Nicușor Dan vrea premier tehnocrat, românii cer alegeri anticipate!

România nu mai e o țară guvernată, a devenit un ring de box cu perdeluțe de ședință. În loc de proiecte, avem scandaluri; în loc de reforme, replici de talk-show; în loc de responsabilitate, șușoteli, ironii și acuzații ca la ușa cortului. Nu mai e vorba despre economie, sănătate sau viitor. E vorba doar despre cine își face mai bine PR-ul dintr-o criză pe care tot ei au provocat-o. Guvernanții joacă la ruleta rusească fondurile europene și răbdarea oamenilor, în timp ce se bat pe funcții ca pe colacul de salvare într-un bazin cu apă.

Cum la noi spitalele se construiesc doar în Excel, iar negocierile între partidele pro-europene seamănă cu niște emisiuni de proastă calitate de la Antena Stars, liderii politici continuă să se întreacă în sportul lor preferat: scuipatul în ochii cetățenilor. Ultimul episod din circul național s-a jucat miercuri, în ședința în care, teoretic, trebuia să se ajungă la un consens pentru formarea unei majorități. Practic, s-a lăsat cu amenințări cu judecata, acuzații de furt și, în cel mai autentic stil dâmbovițean, cu bășcălii subtile. Sau, în cazul UDMR, nici măcar subtile: Kelemen Hunor le-a sugerat celor din PSD și USR să meargă la terapie de cuplu. Poate încep cu un test de empatie și termină cu un dram de bun-simț.

Protagoniștii scenei: Alexandru Rafila, actual ministru al Sănătății (PSD), și Cristian Ghinea, fost ministru USR, reconvertit în moralist de serviciu. Mărul discordiei? Banii din PNRR. Mai exact, banii care nu mai sunt. În toată această telenovelă ieftină, spitalele există doar în replicile aprinse ale politicienilor. În realitate, bolnavii mor cu zile, iar medicii buni pleacă din țară în fiecare lună. Dar pentru Ghinea și colegul său, Voiculescu, ăsta e doar un detaliu, nu?!

În loc să găsească o soluție, PNL, PSD, UDMR și USR își dau la gioale cu o plăcere care trădează nu doar disprețul față de partenerii politici, ci și față de cetățenii care, culmea, le plătesc salariile.

Scroafa care s-a urcat în copac

Țara se scufundă în scandaluri, iar Nicușor Dan își face veacul la Odesa, bifând încă o poză de Instagram cu iz diplomatic. Între două declarații plictisite, președintele anunță că acum cochetează cu ideea desemnării unui premier tehnocrat. Întrebat dacă ar propune așa ceva în lipsa unei soluții politice, a răspuns că are în vedere și această variantă.

Între timp, cercul de afaceriști din jurul lui, gașca Burnete-Șucu, împinge discret un nume care se tot lipește de ideea de „salvator apolitic”: Dragoș Anastasiu.

Domnul Anastasiu, obișnuit să dea sfaturi despre cum se guvernează țară de pe margine, din lounge-uri aerisite și conferințe motivaționale, se ferește cu grație de întrebarea directă, dar nici nu zice un „nu” clar. Când ai un public care te aplaudă doar pentru că vorbești bine și „nu ești politician”, nu înseamnă că ai pregătirea necesară pentru a conduce un guvern. Dar, în România, orice scroafă care s-a urcat în copac ajunge instant „om providențial”. Că doar a condus o firmă, știe cu cifrele, deci sigur merge și cu țara, nu?

Adevărul e că ideea de premier tehnocrat vinde bine în vremuri de criză, mai ales când partidele se compromit singure în certuri de mahala. Însă, a arunca nume precum Anastasiu în arenă, cu pretenția că avem de-a face cu o soluție „serioasă”, nu face decât să adâncească senzația de farsă. România nu are nevoie de un terapeut de business, ci de un chirurg politic cu nerv, viziune și coloană vertebrală, nu de încă un CEO cu vise de Palatul Victoria și discursuri din manualul de PR.

România, între două lumi care nu mai comunică

Pe fundalul acestui haos de cabinet și crize simulate, ceva mai profund clocotește în societate. România este mai divizată ca oricând. Avem un pol suveranist tot mai vocal, alimentat de dezgustul față de elitele care par să nu mai vorbească limba poporului, și, în paralel, un nucleu de radicali #rezist”, care își păstrează bastoanele de protest pregătite în debara, așteptând primul telefon să iasă în stradă.

O societate ruptă în două, care nu mai are niciun fir de comunicare între tabere. O țară prinsă la mijloc între extrema neîncrederii și extrema exasperării.

În concluzie, orice improvizație tehnocrată este o păcăleală de moment. O cârpeală cu aere de salvare națională. Oricât de bine ar da pe hârtie un nume „nepolitic”, realitatea e clară: fără susținerea partidelor, fără legitimitate populară, un astfel de premier ar fi doar o marionetă într-un teatru părăsit.

Dacă partidele tot nu se înțeleg între ele, atunci poate că este timpul pentru un restart autentic: lăsați poporul să decidă! Alegeri anticipate, un nou Parlament, un nou guvern, și, dacă avem noroc, o nouă minimă speranță!

Azi, România a ajuns un pacient pe masa de operație – fără bisturiu, fără anestezist, dar cu o echipă completă de circari la conducere. Bravo, națiune! Să trăim… dacă mai avem cu ce.