Din punct de vedere strategic, NATO nu s-a adaptat la nouă eră a războiului hibrid, ale cărui tactici nu se încadrează clar în domeniul de aplicare al Articolului 5Cu doi ani înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, pe măsură ce guvernele Aliaților anticipau înfrângerea Germaniei naziste, Lancaster House a fost sediul Comisiei Consultative Europene, care avea sarcina de a recomanda soluții pentru problemele politice dintr-o Europă postbelică.
În această săptămână, Lancaster House va găzdui Conferința NATO pentru Apărare Cibernetică, unde alianța va discuta un set de probleme foarte diferite, într-o Europă care seamănă îngrijorător de mult cu Europa de dinaintea războiului.
Una dintre aceste probleme este probabilitatea în creștere a atacurilor cibernetice lansate de Rusia asupra țărilor NATO. Pe lângă faptul că este un teren de testare pentru noi arme, cum ar fi dronele asistate de inteligență artificială și rachetele hipersonice, războiul din Ucraina a devenit o arenă pentru războiul cibernetic la scară largă.
Atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Ucrainei au început în 2015, cu mult înainte de invazia din 2022, în prima operațiune cibernetică confirmată asupra unei rețele naționale de energie — care, de fapt, a stins lumina pentru sute de mii de ucraineni.
Cu toate acestea, și cu o oarecare ironie, ca moștenire a Uniunii Sovietice, rețeaua energetică a Ucrainei este deținută de stat și, prin urmare, are o capacitate semnificativă de rezervă, făcând-o rezistentă la astfel de atacuri, notează UnHerd. În schimb, multe dintre rețelele de energie ale Europei sunt controlate de piață, ceea ce maximizează eficiența, dar le lasă vulnerabile.
Doctrina Gherasimov
Cibernetica, totuși, este doar o parte a modelului de război hibrid al Rusiei — integrarea numeroaselor mijloace non-militare de conflict și operațiuni prin interpuși, susținute de amenințarea forței militare, pentru a atinge obiectivele.
Doctrina a fost concepută de generalul Valeri Gherasimov într-un articol publicat în 2013, în care scria că „rolul mijloacelor non-militare de atingere a obiectivelor politice și strategice a crescut, iar în multe cazuri, acestea au depășit puterea de forță a armelor în eficiența lor.”
Cu războiul ocupând atât de multă atenție în mass-media, este ușor să pierzi din vedere șirul în acestor „mijloace ne-militare” de destabilizare care au fost desfășurate împotriva țărilor europene de la începutul acestuia : cazuri de sabotaj și incendiere, bruiaj de semnal GPS, campanii de dezinformare, trafic de persoane și hacking de telefoane — multe fiind în mod variat legate de Rusia. Aceasta este războiul hibrid în acțiune, desfășurat pentru a perturba, confunda și estompa liniile dintre pace și război.
NATO a fost concepută inițial – și, în esență, încă există – pentru a descuraja o invazie sau un atac nuclear asupra Europei. Din punct de vedere strategic, alianța nu s-a adaptat la nouă eră a războiului hibrid, ale cărui tactici nu se încadrează clar în domeniul de aplicare al Articolului 5. Asta înseamnă că războiul hibrid purtat este, de fapt, unul asimetric.
Dacă Donald Trump ajunge la un acord în Ucraina pe baza liniilor actuale de control, Washingtonul va începe să își îndrepte atenția și resursele către Indo-Pacific pentru chestiuni mai urgente.
Se poate aștepta ca Rusia să continue campania sa de hărțuire ca mijloc de a intimida Europa pentru a accepta o sferă de influență în expansiune.
