AcasăPoliticaNicușor, marele nevinovat

Nicușor, marele nevinovat

Toți sunt de vină. Dragnea, Firea, Iliescu, Ceaușescu, Gelu, Gnat Menumorut, ciobanul Bucur. Nu și Nicușor Dan, al cărui nume mai mult a fost insinuat și, în cel mai rău caz, abia șoptit.

Incendiul de la „Matei Balș” a fost provocat de instalația electrică. Nouă, veche, verificată sau nu, de la ea a pornit necazul. Nu de la Nicușor Dan, care ținea spitalul în frig. Mai puneau asistentele un calorifer electric în priză, mai puneau pacienții o aerotermă, gata, instalația a făcut „poc” și a început beleaua. A băgat Nicușor în priză vreun încărcător de telefon? Nu. Și atunci de ce să i se impute lui ceva? Treaba lui e cu căldura, nu cu lipsa ei. Dacă pacienții au frisoane, e treaba medicilor să îi încălzească. În Europa se poartă 19 grade, zice el. În saloane erau 14 și uneori 16, dar noi nu suntem încă integrați pe deplin, așa că e firesc. E treaba lui să ne europenizeze? Nu. Treaba lui este să promită. Treaba lui este să te convingă că site-ul primăriei, al RADET, al ELCEN sau al cui o fi arată ce trebuie. Faptul că scrie că au fost deficiențe nu înseamnă că se referă strict la căldură. Poate se referă la frig, căci iarna e frig. Și dacă a fost un frig dulce, un friguleț ca o adiere, ce vină are el? Nicușor nu este institut de prognoză a vremii și nici buletinul meteo al spitalelor.

Nicușor are în păstorire câteva sute de kilometri de conductă. N-are nicio treabă el cu cablurile izolante ale radiatoarelor. Dacă sunt chinezării, să răspundă China pentru ele, nu el. Dacă a venit un flux de energie prea mare, să răspundă ăia de la Porțile de Fier că au deschis prea mult o ecluză. Sau chiar Dunărea, pentru că e lipsită de control politic. Și chiar și Firea să răspundă. Pentru orice. De ce să răspundă el pentru ce s-a întâmplat la „Matei Balș”? Să răspundă directorul spitalului pentru că nu le-a dat pacienților speranțe că vor ajunge sănătoși acasă. Și pompierii să răspundă, pentru că nu au venit cu furtunuri cu apă caldă. De unde moda asta, să vii cu apă rece la incendii? Ca să răcească și ceilalți și tot lui să i se impute?

author avatar
Valentin Boeru
1.693 afisari

13 COMENTARII

  1. De-a dreptul scandalos modul în care se încearcă eludarea adevărului!
    Mucușor e unul dintre jegurile #rezist care e „scutit” de orice răspundere.
    Si ce dacă e acuzat că a lăsat spitalul neincalzit?
    Se știe că „iarna nu-i ca vara”, deci el e responsabil cu frigul, nicidecum cu încălzirea.
    O fi „tupeu european” ce vedem la primarul general?
    Sigur demisia lui nu ar învia morții, dar ar fi o minimă satisfacție într-o tragedie a cărui Mare Vinovat este .

  2. Cine credeti ca sunt in aceste trei pseudonime ? Ati ghicit , salutari din brusturii din spatele garii Tiraspol …….hihihihihihihi…..

  3. Se putea sa nu vina nebuna din Tiraspol Ea sta la ulucu fundului si asculta …..A!!!!! Uite l a atins iar pe johanus vai vai cutrelor ,mancurtilor nu va astamparati Ei lasa!!Va arat eu voua bolsevicilor !Ce aveti cu tatuca Ce daca tatuca se uita la noi cu ochii aia de peste mort El va uraste pe toti!Tatuca minte de ingheata apele ,a bagat minciuni la Bruxeles de s au saturat si aia de acoloPe ambasadori i a prostit pana a crezut si el in minciunile saleAmbasadorii trebue invitati in parlamentul romaniei si sa li se aduca la cunostinta adevarul nu minciunile iohanisteScarbelor ,satanilor Dumnezeu va uraste pentru ca sunteti criminali Aveti crima in sangeSiktir!

  4. Sa ne explice Nicusor frigusor de ce era cald in apartamente pe vremea Firei si de ce e frig acum ?

  5. Simplu , bucurestenii , pe vremea lui Firea , desenau un soare pe perete si se lafaiau in caldura , acum se repara conductele putrezite si lasate de izbeliste de madam Voluntari .

    • Da…sa o cheme pe Firea la primarie sa le deseneze…Poate vom avea caldura din nou…

  6. un combinagiu postedecembrist votat de naivii care acum mor prin spitale si prin case de frig!!!!!!!!doar ca nu o fi vesnic sau poate nici macar cat mandatul!!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger