Cauta

Nicușor Dan și-a preluat mandatul cerându-le bucureștenilor răbdare. Când deschide ”ușa mare” a Primăriei – VIDEO

Nicușor Dan a purtat pentru prima oară esarfa de primar

În prezența premierului Orban, candidatul susținut de PNL, USR și PLUS în cursa pentru fotoliul de primar al Capitalei și-a preluat, joi, mandatul, la mai bine de o lună de la alegerile locale pe care le-a câștigat.

”Bucureștiul are un potențial uriaș, are oameni care au performant în mediul privat, care au performant în zona artistică, culturală, în mediul academic. Sunt așa multe energii în orașul ăsta, că nu putem să nu reușim!”, a fost auzit spunând Nicușor Dan, în prima parte a discursului său.

Mergând mai departe și oprindu-se asupra problemelor cu care se confruntă Capitala, noul primar a făcut deja un apel la răbdare. ”Pe termen foarte scurt, cer bucureștenilor răbdare și solidaritate, pentru că sunt niște probleme grave și urgente cu care ne confruntăm. Suntem într-o criză sanitară, avem o criză a termoficării și avem o criză financiară la nivelul municipalității. Răbdare și le vom rezolva!”, a susținut Dan, înainte de a-i îndemna pe oameni să respecte recomandările specialiștilor, în privința regulilor menite să limiteze răspândirea noului coronavirus – purtarea măștii, evitarea aglomerației.

Când se va deschide ”ușa mare” a Primăriei

Nu în ultimul rând, referindu-se la promisiunea de a menține dialogul cu oamenii, Nicușor Dan a anunțat când anume vor avea oamenii acces la o întrevedere cu noul edil. ”Vom deschide ușa mare a Primăriei, dar amân acest moment până la momentul la care Bucureștiul va avea mai puțin de 100 de îmbolnăviri de coronavirus în acea zi. În prima zi în care Bucureștiul va avea mai puțin de 100 de oameni care se vor îmbolnăviri de coronavirus vom deschide ușa mare a Primăriei”, a asigurat Dan.

Din datele făcute publice joi de Grupul de Comunicare Strategică, într-o zi cu un record absolut de cazuri noi raportate – peste 6.400, în București au fost confirmate în total 34247 de cazuri, 1129 fiind noi. Conform sursei citate, până astăzi, 29 octombrie, în România au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.

Ultimele stiri

  • De ce nu pleacă PSD din guvern?
  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Exit mobile version