AcasăPoliticaNATO se reconfigurează! Ce plan are America pentru înfrângerea Rusiei!

NATO se reconfigurează! Ce plan are America pentru înfrângerea Rusiei!

Alianța Nord-Atlantică, sub forma în care este ea cunoscută azi, se pregătește să devină istorie. America are un alt plan pentru înfrângerea Rusiei și implică toate statele europene, inclusiv pe cele care nu sunt membre UE! Un război cu Moscova, care tocmai a testat cu succes „sperietoarea” SATAN 2, racheta balistică intercontinentală capabilă să lanseze 10 focoase nucleare deodată și care atinge o viteză de 20Mach, nu poate fi dus doar de NATO. Adică, de SUA, pe umerii cărora cade greul.

Este nevoie de un efort conjugat, iar de asta și-au dat seama, după cinci săptămâni de război în Ucraina, toți strategii militari, de la consilierii plătiți bine de Pentagon și până la papagalii care delirează la CNN-Antena 3.

Pentagonul a sunat adunarea

Europa trebuie să își regândească întreaga strategie de apărare, dar știe că, în cazul unui conflict direct cu Federația Rusă, n-ar rezista mai mult decât Ucraina dacă SUA nu îi va sări în ajutor. Planurile Franței, de a vedea o armată UE, sunt bune doar pentru sifonat niscaiva bani publici pe proiecte și analize de piață, eventual ceva contracte date pe sub masă.

În realitate, pentru binele ei, singura strategie pe care trebuie să o îmbrățișeze Europa este o întărire a parteneriatului militar cu America! Punct. Fără armele SUA, de la București la Roma și din Berlin la Madrid vor face drifturi tancurile rusești, hai să nu ne mai amăgim că va fi altfel!

Contextul dat de operațiunea armată rusă în Ucraina i-a determinat pe oficialii Pentagonului să propună o întâlnire, la sfârșitul acestei luni, cu reprezentanți ai UE prin care se urmărește stabilirea unui nou parteneriat în domeniul apărării. Surse din cadrul Departamentului american al Apărării susțin că urmăresc să deschidă un canal transatlantic suplimentar pe probleme de securitate și să completeze comunicările similare care au loc deja prin intermediul NATO.

Țările non-UE, invitate să adere la noua alianță

A avea un astfel de forum special pentru o UE orientată spre comerț arată dorința uriașă a blocului comunitar de a-și apăra interesele, dar mai ales securitatea. Totodată, această întâlnire la nivel UE – SUA transmite un puternic semnal Moscovei, anume că Washingtonul este gata să ducă la nivelul următor legăturile sale cu Europa.

Ministrul de Externe al Uniunii Europene, Josep Borrell, și secretarul de Stat american Antony Blinken au anunțat formatul acestui dialog încă din decembrie 2021. Dar, până acum, nu s-a vorbit nimic despre el, iar numele celor invitați să ia parte la întâlnire sunt ținute secrete.

Pentru ca noul parteneriat să devină operativ este nevoie de aprobarea tuturor statelor membre UE, inclusiv a celor care nu fac parte din NATO, adică Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta și Suedia! Misiunea este una foarte delicată fiindcă noua alianță ar viza și o serie de țări non-UE membre ale NATO, adică Albania, Islanda, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia și Turcia.

Turcia, și cu NATO, și cu Rusia

Cum va fi afectată suveranitatea națională a acestor state, iată o întrebare pe care și-o pun toți analiștii. De exemplu, cazul Turciei este unul special, reprezintă o problemă cu adevărat delicată chiar și pentru Alianța Nord-Atlantică. De ce? Fiindcă a doua armată din NATO (ca număr al combatanților) are încheiat un acord bilateral de cooperare militară cu Rusia, de la care a cumpărat sistemul aerian S-400, de ultimă generație.

Euroscepticii vorbesc despre un proces hegemonic de colonizare americană și dispariția proiectului european, dar nimeni nu pune punctul pe „i” – ofensiva Rusiei în Ucraina a arătat că numai SUA pot reuși să vină cu măsuri de descurajare militară care să fie luate în serios de Moscova!

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
1.741 afisari

18 COMENTARII

  1. Crede cineva că cei ce conduc lumea vor liniște și pace? Nu așa ne țin în frîu mai ușor înfricîndu-ne? Nu așa ne sărăcesc mai bine?
    Rusia va fi (declarată) învinsă cînd se va inventa alt pericol. China nu poate, deocamdată, să ia locul Rusiei, tot pe hîrtie și declarativ, din moment ce toate manufacturile sînt mutate acolo.

  2. Adică toate statele din ieoropa se vor alinia cuminți în spatele licuriciului obez, tupeis, îngâmfat, care nu respectă nici una din regulile elaborate chiar de el, pentru a aduce la picioarele acestui licurici satanist încă un stat sclav, de fapt o mare națiune care refuză să stea în genunchi în fața licuriciului? Poporul rus alege să dispară decât să îngenuncheze în fața licuriciului obez. Russia va lupta până la ultimul om cu sataniștii leghetebiști și nu se va preda indiferent că mai este sau nu Putin la Kremlin.

  3. Pace și linistea au plecat, după ce gusteri trotinetari au muscat momeala covid, conformând, se ca vita la vaccinu experimental și restricții, acum au prins gustul de șatră pi bolnavi planetei

  4. Cu alte cuvinte, toată lumea să cumpere armament american, mult mai mult ca până acum. Și mă amuză „incertitudinile” pe care le semnalați, într-un continent format din state-marioneta.

  5. Da, dacă doriți un dezastru nuclear ireparabil, fix asta trebuie făcut! Dacă vreți distrugerea vieții pe planeta mamă Pământ, trebuie musai să-i împingeți pe ruși la disperare! Dacă veți implica România noastră în acest război care nu este al nostru, atunci veți primi plata și aici, și în cer: Moartea. Rugați-vă Domnului Nostru Isus și Maicii sfinte să nu bage politrucii colonialismului iconoclast România în război, să rămânem neutri militar…

  6. Drogatii Americani vor sa sclavareasca si sa controleze total Europa , toate tarile trebuie sa se uneasca impotriva diavolului de peste Atlantic

    • Ți-au oprit tratamentul și ai întrat în sevraj? Văd că faci urât, până la urmă tot ajungi în cămașă de forță…

  7. Se pare ca nebunii astia vor cu orice pret un razboi nuclear cu Rusia, iar in acest razboi vor sa implice cat mai multe tari. Or avea ei vreo arma atat de desteapta anti-racheta incat sa nu fie loviti nuclear pe teritoriul Statelor Unite de catre rachetele cu viteza de 10-20 de ori cat cea a sunetului? Sau nu le pasa nici de civilii americani, cei care conduc iperatiunea stand linistiti la adapost in cu totul alta parte?

  8. O nucleara de oricare parte daca atat ii fuce capul va aseza din lucruri!!! Nebunii stapanesc planeta si trebuie sa si faca numarul!!!

  9. Diavolul de peste Atlantic este acelasi ca diavolul de la Londra, raspindit in mai multe tari cu guverne infectate. Vor sa termine Rusia, dar nu pentru ca se cheama Rusia ci pentru ca nu pun botul la politika lor murdara cu guvern mondial

  10. CE PLAN AR AVEA AMERICA DUPA INFRANGEREA SUFERITA IN UCRAINA? LECTIA 3 A ISTORIEI: NAPOLEON, HITLER, BIDEU. CE DECADERE! BIDEU VOIA SA FIE DEASUPRA SI A NIMERIT DEDESUBT…VORBA RUSULUI: STAI SUB CAL CA NU POTI CALARI!

  11. Complexul militar-industrial american trebuie sa aibă mereu motive pentru existenta sa si pentru așa ceva se pune mereu de câte un război, cald in cazul de fata. Acest complex a fost creat in timpul celui de al doilea război mondial, a adus SUA mari beneficii, mai ales economice, dar si politice, de forța, situație care a fost mereu resetata, pentru a-l păstra in funcțiune, cu aceleași rezultate. Aproape nu exista an dup WW 2, in care america să nu fi participat la războaie calde, începând cu războiul din Coreea, Vietnam, America Latina, Irak, Iran, Siria. Liban, Yemen, Libia, Tunisia, de fapt tot Orientul Apropiat, nordul Africii, si chiar Europa, cel mai pe fata a fost atacarea Iugoslaviei, in general si a Serbiei, in special. Nu mai vorbesc despre războaiele civile stârnite de aceeași diriguitori, sau de implicarea pe cai subterane a schimbărilor de regimuri politice care nu conveneau unchiului Sam. Azi nu avem de a face cu continuarea acestei politici, tradiționale acum, a SUA. Numai ca pe mapamond au apărut alte tari puternice, care nu mai accepta acest rol de hegemon al americii, acesta fiind una din cauzele actualului război cald din Ucraina.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger