Netanyahu, piatra de moară agățată de gâtul lui Biden

Armistițiul dintre Israel și Hamas nu e nimic mai mult decât o ușoară liniște oferită palestinienilor sfâșiați de război, precum și familiilor ostaticilor evrei eliberați. Benjamin Netanyahu a ținut să sublinieze, încă o dată, că ofensiva IDF va continua „până la victoria absolută”. Afirmația sa este profund îngrijorătoare și nu numai pentru soarta locuitorilor din Fâșia Gaza, ci și pentru viitorul întregii regiuni, amenințată, iată, că va fi aruncată în haos.

În ultimele săptămâni, Hezbollah pare că s-a implicat tot mai puternic în războiul ăsta, lansând lovituri puternice de-a lungul frontierei israeliano-libaneze.

Între timp, și Ansar Allah, gruparea houthi care controlează Yemenul, a testat scutul antiaerian al Israelului cu câteva rachete cu rază lungă de acțiune, care aveau drept țintă obiective militare.

Ce au în comun Hezbollah, Ansar Allah și, desigur, Hamas? Toate sunt susținute (mai mult ori mai puțin) de Iran.

O primă concluzie pe care oricine o poate trage este că, într-adevăr, Israelul duce un război proxy cu Iranul; de intensitate scăzută, pentru moment, dar cine știe cum va continua tatonarea asta?!

Iar în calitate de aliat crucial al Israelului, Statele Unite sunt prinse și în acest conflict.

SUA și-au consolidat prezența militară în Orientul Mijlociu

Din 7 octombrie, americanii și-au consolidat serios prezența militară în Orientul Mijlociu desfășurând două grupuri de atac ale portavioanelor, un submarin cu propulsie nucleară, plus încă 3.000 de soldați. În prezent, numărul total al trupelor US Army din regiune a ajuns la aproximativ 60.000.

În același timp, Washingtonul a intensificat în mod semnificativ aprovizionarea cu arme a Israelului și a oferit un sprijin aproape fără echivoc pentru asaltul (brutal) din Fâșia Gaza. Iar asta l-a transformat pe Unchiul Sam în co-beligerant în ochii dușmanilor Israelului.

Rezultatul a fost anticipat de strategii Pentagonului, pesemne. În ultima lună, atacurile asupra trupelor americane staționate în Orientul Mijlociu au escaladat dramatic, cu aproape 60 de lovituri peste bazele SUA din Siria și Irak, unde sunt 900, respectiv 2500 de soldați. Ca răspuns, America a efectuat mai multe atacuri aeriene în Siria. După cum a explicat secretarul Apărării, Lloyd Austin, ordinul de atac l-a dat chiar Joe Biden, „pentru a clarifica faptul că Statele Unite se vor apăra pe sine, personalul său și interesele sale din regiune”.

Deocamdată, un război cu „praștia”. Dar, până când?

Deocamdată, fiecare tabără din conflict și-a calibrat acțiunile pentru a-și maximiza impactul politic și public – în cazul Iranului, arătând sprijin pentru Palestina și sporind popularitatea Teheranului în Orientul Mijlociu.

Nimeni nu este interesat de un război total: Israelul nu își poate permite să deschidă noi fronturi, în timp ce Iranul nu are niciun interes să răstoarne complet noul „status quo” regional post-7 octombrie, al cărui beneficiar principal este.

De altfel, după cum a dezvăluit Reuters, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a transmis Hamasului, când i-a primit la Teheran, la începutul lunii noiembrie, cu șefii organizației, că țara sa va continua să ofere sprijin politic și moral, dar nu va interveni direct într-un război cu Israelul. Aceeași abordare prudentă a fost repetată și de liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Dacă vedem că și țările arabe, inclusiv Turcia, par să urmeze o abordare similară, refuzând să ia măsuri concrete – s-a cerut un embargo petrolier pentru Israel, în stilul anilor ‘70, de exemplu -, înțelegem că palestinienii sunt condamnați să ducă singuri această luptă.

Statele Unite ale Americii urmăresc îndeaproape evoluția situației și, în mod cert, pregătește scenarii pentru orice acțiune viitoare.

China și Rusia, gata să scoată din joc America

Chia dacă la Washington o minoritate de fanatici neoconservatori și lobiști ai complexului industrial american văd în acest război oportunitatea perfectă de a ataca Iranul, Administrația Biden înțelege că are motive să fie preocupată de perspectiva unei escaladări.

Sprijinul Casei Albe pentru Israel compromite reputația americană în regiune, una și-așa șubrezită. CNN a raportat, citând surse din Departamentul de Stat, că diplomații americani din țările arabe au avertizat Administrația Biden cu privire la pierderea publicului arab din cauza ajutorului orbește dat Israelului; în multe părți ale Orientului Mijlociu, SUA sunt privite ca având o culpabilitate materială și morală în crimele de război comise de IDF în Fâșia Gaza.

Or, ăsta este un eșec masiv pentru o administrație care, înainte de 7 octombrie, se lăuda cu succesul strategiei sale de apropiere arabo-israeliană. De fapt, acele acorduri mai mult impuse de SUA erau modalitatea prin care America își reafirma influența în regiune, în detrimentul Chinei și a Rusiei.

Pare-se că, din cauza lui Netanyahu, lucrurile s-au cam inversat.

De la atacul Hamas, Vladimir Putin a aliniat lumea arabă și Sudul Global împotriva SUA, condamnând cu fermitate acțiunile Israelului în Fâșia Gaza și cerând încetarea focului și recunoașterea statului Palestina (potrivit rezoluției ONU, de mai mulți ani în vigoare). Iar China a găsit portița de a se prezenta ca pacificator al regiunii. Nu este o coincidență faptul că primul summit pentru pace din Orientul Mijlociu, cu delegați din toate națiunile arabe și cu majoritate musulmană, tocmai a avut loc la Beijing, mai degrabă decât la Washington sau Bruxelles. Întâlnirea a fost un semn clar al modului în care China umple acum vidul de putere lăsat de SUA.

Establishmentul american începe să-l vadă pe Netanyahu ca pe un risc. Promițând sprijin necondiționat pentru Israel, Joe Biden și-a legat inevitabil soarta de cea a lui „Bibi” Netanyahu. 2024 aduce judecata (alegeri), să vedem cine „cade” primul.