Cauta

Nicușor Dan, întrebat ce-l reţine în prezent pe Bolojan să accepte funcţia de premier: „Am un răspuns cu trei litere”

N. Dan,întrebat ce-l reţine în prezent pe Bolojan să accepte

sursa foto: ebihoreanul.ro

În contextul în care în urma discuțiilor dintre reprezentanții celor patru partide – PSD, PNL, USR și UDMR – nu s-a ajuns încă la un rezultat în privința unei propuneri de premier, iar recent s-a vehiculat ipoteza că Ilie Bolojan ar ezita să accepte funcția de prim-ministru, șeful statului a primit o întrebare-cheie de la jurnaliști.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, 11 iunie, că există posibilitatea numirii unui premier tehnocrat, în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu-şi va asuma această funcţie.

Nu este exclusă numirea unui premier tehnocrat

Întrebat, miercuri seară, la Odesa, ce consideră că îl reţine în acest moment pe Ilie Bolojan să accepte funcţia de premier, Nicuşor Dan a replicat cu iz misterios: „Am un răspuns cu trei litere, dar n-o să dezvălui”.

Tot în dialogul cu jurnaliștii, preşedintele a precizat că rămân ca ipoteze de lucru varianta rotativei premierilor, cea a unui premier tehnocrat sau premier politic, el precizând că nu este eliminată niciuna dintre aceste posibilităţi.

„Posibilitatea asta încă există, dar nu e o promisiune”

Întrebat dacă va propune premier tehnocrat în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu îşi va asuma funcţia, Nicuşor Dan a declarat că există şi această variantă.

În cadrul declarațiilor de presă făcute miercuri seară, preşedintele a mai afirmat că încă există posibilitatea ca numele premierului să fie făcut public în această săptămână, dar că aceasta nu este o „promisiune”. „Am spus că e o posibilitate ca numele prim-ministrului să apară săptămâna asta. Posibilitatea asta încă există, dar nu e o promisiune, nu e un calendar. Eu cred că suntem destul de aproape cu discuțiile”, a afirmat Nicușor Dan.

Seful statului susţine că mai sunt de stabilit nişte mecanisme de funcţionare a coaliţiei, dar trebuie clarificat şi care va fi raportul dintre premier şi conducerile partidelor.

Citiți și:

Premierul invizibil și rotativa rușinii

2025, începutul domniei lui Nicușor Întâmplătorul

Guvernul tehnocrat – rețeta perfectă pentru dezastru

USR, chirurgul cu bisturiul credibilității tocit

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Update. Accident de telecabină în Italia: patru răniți/Circa 100 de oameni evacuați cu elicopterul de la 2.800 de metri altitudine – VIDEO
  • Ipocrizie marca USR! Noua șefă de cabinet a ministrului Darău, pusă să gestioneze fix domeniul pentru care s-a ales cu o condamnare definitivă!
  • Răzbunarea educației
  • Se schiază în Poiana Brașov/Au fost deschise pârtiile Bradul și Stadion
  • Noi avertizări de la ANM: Cod galben de vânt și ninsoare viscolită – HARTA. Cum va fi vremea până la Revelion/Prognoză specială pentru București
  • Orașul din România în care taxa pe gunoi va crește cu 70%, de la 1 ianuarie. Localnic: „Va fi greu. Muncim ca să supraviețuim”
  • Taiwanul sub asediu: Dragonul chinez a închis cerul și marea! Începe numărătoarea inversă?
  • Beyoncé a devenit oficial miliardară, după un an extrem de profitabil
  • Trump se declară „foarte furios” după un presupus atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin: „Nu-mi place”
  • Fotografii apărute după moartea contabilei din Sibiu dau o nouă turnură cazului. Femeia bănuită că și-a ucis mama ar fi pus ochii pe o altă moștenire
  • Exit mobile version