, dar prea puțin despre oameni. Ce le oferă? Încă nu este foarte clar, deocamdată sunt ocupați cu partidul care nu reușește să convingă. Uită cel mai elementar lucru. Cetățeanului de rând, modest și fără prea mare pricepere politică, nu-i miroase a bine când cel în care a avut încredere este mai preocupat de împărțirea dregătoriilor social-democrate, și mai puțin de protejarea lui în fața asaltului liberal.
