Cauta

Nicușor Dan încă se războiește cu Ceaușescu

Am un calendar pe peretele din stânga. Scrie că suntem în anul 2020. Calculatorul tot așa indică, 2020. Mai și acum o felicitare de Anul Nou de la Poliția Comunală sau Locală, niciodată nu știu ce sunt oamenii ăștia cu fețe de agricultori, în fine, tot 2020 scrie și pe ea. Singurul care nu a aflat în ce an suntem este Nicușor Dan.

Nu știu cum să îi spun. Progresist, neomarxist, habarnist, ecologist de dreapta suprapusă pe stânga-mprejur, liberal de conjunctură, creștin userist, în fine, nu suntem atât de intimi încât să-i spun domnule. Ei bine, Nicușorul acesta Dan zic eu că nu știe că Ceaușescu a murit acum 30 de ani.

Evantaiul ideologic ce vântură?

Avea vreo 20 atunci și ar fi trebuit să afle. Și dacă o fi aflat, ar fi trebuit să țină minte. Ceaușescu a fost cel care a construit atât de mult încât Nicușor Dan, aspirant la Primăria Capitalei, nu poate zugrăvi nici în 80 de generații de liberali hibridizați cu alde din ăștia de salvează România. Să-l enerveze asta de tare încât să-și fi amestecat, perdant, zvârcolirea istoriei cu pofta de a fi primar? I-am ascultat de câteva ori discursul despre ce va să fie când va ajunge el staroste pe Capitală. Dacă va ajunge, căci viața, ca și campania, e schimbătoare. Te trezești că-ți smulge victoria din urnă și fotoliul de primar de sub… de sub… da, exact de acolo, ca să nu intrăm în amănunte.

Este o problemă cu apa caldă în Capitală? O fi, dar lupta împotriva comunismului nu trebuie oprită aici. Nu mai avem comunism de 30 de ani, dar prea puțin contează, doar nu era să-i rămână propovedania fără comuniști. Nu avem un transport modern, aerisit și european? Habar nu am, eu circul cu metroul ăla făcut de Ceaușescu. Poate și asta îl enervează, că nu merg cu capul pe afară, între stații, ca să văd câtă dreptate are el. Nu avem un București cu aer curat? Ba da, Nicușoare, e curat, că de 30 de ani l-a primenit vântul.

Să nu spui că e vântul comuniștilor, că nu l-au inventat ei, cum nici tu nu ești în stare să împrospătezi ceva nici dacă fluturi evantaiul ideologic 100 de ani. Știu că ai ceva împotriva comuniștilor. Foarte bine, dar la alegerile astea este vorba despre ce poți face ca primar. Uite, poți să vii să tai copacii din cartierul meu. Sunt de pe vremea lui Petru Groza. Jos comunismul! Nu mă întreba dacă e bine, că nu știu. Pot să-ți spun doar că prin partea asta de oraș nu ai căutare și lumea e supărată când aude de tine. Dacă vrei cu adevărat să faci ceva bun, vino și rupe-ți singur afișele de pe stâlpi. ‘aidi pa!

Ultimele stiri

  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să acord vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Exit mobile version