AcasăPoliticaNegocieri de ultimă oră la Vila Lac. PNL și USR PLUS dau atacul asupra Justiției!

Negocieri de ultimă oră la Vila Lac. PNL și USR PLUS dau atacul asupra Justiției!

Negocieri de ultimă oră la Vila Lac. PNL și USR PLUS dau atacul asupra Justiției! - Ziarul NationalNegocieri de ultimă oră la Vila Lac. PNL și USR PLUS dau atacul asupra Justiției! (foto: b1.ro)

Până să ajungă să semneze, în cursul serii, acordul politic de funcționare a coaliției, liderii PNL, USR PLUS și UDMR mai au de tranșat chestiuni importante într-un domeniu vital: Justiția.

În acest sens, s-a stabilit o nouă rundă de discuții, pentru luni, 21 decembrie, la Vila Lac, locul unde, în ultima perioadă, s-au luat decizii importante și s-au împărțit principalele funcții în stat, pe fondul alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

Deși foarte mulți români sunt preocupați să afle ce nume vor face parte din Executivul în fruntea căruia a fost propus, la nivelul coaliției, Florin Cîțu, actualul ministru de Finanțe, nominalizările se lasă încă așteptate, pentru simplul motiv că liderii noii coaliții mai au de dezbătut. Pe surse, s-a aflat că discuțiile de luni ar viza Justiția, mai precis modificările asupra Legilor Justiției.

Totul, în condițiile în care, duminică s-a vehiculat informația – de asemenea în baza unor surse – că la nivelul formațiunilor din alianța de dreapta s-ar fi convenit desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, așa- numita Secție Specială, cum este ea cunoscută în presă. Rămâne de văzut dacă și mai ales cum se va întâmpla acest lucru.

Mesajul lui Cioloș

După cum s-a aflat deja, portofoliul Justiției revine, în urma negocierilor la nivelul PNL, USR PLUS și UDMR, formațiunilor conduse de către Dan Barna și Dacian Cioloș. Recent, fostul premier se referise la discuțiile apărute după ce s-a aflat de înțelegerea vizând portofoliile obținute de USR PLUS în viitorul Guvern, inclusiv cel al Justiției.

”Obiectivul nostru principal a fost să putem arăta că avem capacitatea de a face reforme majore în domenii mari și importante pentru România și că nu ne ferim de ministere considerate grele sau “cu riscuri”. Vă aduceți probabil aminte că am fost acuzați că fugim de guvernare când nu a fost cazul, pentru că nu ne-a dat nimeni această ocazie. Acum, ne-au dat alegătorii un vot pentru a intra la guvernare și l-am luat ca atare.

Nu cred că trebuie explicat prea mult de ce Justiția și Sănătatea sunt ministere unde fără reforme rapide și consistente nu vom progresa prea mult”, a subliniat Cioloș.

author avatar
Andrei Coman
320 afisari

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img