Nicușor Dan a afirmat, miercuri, 4 iunie, în prima sa conferință de presă de la Cotroceni, că nu este deloc mulțumit de procesul anticorupție, președintele subliniind că, după formarea Guvernului și stabilirea măsurilor privind deficitul bugetar, „partea de justiţie” va fi principala sa „preocupare”. Totodată, șeful statului a apreciat că „este nevoie de un director civil” la Serviciul Român de Informații – SRI.
„Am spus asta şi-mi menţin, nu sunt deloc mulţumit de procesul anticorupţie, sunt zone întregi de corupţie care sunt neglijate de statul român şi, imediat ce o să terminăm cu chestiunea deficitului şi a formării Guvernului, partea de justiţie o să fie principala mea preocupare”, a declarat, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan, în prima conferinţă de presă ținută la Cotroceni, de la preluarea mandatului.
Nicușor Dan: „Este nevoie de un director civil la SRI”
Acesta a menționat că va avea discuţii cu şefii parchetelor, în perioada următoare. „Pe partea de corupţie statul român are restanţe foarte, foarte mari”, a mai declarat preşedintele.
Nu în ultimul rând, șeful statului consideră că SRI are nevoie de o conducere civilă. Și că, „foarte probabil” e nevoie de un director nou la Serviciul de Informații Externe (SIE) – în fruntea căruia se află, la acest moment, Gabriel Vlase.
„Este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE”, a mai declarat preşedintele.
Citiți și: BNS, atac la Nicușor Dan. Creșterea TVA și a fiscalității pe muncă afectează tot populația
Vorbitorul se exclude.