Cauta

Nicolae Ciucă iese cu un atac în valuri la adresa PSD-ului, în prag de alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024

Şeful PNL spune că nu va mai face niciodată o coaliţie cu PSD, explicând că acest partid nu ţine cont de nimic altceva „decât de politicianism şi de îndeplinirea unui obiectiv electoral”.

A justificat „prietenia” de până acum pin faptul că „am pus umărul să facem ce aveam de făcut pentru ţară”.

Promisiunea lui Ciucă

Preşedintele PNL punctează ferm că nu va mai exista relaţie de colaborare cu PSD.

„Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliţie cu PSD pentru că am intrat în politică cu sufletul deschis că putem să facem lucruri şi am acordat credit, inclusiv PSD, trecând peste toate cele despre care ne aducem aminte, ce s-a întâmplat şi ce au făcut de-a lungul timpului.

Am pus umărul să facem ce aveam de făcut pentru ţară, pentru că erau momente şi încă sunt momente deosebit de dificile”, spune Ciucă într-un mesaj video postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Nicolae Ciucă a comentat decizia Comisiei Europene care a suspendat o parte din a treia plată din PNRR. El a subliniat că „în acest moment, deciziile politice au fost luate, iar soluția este una tehnică. Din acest motiv, el a spus că nu va mai participa la nicio şedinţă din coaliție şi că staful tehnic al liberarilor va discuta orice subiect legat de cererea de plată numărul 3.

CE suspendă o parte din cererea de plată cu nr. 3

Comisia Europeană a anunțat oficial, marți, într-un comunicat de presă, că suspendă o parte din cererea de plată numărul 3 din PNRR. Comisia nu a precizat, însă, care este suma totală suspendată.

„În acest moment, deciziile politice au fost luate iar soluţia este una tehnică. Motiv pentru care staful tehnic de la Partidul Naţional Liberal va discuta orice subiect legat de cererea de plată numărul 3.

Ceea ce vă pot spune în momentul de faţă este că în calitate de premier, la vremea respectivă, conform calendarului, am avut de rezolvat ţintele şi jaloanele pentru cererile de plată 1 şi 2.

S-au rezolvat, banii sunt în visterie, aproximativ 6 miliarde de euro.

În momentul de faţă, pentru cererea de plată numărul 3, trebuie să facem în aşa fel încât banii, indiferent ce penalitate ne va aplica staful de la Bruxelles, să intre în visteria statului, pentru că sunt cât se poate de bineveniţi”, a spus Nicolae Ciucă, preşedintele PNL.

Ultimele stiri

  • Tele-Spa în România: Cum te relaxezi la distanță – beneficiile consultațiilor wellness online
  • Ursula cu Piper(ea) 
  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Exit mobile version