Cu USR controlând Guvernul Bolojan și cu un Nicușor Dan care continuă să demonstreze, zi după zi, că nu înțelege nimic din ce presupune funcția de șef de stat, România se îndreaptă, cu pași mărunți dar siguri, spre prăpastie. Când hăhăiala ia locul declarațiilor oficiale și minciuna este ridicată la rang de strategie de PR politic, nu putem avea alte așteptări decât prăbușirea întregii țări sub jugul colonialismului occidental, că tot arată Donald Trump lumii întregi, și o face fără menajamente, care este calea de urmat.
Președintele României a mers la Paris și a reușit, printr-o succesiune de bâlbe demne de scenariile cu Louis de Funès, să stârnească amuzamentul gazdelor. Dintre toți șefii de stat și liderii europeni prezenți, Nicușor Dan a fost ultimul care a părăsit capitala Hexagonului.
Când ceilalți erau deja întorși, „președintele nostru” bea ceai cu jurnaliștii „de casă” ai Cotrocenilor pe un aeroport secundar din Paris. Pe Charles de Gaulle, se pare, nu i s-a permis accesul – acolo sunt primiți oamenii serioși, partenerii adevărați, nu oportuniștii obedienți care nu-și înțeleg locul în peisaj.
Dar, să lăsăm rușinea deoparte și să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat, adică pe minciunile aruncate la foc automat, precum dronele în războiul din Ucraina.
La minciuni, înainte!
La revenirea în țară, Nicușor Dan a postat pe Facebook un mesaj însoțit de câteva fotografii atent alese, care se voia o odă adusă propriei sale importanțe internaționale: „Am ajuns la București. Pe parcursul zborului, deasupra spațiului aerian al Elveției, aeronava noastră a fost escortată de două avioane F-18, un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”.
Măi, să fie! Aș fi fost tentat să dau crezare acestui musafir nepoftit de la Cotroceni dacă nu i-aș fi cunoscut istoricul. Dar, tocmai fiindcă știu cu cine am de-a face, am săpat puțin. Și, ca de obicei, povestea din spatele poveștii lustruite de staff-ul lui Nicușor, omul cu șosete noi este cu totul alta.
Realitatea este simplă și deloc glorioasă: nu a existat niciun „gest de apreciere” din partea Elveției. A fost vorba doar despre o procedură standard a aviației militare elvețiene, conform legislației în vigoare în „Țara Cantoanelor” – „Începând cu 2026, Forțele Aeriene Elvețiene mențin Poliția aeriană 24/7 cu două avioane de vânătoare F/A-18 înarmate în standby permanent. Acțiunile lor sunt clasificate după cum urmează:
Misiuni «live»: acestea sunt verificări aleatorii, de rutină ale aeronavelor de stat și militare străine efectuate pentru a verifica dacă au autorizația diplomatică necesară. Nu toate zborurile militare sunt interceptate; mulți tranzitează fără escortă fizică, dacă autorizația lor este în ordine și își urmează planul de zbor;
Misiuni «fierbinți»: acestea sunt intervenții de urgență, din categoria «blue light», declanșate numai atunci când o aeronavă încalcă suveranitatea aeriană, ignoră grav reglementările privind traficul aerian sau se află într-o situație de urgență.
Cu alte cuvinte, staff-ul președintelui (dacă nu chiar Nicușor Dan însuși) a transformat o patrulare banală într-un episod penibil de cosmetizare a imaginii. Încă o dată, să fie mesajul clar: când te înconjori de „specialiști” crescuți prin ONG-uri și laboratoare de activism, riști ridicolul! Doar că, în cazul lui Nicușor Dan, călcatul în străchini a devenit o rutină.
SPP, MApN, dormiți?
Privind la rece, devine evident că problema nu este doar președintele, ci întreg aparatul din jurul său. Administrația Prezidențială, plină de USR-iști și ONG-iști, este un conglomerat de incompetenți care confundă responsabilitatea publică și munca în slujba președintelui României cu obiceiurile de corporație: program flexibil, lipsă de asumare și scuze puerile de tipul „s-a îmbolnăvit pisica”.
De la plecarea din România și toată rușinea trăită în Franța (da, înțelegem că Aeroportul Charles de Gaulle este rezervat „greilor”, dar oare câte alte state europene dau Franței și firmelor sale atât de „gros” ca România?!) și până la întoarcere, această deplasare externă a lui Nicușor Dan a fost, de fapt, o bășcălie completă. Reținem doar hăhăiala lui, tentativa jalnică de a justifica neplecarea de cu seara din Paris și amatorismul cronic al echipei sale. Plus o manevră penibilă de a vorbi despre nevoia achiziționării unui avion prezidențial, că lui Fritz nu-i place în „das Militärische”.
„Am decis să nu mai plecăm pentru că am fi ajuns la 3-4 noaptea și nu ar fi fost bine”, ne-a explicat președintele. Nu ar fi fost bine pentru cine? Pentru somnul prezidențial? Pentru confortul personal? La București au aterizat zeci de avioane în acea noapte.
Iar dacă aeronava „Spartan” nu era adecvată pentru condițiile meteo, atunci cineva nu și-a făcut treaba. SPP avea obligația să verifice absolut tot: avion, rută, vreme, siguranța președintelui. Dacă nu au știut, este grav. Dacă au știut și au tăcut, este și mai grav. În ambele cazuri, capete trebuie să cadă – începând cu eternul „special” Lucian Pahonțu!
Incompetența USR, risc de securitate națională
La fel de bine, dacă MApN nu a informat Administrația Prezidențială, întrebările devin de-a dreptul explozive: vorbim despre sabotaj? Despre o breșă de securitate? Despre un risc real la adresa siguranței naționale?
Cu un ministru ca Radu Miruță, la fel de „competent” ca predecesorul său Ionuț Moșteanu, Ministerul Apărării riscă să se întoarcă în Epoca de Piatră a profesionalismului. Și asta exact în cel mai prost moment posibil: cu Europa clocotind, cu războiul la graniță și cu lumea aflată pe marginea unei conflagrații majore.
Aici este miezul problemei, de fapt. USR nu aduce plus valoare, nu produce manageri, ci activiști ideologici – buni la lozinci, slabi la decizie, zero la responsabilitate. Când astfel de oameni ajung în portofolii-cheie – Apărare, Transporturi, Energie, Externe -, riscurile nu mai sunt politice, ci existențiale.
România riscă enorm, de la pierderea credibilității externe și blocarea deciziilor strategice până la vulnerabilizarea instituțiilor de forță și transformarea statului într-un laborator de experimente progresiste.
Subordonarea totală a interesului național este în derulare! Cât de jos poate fi adusă România? Cât mai rabdă românii? Nu știm, dar ce știm este că ne paște o notă de plată foarte mare. Pe care, din păcate, nu o vor achita nici Nicușor Dan, nici USR. Tot în „cârca” noastră va cădea.
