AcasăPoliticaNicolae Robu, gata să candideze independent la Primăria Timișoarei. Ce mesaj le...

Nicolae Robu, gata să candideze independent la Primăria Timișoarei. Ce mesaj le transmite liberalilor 

sursa foto: Nicolae Robu/Facebook

Fostul edil al Timișoarei pare decis să intre din nou în cursa pentru fotoliul de primar al orașului, la viitoarele alegeri, din 2024, dar nu oricum, ci în postura de candidat independent. La mijlocul acestei săptămâni, Nicolae Robu și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat. Cu tot cu un mesaj menit să ajungă la urechile liberalilor, știut fiind faptul că ex-primarul orașului de pe Bega a fost și lider al PNL Timiș.

Nicolae Robu – predecesorul actualului edil, Dominic Fritz, în fotoliul de primar al Timișoarei – a ținut să facă unele lămuriri cu privire la subiectul candidaturii sale în fruntea acestei instituții. Așa că a postat pe o rețea de socializare un mesaj care se vrea a fi edificator, pe această temă.

Considerent: Timișorenii sunt în măsură să decidă dacă-l vor primar, „nicidecum un grup de interese”

„Eu voi candida la Primăria Timișoara la proximele alegeri locale, considerând că numai și numai timișorenii sunt în măsură și în drept să decidă dacă mă vor Primar sau nu, nicidecum un grup de interese sau altul!”, a ales să transmită Nicolae Robu, miercuri, 28 decembrie, pe Facebook.

„După cum stau lucrurile la ora actuală, voi candida ca independent; o spun în primul rând membrilor și simpatizanților PNL și o spun cu părere de rău, dar, pt mine, demnitatea, onoarea sunt valori pe care nu le pot accepta terfelite!”, a susținut Robu.

Ce nu poate concepe Robu: „După ce am servit PNL cu toată ființa…”

Fostul edil al Timișoarei a continuat cu explicațiile și a adus în discuție și rezultate dintr-un sondaj al PNL. „După ce am servit PNL cu toată ființa, având relații instituționale și interumane excelente cu cvasiunanimitatea colegilor, sub președinția mea PNL Timiș obținând de departe cele mai bune rezultate din existența sa, chiar nu pot concepe să fiu la cheremul unora gen cel care, candidând de unul singur pt poziția de Prim-vicepreședinte al Filialei Timiș a PNL, a fost votat de mai puțin de 50% dintre votanți. Asta în condițiile în care scorul meu în sondajul PNL e 40% (de fapt, real: 44%!), iar scorul tuturor celorlalți aspiranți la candidatură din partea PNL -Cosmin Tabără, Marilen Pirtea etc- e cuprins între 4.5-5.5%!”, a mai scris Robu.

Pe finalul mesajului său, fostul edil al orașului de pe Bega nu uită menționeze, totuși, că îl leagă destule amintiri frumoase cu mulți dintre colegii săi din PNL, cu care nu exclude să lucreze și în viitor. „Concluzie: mă leagă amintiri și realizări frumoase de o mulțime de colegi PNL-iști, am avut mereu suportul lor -suportul celor mulți, simultan cu trădarea altora, puțini!-, ca și suportul cvasiunanimității simpatizanților PNL, le mulțumesc pt asta și sper să îi am alături și pe viitor! Pt că NOI, ÎMPREUNĂ, EU și EI suntem incomparabil mai credibili decât profitorii de o conjunctură, gen cel referit mai sus!”, a conchis Nicolae Robu.

160 afisari

3 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger