Cauta

Nicușor Dan a găsit soluția izbăvitoare pentru apa caldă și căldura bucureștenilor: numește șef la Termoenergetica un controversat preot-polițist

Deși de o bună bucată de vreme, pare că recent alesul Primar General al Capitalei, ar fi dispărut de tot, aflați că e bine sănătos și lucrează intens….la destituiri și numiri la conducerea companiilor aflate în subordinea PMB.

Dintre toate aceste companii aflate în subordinea Primariei Municipiului București pe Nicușor Dan îl preocupă intens numirea noului director general al Termonenergetica, compania responsabilă cu apa caldă și căldura din casele bucureștenilor. Și nu pentru că e foarte important să numească un om competent și priceput în a găsi soluții pentru a aduce cât mai repede apa caldă și căldura promise bucureștenilor în timpul campaniei electorale ci pentru că încă un politruc diletant trebuie răsplătit cu un post bine remunerat.

Politrucul în cauză este Claudiu Crețu, administratorul special al Elcen – o altă gaură neagră a economiei românești, și autorul celebrului panseu de la începutul lunii decembrie cu moleculele de apă fierbinte : Este nevoie de timp, astfel încât moleculele de apă fierbinte din CET să ajungă în calorifere”.

Despre Crețu se știe că a fost mult timp polițist la Direcția Generală Pașapoarte și la UM0962 ( celebra fostă Doi ș’un sfert), că în 2017 era membru PSD și că datorită acestei calități de membru PSD a fost numit administrator special la Elcen, după care în 2019 a demisionat din PSD și s-a înscris în PNL, unde grație sprijinului acordat de Sebastian Burduja, a fost păstrat în această funcție de guvernarea liberală.

Tot din CV-ul lui Crețu aflăm cu stupoare că acesta la bază are pregătire teologică fiind absolvent al Seminarului Teologic. Probabil această calitate de slujitor al lui Dumnezeu a cântărit decisiv în alegerea sa de către Nicușor Dan pentru a-l numi la cârma companiei Termoenergetica, compania responsabila cu apa caldă și căldura din București. Căci dacă noul Primar General al Capitalei nu poate sau nu dorește să numească la conducerea acestei importante entități un om competent și priceput în găsirea de soluții fiabile și rapide pentru a aduce aceste două utilități de bază mai repede în apartamentele bucureștenilor, măcar așa a găsit unul despre care speră că are relații la Dumnezeu și că în situația dezastruoasă în care se află sistemul energetic din București numai Mântuitorul mai poate face o minune și să îi aducă pe locuitorii Capitalei mai aproape de secolul 21, așa cum Nicușor însuși a promis solemn în timpul campaniei pentru alegerile locale. Așa să îi ajute Dumnezeu!

Iar noi rămânem cu ochii pe această numire la Termoenergetica a lui Claudiu Crețu, preotul convertit în polițist, pe care o va face Nicușor Dan, se pare chiar în această săptămână.

Ultimele stiri

  • Sluga Nicușor Dan ne bagă în război cu Rusia!
  • Măsurile fiscale anunțate de premierul Bolojan
  • Verdict al sindicaliștilor. Măsurile Guvernului vor închide industria de apărare
  • Polițiștii acuză MAI că vrea să le prelungească, pe șest, vârsta de pensionare
  • Ritualul neobișnuit al marelui portar argentinian Sergio Goycochea. „Era talismanul meu”
  • Bogdan Hossu: E o minciună că nu avem voie să producem energie pe cărbune. Termenul e 2034
  • Tarifele vamale ale Unchiului Sam. Care sunt scenariile posibile înainte de 9 iulie, termenul limită
  • Anunțul Barcelonei: „10” pentru Lamine Yamal!
  • Exodul milionarilor din Marea Britanie. Câți vor pleca în acest an
  • Deminarea Ucrainei, de la greblă la dronă
  • Exit mobile version