AcasăPoliticaNeghiobia unei decizii marca Orban

Neghiobia unei decizii marca Orban

Neputința de a administra eficient România și sărăcia ideilor au dat naștere unor decizii aberante pe care Ludovic Orban le-a luat de-a lungul celor șapte, opt luni de când a fost impus la conducerea Guvernului. De altfel, după primele trei luni a fost trimis la plimbare prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD. Prin forțarea notei de către Klaus Iohannis, dar și prin compromisul social-democraților, a fost repus în funcție, fără să înțeleagă ceva din lecția administrată. A continuat să conducă după ureche, ca lăutarii. Nici nu avea cum altfel, nefiind în stare să interpreteze o partitură serioasă. Singura la care se descurcă este cea a jafului, a minciunii, a imposturii și a neghiobiei.

Marcel Vela în cel mai prost rol Acela de ministru

Pleiada de ordonanțe militare date de Marcel Vela nu a dus la un rezultat notabil. Epidemia a slăbit în intensitate printr-un proces natural, recunoscut de toți specialiștii în domeniu din toată lumea. Este vorba de ciclul celor 72 de zile, de care experții români nici măcar nu vor să audă. Ai noștri continuă și acum să susțină că fără ordonanțele respective ne mânca virusul de vii.

Cine îi crede?

Bineînțeles că Avocatul Poporului a fost de vină când a contestat ordonanțele pe care le-aș numi mostre de gândire îngustă. Juriștii din PNL nu au sesizat că îngrădirea unor drepturi și libertăți se face prin lege, nicicum prin ordin de ministru.

Raed Arafat știe deja vinovații oamenii care nu poartă mască

Poate că așa o fi sunat mobilizarea, să se meargă pe repede înainte, indiferent de conținutul aberant. În schimb, au luat jar în gură când au atacat-o pe Renate Weber, acuzând-o că este avocatul PSD. Absolut penibil pentru PNL să paseze vina pe umerii unui partid care nu mai este la putere de aproape un an. Apoi, și socoteala cu amenzile date românilor în timpul stărilor de urgență și de alertă a fost năruită. De cele 570 de milioane de lei pe care Guvernul Orban miza în urma celor 290.000 de sancțiuni aplicate până la 30 aprilie s-a ales praful, Curtea Constituțională hotărând că sunt ilegale. Marcel Vela susținea, atunci, că banii astfel obținuți vor fi investiți în sistemele de sănătate publică. Cine să-l creadă, când foamea de bani pentru alegerile locale era imensă?

Nici Iohannis nu a îndrăznit

Spectacolul de grandoare și prostie a continuat cu scoaterea armatei pe străzi. Nu s-a ajuns în situația în care aceasta să fie nevoită să intervină. Și, oricum, erau suficiente forțe care să păstreze ordinea și liniștea publică. Și atunci, ce să facă armata? Să gonească virusul cu patul armei? Să-l alerge cu blindatele? Să tragă după el la foc automat? Dar adevărata bombă a explodat când Curtea Constituțională a stabilit că izolarea și carantina, în forma prevăzută de liberali, sunt în afara legii. Toată lumea a fost de vină, mai puțin PNL, care a deturnat sensul și a cerut populației să nu mai respecte deciziile Curții. O inepție de zile mari și un derapaj fără precedent. Nici Iohannis, renumit pentru stilul lui de a călca în picioare Constituția, nu a avut curajul să facă așa ceva.

De unde bani?

Perdant pe toate fronturile, dar pe propria-i mână, Orban a hotărât acum că trebuie să se impună cumva în fața unui popor care îi întoarce spatele.

Nu are importanță ce se controlează dacă ies banii

Cere controale severe și măsuri drastice împotriva celor care-i ignoră hotărârile și prezența în fruntea Guvernului. Marcel Vela a primit ordin să scoată în teren toate batalioanele de asalt și instituțiile anexe. Cluburile și terasele sunt invadate de polițiști care sancționează nedistanțarea fizică, de parcă s-ar putea dansa unul la doi metri distanță față de partener. Protecția Consumatorilor controlează și ea la sânge, ca și cum prețurile neconforme ar avea legătură cu răspândirea virusului. Inspectoratele Teritoriale de Muncă dau iama peste tot, de parcă angajarea sezonieră a unui profesor pe post de muncitor necalificat, la spălat pahare, ar favoriza apariția de noi focare de coronavirus. Sunt exemple mărunte, dar televiziunile miluite cu pomana guvernamentală vor ști să scoată un subiect și să facă tărăboi pentru un capac de bere uitat pe plajă și pentru aglomerația de la toalete, căci stațiunile trebuie închise. Chiar și cu sprijinul lui Arafat, care se va plânge că virusul nu vrea să execute ce-i ordonă el. Apoi, cu amenzile nu a ținut figura, au fost anulate, cu ordonanțele a luat-o peste ochi, măștile nu se vând, de unde să scoată bani pentru alegeri?

author avatar
Valentin Boeru
3.081 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger