AcasăPoliticaNATO ne bagă în război. România, obligată să doneze armament și tehnică...

NATO ne bagă în război. România, obligată să doneze armament și tehnică militară Ucrainei

NATO bagă România în războiul cu Federația Rusă

Pentru că era obligat să modifice o lege, Guvernul a dezvăluit, implicit, adevăratele ordine primite la Summit-ul NATO din 24 martie 2022. Astfel, România a fost obligată să doneze armament și tehnică militară Ucrainei, lucru care se va întâmpla imediat după apariția schimbării legislative în Monitorul Oficial. Ordonanța va trece și prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării, dat fiind că armamentul donat aparține forțelor destinate apărării naționale.

La mai puțin de o lună de la Summit-ul NATO din 24 martie 2022, Guvernul a decis, printr-un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Apărării Naționale, să execute ordinele primite și să doneze armament și tehnică militară Ucrainei, târând, astfel, România în război. Informația nu a mai putut fi ascunsă, dat fiind faptul că actuala legislație nu permitea donații către alte state, ci doar vânzarea de armament, în condițiile unui excedent sau ale unor produse perimate, sau scoaterea din uz și casarea celor uzate.

Având în vedere actualul context de securitate care este grav afectat de invazia militară executată de Federația Rusă împotriva Ucrainei, la nivelul Alianței Nord-Atlantice au fost stabilite succesiv măsuri de întărire și consolidare a capacităților de apărare, evidențiindu-se necesitatea realizării unor fluxuri de aprovizionare cu produse utile susținerii efortului concertat de apărare și consolidării rezilienței statelor membre NATO, se precizează în expunerea de motive a proiectului de ordonanță de urgență. ”În cadrul Summit-ului extraordinar al NATO și al reuniunii Consiliului Uniunii Europene din 24 martie 2022 a fost decisă de către membrii NATO și UE continuarea eforturilor necesare pentru asigurarea securității și apărării tuturor aliaților în toate domeniile într-o abordare de tip 360 de grade. Astfel, s-a considerat necesară identificarea mecanismelor adecvate realizării transferului de produse din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale între statele aliate sau partenere”, se arată în proiectul de act normativ. De precizat faptul că Ucraina este partener NATO din 1997.

Armele trebuie trimise urgent

Transferul unor produse din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale nu se poate realiza în prezent, deoarece cadrul normativ incident domeniului nu cuprinde prevederi referitoare la posibilitatea scoaterii acestora din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale, în scopul donării către alte state.

Prevederile Ordonanței Guvernului 122/1998 privind acumularea, scoaterea și împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale stipulează situațiile și condițiile în care produsele pot fi scoase din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale, însă nu asigură posibilitatea legală de scoatere din rezervele proprii a unor produse destinate transferului, în vederea donării către autoritățile altor state.

”Având în vedere necesitatea răspunsului imediat la solicitările statelor aliate sau partenere și lipsa cadrului legal care să permită acordarea promptă și rapidă a ajutorului solicitat, se impune intervenția legislativă, în regim de urgență, în considerarea faptului că toate aceste aspecte vizează interesul de securitate național al României, iar reglementarea nu poate fi amânată, întrucât determină creșterea riscurilor de securitate la adresa României”, susține Guvernul.

Bani pentru înlocuirea celor donate

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, forțele destinate apărării naționale pot face donații de produse din rezervele proprii, în starea în care se află, către state aliate sau partenere, în baza solicitărilor primite, în scopul acordării sprijinului cu titlu de ajutor, în situațiile temeinic justificate de evoluția mediului de securitate și când sunt afectate interesele României. Prin derogare de la legea privind Codul Civil, în cazul bunurilor proprietate privată a statului care fac obiectul acestor donații, donația se va aproba prin hotărâre a Guvernului, iar bunurile se predau donatarului de către forțele destinate apărării naționale din rezerva cărora sunt scoase. Produsele din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale care fac obiectul donațiilor vor fi acumulate și împrospătate ulterior.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
18.386 afisari

76 COMENTARII

  1. Da de ce.Putem sa facem si noi ca Ungaria.Ce,Ungaria nu e membra NATO?Pe ei nu-i obliga nimeni,numai pe noi ne obliga cineva? Doar nu suntem chiar asa de pămpălai…

    • Nu ne obliga de fapt. Dar ai nostri sunt dispusi sa semneze si sa faca lucruri pe care ungurii nu sunt dispusi sa le faca.
      De ce are Ungaria benzina mult mai ieftina, gaz mult mai ieftin? Cand noi suntem cei cu resursele? O sa scoatem gaz din Marea Neagra (scuze americanii) si tot o sa avem gaz mai scump decat vecinii, de ce? Norvegia a dat fiecarui cetatean o suma uriasa de bani cand au descoperit zacamintele, altii la fel dau anual, noi ok nu ne dai nimic, dar macar sa avem gaz mai ieftin decat vecinii, nu avem. De ce? Ca problema nu sta la ce presiuni fac altii din exterior, ci la ce ”negociaza” ai nostri

    • Nu putem face ca ungurii pentru ca în Romanica exista mulți rusofobi, indigeni sau venetici, care și-au pierdut privilegiul de a-i exploata pe țărani și muncitori odată cu trecerea rușilor prin Ro în WW II. Chestia cu exportul de arme românești este o prostie în paguba romanilor și în folosul samsarilor yankei de armament. N-are rost sa dezvolt mai mult decât riposta Rusiei, e simplu de înțeles chiar cu doi neuroni. Cert este ca yankeii ne baga în ghearele ursului rusesc. Decât sa fim o prada și pentru unii și pentru alții n-ar fi mai bine sa le spunem yankeilor go home și să-i întrebam pe rusi ce ar fi de făcut sa putem trai în pace ca vecini? Iar pe rusofobi și amerlocpupincuristi să-i poftim în Ucraina lui Zelenski, sa le interzicem să transforme România într-o noua Ucraina. Cretinii!

    • Dimpotrivă, sântem cei mai tăntălai!Ioha i-a facut câteva invitații lui Putin și se pare că acum e cu noroc, mai ales că imbecilul se vede secretar general al NATO!
      BOUL!!!

  2. Acum o luna spuneati ca deja le dam arme si aveti inregistrari cu trenurile care plecau de la UM Ciorogarla.
    Va bazati pe faptul ca nu suntem atenti la ce citim sau ca suntem prosti?

  3. Ne forteaza pentru ca SUA nu mai are prea mult armament. Spuneau ei ca Rusia va ramane fara munitie, dar de fapt SUA ramane fara. Bugetul lor de aparare este in principal cheltuit pe mentinerea bazelor militare. Cele peste 900: salarii, de toate mancare. Rusia este cel mai mare xportator de munitie: gloante, rachete. SUA exporta valoric mai mult, dar ei exporta echipamente foarte scumpe: 2 avioane F35 fac cat nu stiu cate rachete. Jevelinurile trimise Ucrainei au fost in mare parte confiscate de rusi sau distruse, mai au putin.
    Munitie la fel putin, Rusia are fabrici multe de munitie si de tancuri. SUA are o singura fabrica de tancuri salvata de Trump de la faliment. nu au au spus de curand in senat ca daca dau 40 000 de nu stiu ce cartuse ajung Ucrainei numai cateva zile (maxim se pare ca de fapt si mai putin, in functie de cat trag).
    La Liov acum s-au distrus ajutoarele trimise de Europa: munitie de toate in recentul bombardament.
    SUA a spus ca daca mai da mult armament Ucrainei raman ei fara. Si nu au capacitate sa produca prea mult. In caz de razboi NATO ar ramane fara armament: munitie, rachete, nu vorbim de avioane dar F35-urile sunt cam fragile ca au pus prea multa tehnologie pe ele si nici nu sunt invizibile. Pentru radarele ruse cel putin.

    Strategia SUA a fost sa slabeasca Rusia si sa schimbe acolo regimul cu unul prieten, la fel ca in alte tari care au devenit un fel de colonii SUA, ne-colonialism, nu cel clasic. Insa Rusia deja a cam eliminat cartitele. Ii stiau de mult, multi coloneli, generali au fost lichidati de lunetistii rusi. Si din securitate arestati, tinuti la distanta, neutralizati. Dar nu toti. SUA tot spera sa slabeasca Rusia si sa o preia. De aceea vor sa antreneze si alte state, sa lupte cu Rusia si pana la ultimul … puneti voi nationalitatea, fraier.
    Nu o sa intre NATO in lupta chiar daca ataca Rusia alt stat, iar curtoazie Presedintele nostru, noi avem un acord cu armata ucrainiana care ne scoate din NATO, un acord direct. Asa ca… liber la a sacrifica si Romania.
    Suntem mintiti pe toate caile si sunt postaci care ii acuza pe altii ca sunt postaci pentru ca scopul lor este sa ne minta si sa le inchida gura celor care spun adevarul. Nu mi se pare deloc ca esti patriot daca tu tradezi interesul national si manipulezi opinia publica pentru a-i duce la sacrificiul suprem. Si nu esti postac rus daca evaluezi corect oponentul, sau adversarul, cum vreti sa ii spuneti. Sa minti ca sunt slabi si nu au de niciunele si situatia sa fie pe dos poate fi fatal.
    Nu sunt slabi: au trimis initial cele mai proaste echipamente, dar ei au multe foarte avansate. Nu au trimis ce au avut mai bun la inceput, pentru ca se stia ca sunt de sacrificiu si au trimis conscripts, au sacrificat. Este o tehnica de razboi, sa trimiti initial cat consumi armamentul dusmanului cele mai proaste echipamente, ca stii ca le vei pierde oricum.
    Rusia are a doua cea mai puternica armata din lume, de departe cele mai multe tancuri foarte avansate si ei au trimis din al doilea razboi mondial vechiturile.
    Uitati-va pe youtube la videoul cu interviul lui Peter Vincent Pry, fost CIA care vorbeste despre de ce va castiga Rusia un razboi nuclear si face o analiza foarte corecta asupra a ce si cum are Rusia. Pe canalul Canadian Prepper
    Se stie adevarul, dar se pare ca unii din ai nostri vor sa faca jocul altora pe spinarea noastra si dupa ne spun ca noi suntem aia raii, noi care de fapt dorim sa ne salvam tara, ca daca spunem corect o situatie, in loc sa venim cu gogosi, o facem ca vedem cum stau lucrurile

    • f35 oricum se vedea pe radar de la inceput……e o discutie tehnica….un avion comercial are o suprafata echivalenta de reflexie a undelor radar de 100-300 mp un avion de vanatoare 10-20 mp….asta se vedea putin de la inceput…se vedea ca o minge de tenis…..e cea mai mare tzeapa din istoria aviatiei….si nu doar rusii,au chinezii si francezii…sunt niste radare cu o retea de antene baston adica cele mai simple antene dar in retea undeva in 30-300 mhz…si mai e ceva….asta asa pentru necunoscatori….un avion in afara de radar mai poate fi detectat in cateva moduri:optic sau vizual,termic adica emisia de caldura a motorului,chimic adica gazele rezultate din arderea combustibilului si mi se pare ca mai sunt doua dar nu tin minte…comunicatiile radio ale acestuia de exemplu….infrarosu….vai de prostii care au cumparat caterinca asta de avion…f22 a fost….dar are vreo 20 ani daca nu mai bine de exploatare,saracia asta de f35 e aproape la fel de scump si de 10 ori mai prost
      uite inca niste argumente
      1.piele lui,vopseaua,plasma cu care e dat si care il face „invizibil” se curata daca zboara in regim supersonic…asa ca zboara subsonic….praf….
      2.motorul e extrem de puternic,foarte puternic,doar ca are niste componente care se incalzesc la mii de grade si pa pa fiabilitate praf
      3.are 3 variante f35a,clasic f35b,decolare si aterizare scurta,f35c pentru portavioane clasice,care isi pliaza aripile….doar f35a…care si el e praf….f35b si f35c niste catastrofe…au aparut poze cu unul ruginit pe un portavion….e un dezastru acest program f35
      Toate Bune

    • tu comentezi cam mult rusoaico pentru a o face doar din pasiune. ia-ti dracului turbinca in spinare si mars inapoi la moscova ta inapoiata ca tine si ca maica-ta! abia astept sa deveniti tzarana toti rusii nenorociti de pe fata asta a pamantului!

      • Multumesc D-le Constantinescu Valentin-Ionut .
        Anonimule: am timp liber mult, m-am gandit sa il folosesc bine, sa imi ajut tara. Degeaba ma jigneste cineva, cum spuneam: bully nu sunt in stare decat sa jigneasca si sa faca acuze, poti sa spui ce vrei, ca nu ma afectezi, ba dimpotriva, o sa comentez si mai mult. Stiu ca deranjeaza cand cineva spune lucruri care nu prea se vor spuse si stiu care este punctul rosu: acela ca se stie ca ucrainienii sunt sacrificati. Se stie si intentionat participa multi la asta. Si asta este un punct rosu, ca nu poti spune ca nu ai stiut cand se demonstreaza ca stia toata lumea si pot demonstra din multe interviuri date de multi de la inceput inclusiv oficiali americani.
        Se stie, ucnrainienii cu buna stiinta au fost trimisi la pierzanie si asta vreti sa ascundeti sub pres. De fapt. Ca una este sa spui: a au vrut ucrainienii sa lupte, au sperat ca o sa salveze tara, dar nu s-a putut si alta sa se stie ca intentionat au fost sacrificati si ca se stia de fapt ca o sa fie distrusi. Se stia si se stie si cei care ii incurajeaza sunt criminali. Si nu o sa poata scapa sa spuna ca ei nu stiau ca uite, sunt din astia ca mine care le incurca socotelile.
        Ma bucur sa vad ca se sare la doua trei puncte fierbinti, atunci sunt si injuraturi si acuze si altele, dar nu ma deranjeaza, deloc, ci doar ma bucura, ca inseamna ca am enervat pe cine trebuie. Foarte bine si eu am fost super enervata cu politica de pasapoarte verzi si presiunea pe vaccin. de acolo m-am pornit

        • ce tara ajuti madam? poate una mai la est. toti retarzii care scrieti ca e o greseala enorma ca Ucraina este sprijinita sa se apere ori sunteti cu iq sub nivelul marii ori sunteti postaci rusi. comentati exact ca in cazul unui viol si spurcati victima ca se apara cu toate puterile si altii o ajuta. agresorul e nevinovat, sireacul. vezi ca esti patetica cu toata ardoarea ta „patrioata” dar care miroase a Moskva de la o poshta? in plus, greseala voastra majora atrollilor imputiti ce sunteti e ca va adunati pe acelasi cotidian mirositor si el a propaganda estica! las ca acus va pica rubla de tot in mocirla si o sa mancati prundish.

          • Du-te mă și suge-le ciorapii amerlocilor și lasă-ne pe noi! Ești cu sânge în instalație? Mergi târtane voluntar la ukri-nazzi-amerloci și scuteste-ne de balele tale cu iz de dos inundat de Alzheimer!

          • @anonim
            Daca nu as fi profesionist…..dar SUNT…adica daca as fi dorit sa va „lucrez securistic”…..dadeam doua telefoane si aflam unde stai ce masina ai si cum te numesti ca n-ai „nume” de Familie
            Oricum vedeti ca s-a intamplat deja si asta

        • @Ioana/Anonim este un khazer adica clona ebreiasca care in locul contra-argumentelor apeleaza la invective si injurii. Impielitatul asta isi face veacul si pe Cotidianul si aplica aceeasi tactica. Injurii si invective.

      • Bâzâi aici ca o muscă care vrea să se așeze pe ceva cald. Ești liber să îi trimiți o scrisoare coruptului Zelensky, poate te-o coopta și pe tine în mișcarea Azov. Nici Putin nu e mai breaz, dar trebuie să fii tare orb ca să nu-ți dai seama care e miza războiului.

      • Ce ar fi să te muți tu într-un ghetou în care trăiesc afroamericani , spanioli ,negri etc.si după un timp de reflecție să mai postezi .

    • @Ioana (19.33) asa zisul de @anonim 19.22 este un „batran” maimuțoi,fost boieras in anii 1950,care a ramas sarac lipit pamantului acum la batranete. Si nu stie pe cine sa injure, pentru ne-norocul lui in viata,mai ales ca nu are nici familie,de „destept” !?? ce a fost .(un BOU!).

  4. Nicio lege din lume nu poate împiedica un stat să se apere de o agresiune externă, care-i încalcă independența, suveranitatea și, mai ales, integritatea teritorială. Victima are dreptul să primească sprijinul necesar pentru respingerea agresinii. Rusia este clar stat agresor. Ucraina este la fel de clar că se apără ca victimă a agresiunii. Niciodată agresorul nu are un drept de veto asupra ajutorării victimei. Aici nu e loc pentru false fandoseli și exerciții de interpretare. Sunt lucruri simple. Fă întotdeauna ca propria normă de comportare să devină norma generală. O spunea Kant, e mai valabilă azi ca oricând. Ucraina are dreptul la ajutor și va fi ajutată. Fiecare cât poate.

    • Ucraina pana una alta ne incalca noua integritatea teritoriala. Dar nu mai conteaza. Insa oamenii l-au votat pe Zelenschi pentru ca a promis ca face pace in Donbas. Nu ca distruge toata tara. Ce era daca respectau acordurile de la Minsk si ramaneau neutri. Aveau o tara frumoasa in continuare. Despre asta este, depsre faptulc a trebuie sa calculezi corect.
      Marile puteri nucleare isi apara interesele si un stat mic nu se poate pune cu nicio mare putere nucleara. Nu este deloc corect, daca ar fi dupa mine as distruge tot armamentul nuclear de peste tot de prin lume, dar asa sta situatia.
      Nici SUA nu a acceptat rachete in Cuba, la fel nici Rusia. Ca este sau nu drept, nu este. Dar ce te faci? Cand esi la serviciu si seful te nedreptateste si tu taci din gura ca vrei sa pastrezi serviciul cum este? Drept? Nu , dar nu ai ce face. Asa si in sitatia aceasta.
      Daca la final Ucraina va castiga mai mult decat ii cerea Rusia la inceput, este una. Daca in schimb asa cum se vede situatia, vor avea tara distrusa, vor pierde multe teritorii, milioane de refugiati, mii de victime, o sa insemne ca cineva a facut un calcul foarte gresit si a sacrificat ucrainienii pentru de fapt interesele altora.

        • Daca imi dai bani de drum ma duc ca este frumos, am vazut clipuri, este lume multa pe strazi, viata ca inainte, sunt clipuri pe youtube dar stai asa, ca suntem tara neprietena si nu voi primi viza 🙂
          daca ma ajuti cu viza si cu bani de drum si distractie acolo jur ca imi rup din timp si ma duc la o plimbare pe acolo, chiar pe mai mult timp ca Rusia este mare si ai ce vizita pe acolo, dar daca numai asa gura de tine dar nu faci nimic concret sa ma ajuti in acest sens, ghinion, o sa ma mai vezi pe aici

          • Ai trecut la obraznicaturi, asa sunteti voi stia bunii si inimosi: vreti sa ii ucideti pe toti. La fel spuneati dar fix la fel injurati cu cei care nu doreau sa se vaccineze. Aceeasi placa ca sa moara toti, ii injurati, sa le moara familia, doreati sa ii vaccinati cu forta. Aceeasti tactica. Daca spuneai ceva: ca poate trebuie sa mai vad cu vaccinul, sa se termine faza 3 de testare, erai facut in toate felurile, injurat.
            Cred ca ati vazut ca pana la urma tot am scapat de vaccinarea cu forta, cum spuneati voi sa ne vaccineze fortat armata. Am scapat, da? Capisci? Si se vede acum ca nu noi am fost extremistii, ci voi. Asa si acum.
            Ucraina a facut niste acorduri cu Rusia si in loc sa le respecte facea genocid in Donbas si Lugansk si romanilor din Ucraina le faceau multe nefacute. Rusia a trecut la atac, dar nu ar fi trecut daca Ucraina respecta promisiunile. Asta nu vreti sa intelegeti: ca acest razboi se putea evita. Dar nu s-a vrut sa se evite, ci s-a incitat. Pe spatele ucrainienilor de care chipurile le pasa. Iar faptul ca in continuare sunt incurajati sa se sinucida este criminal cand se stia dupa primele trei zile ca Ucraina a pierdut lupta pentru ca aveau bazele facute praf, pierdut spatiul aerian, izolat armatele si altele dar stiu ca nu iti pasa de logica.
            Si daca vrei sa eviti ca Romania sa pateasca la fel esti catalogat ca pro rus.
            Cu cine tii dumneata domnule? Esti cumva vreun ong-ist platit de sua sa ne aburesti sa ne ducem in prapastie? ca asa pari de fapt

          • Bună Ioana, da’ ai răbdare să-i explici ratatului ăla de anonim ! Cumva ești profesoară? Eu mă lăsam păgubaș de mult. Nu se merită să duci o luptă colosală cu prostul care are școală…. Oricum am aflat informații importante.

      • S a umflat fasolea în tine ? Ți s au urcat gazele la cerebel ? Te-au agitat ?
        Ia ceva de cal mare și citește o carte de bucate ! S-ar putea să înțelegi ceva 🤮

    • Poți trece dincolo de subiectul Ucraina ?. România în reforma administrativă a fost împărțită în județe .Fosta U.R.S.S. fiind un stat imens a fost împărțită în republici .De altfel denumirea Ucrainei a fost de ” Republica Sovietică Socialistă Ucraineană ” .Ucraina în împărțirea administrativă sovietică a fost ca un județ în România . De unde mama naibi scoateți voi ” statul ucrainean „.

  5. Sa nu i ierte Dumbezeu pe niciunii , nici pe ai nostrii ca sunt slugi cu dancu marele prof care semnneaza cu iohann tradatorul si cu ameticanii astia ajunsi ba sa faca rszboi in europa ca intre aia din lumea a treia!! Aici le va fi finalul facut de mintea lui biden!!!

    • Bag seama ca pe aici sunt 2 ” anonimi”, unul proamerican, până peste poate, iar altul anti. Iar daca este vorba de unul singur, vrem sa stim si noi care este fata adevarata. Oricum cel care este antiamerican este mai cu picioarele pe pămant, celalalt este un ” telectual” functional.

  6. De aici si graba lui Dancu de a scoate Mig-urile din folosinta armatei romane ,ca sa facem un pachet frumos pentru Ucraina.
    Badea Cartan,as vrea sa te vad pe tine si ai tai luptand si murind pentru ucraina sub steag american

  7. acesti americani ne duc la razboi,noi sa murim iar ei sa petreaca in Bahamas ptr ca asa doreste aceasta leguma senila care-i conduce. Sunt cele mai mari javre pe care le-a cunoscut omenirea.Sa traiasca numai ei in bunastare. Astia de ani multi baga zazanie in toate popoarele lumii.Si-au dorit de ani multi sa gaseasca prostime pe mapamond care sa moara in locul lor sa scape de rusi si chinezi.Daca nu ne sculam cu acesti nemernici tradatori care ne conduc ne ducem copiii la moarte. Ameriolacii sa plece acasa la ei Omenirea nu are nevoie de NATO Cine iubeste NATO sa plece, NATO iubeste crima si razboiul.Omenirea nu se mai conduce de dezaxati si miliardarii fabricilor de arme si razboaie. Cu asta se ocupa si din asta prospera,ei si fratii lor de cruce de aceeasi limba. Au bagat vrajba si moarte in toate popoarele sarace ale lumii. Le zicea bine ceasca si lor si rusilor.

  8. Ucraina nu este in NATO ca sa intervenim! Este razboiul lor nu al nostru! Suntem tarati in razboi de niste aserviti care conduc Romania spre prapastie. De ce astfel de decizii cruciale nu sunt supuse dezbaterii publice si votului in parlament? Jos tradatorii care conduc tara!

  9. E bine in u.e. că au crescut salari și pensi speciale. Cu nato e și mai bine că avem avioane amerikanski, fregate english. Avem și generali,doctori cu diplome false, dar merge. Adică ei vor lupta cu Armata Roșie. Slava stat mafiot Romanski.

  10. Acum cateva luni va ziceam ca alogenii care conduc Romanistanul au consimtit ca armata romana sa devina o divizie a armatei ucrainiene.Multi au sarit atunci la gatul meu,m-au injurat ,au spus ca sunt trol rus.Acum aveti confirmarea la ceea ce am spus atunci .Tot nu credeti?Ce a ajuns tara noastra daca a inceput sa primeasca ordine pana si de la jurnalistii americani sa dea Mig-urile 21 Ucrainei?Urmeaza portarul si femeia de serviciu de la Pentagon?Cumva doborarea Mig-ului si a elicopterului Puma au vreo legatura cu faptul ca inainte de asta presedintele Johannis declara public ca Romania nu se va implica militar in razboi?Ganditi ,tovarasi, asta daca aveti cu ce.

  11. MIG-urile alea nu zboara decat daca le arunci din alt avion….cadere libera .Sunt bune la facut gropi in tarlaua de porumb
    Eu le-as da la muzeu,dar daca-i musai exportati- le.Cu ocazia asta pilotii nostri respira usurati ca nu se mai urca in ele

  12. NATO în frunte cu licuriciul obez joacă excesiv de murdar în acest război, scârbos de murdar. Și mai are tupeul să acuze Russia de distrugerea orașelor. Să-i ajute Dumnezeu pe ruși să câștige această confruntare cu NATO, pentru că înfruntarea este cu NATO nu cu Ukraina. Și să o câștige la cel mai mare și umilitor scor posibil. N-am crezut că eu fac parte dintr-o comunitate de state cum e NATO care n-au nici cel mai mic sentiment al onoarei militare. Comportament de hiene. Slava Russia!

  13. Avem de partea noastra cel mai puternic argument in speta de fata : suntem in proximitatea conflictului. Sa le trimita armament si tehnica de lupta SUA, de exemplu, care sunt dincolo de ocean, sau Franta, Germania, Anglia, Olanda, Austria, sau…..Polonia care se cam scarpina aiurea. Pentru asa ceva ai nevoie de demnitari autentici. La noi nimic, ghiocei, ghiocei !

  14. Îmi pare rau că la noi presa este antimaghiara! Ce face V Orban este in interesul superior al poporului maghiar. Dar oridecâteori o face, presa ataca Ungaria. La vot însă s-a văzut cum gandesc ungurii: sunt mulțumiți de politica lui V Orban. Noi oare de ce nu învățăm cate ceva de la Ungaria? Avem fibra de sluga – ni se trage din istorie…

      • Daca este cineva care ar trebui sa răspundă la comanda MARS POTAIE DE PE AICI, ești tu, cel care nu știe altceva decât să înjure, să porcăiască, să pupe americanii in locul in care nu-i arde deloc soarele. Nu vezi ca ești cam singurul pe aici, cu asemenea vorbe, nici nu meriți sa fi băgat in seama. De data aceasta o fac, dar este singura data, pentru a te trezii din beția știrilor false, poate astfel iți fac un bine. Dar daca nu vei pricepe de fel mesajele care ti sau adresat, atunci eticheta de analfabet funcțional este perfecta pentru tine. Promit ca nu o sa mă mai obosesc sa te bag in seama, iar in alta parte, sunt prea decent ca să o fac.

    • Ai atins un punct rosu, nevralgic. Pentru ca: ei spunc a ungurii sun corupti chestii dar ei au cumparat inapoi companiile strategice, tot. Au salarii mai mari, nivel de trai mai bun, preturi mai mici la gaz, benzina, scoli mai bune, sistem sanitar mai bun.
      Pai… daca ei cu mai putine reusrse reusesc sa aiba atata sucees si sa aduca bunastare popotrului lor, cum de la noi situatia este pe dos? Se vede de fapt clar ca ai nostri fura si mai mult :)))
      Asa ca sa spui ceva bun de unguri este nasol ca le dai idei romanilor sa se uite peste granita: de ce se poate ca la ei sa vedeti titluri:
      Hungarian company buys German E.ON’s local electricity distributor. Traducere: compania lor de stat a fost atat de profitabila, incat a cumparat EON. Deci… cum de spun ai nostri ca este coruptie la ei cand la noi toate companiile de stat sunt falimentare pana cand le preia altcineva si atunci prin minune devin profitabile? Mai au tupeu sa spuna ca sunt corupti ungurii, cand este clar ca lumina zilei ca le putem da lectii dar ce sa vezi. UE spune ca la ei nu e democratie, dar este la noi, cu cei mai corupti.

      Si de aceea vin injuraturile, am observat ca la anumite subiecte vin injuraturi, plus acuze ca esti sluga cuiva din afara, cand de fapt se vede cu ochiul liober cine este sluga cui si cine ce interese serveste. Dar stim ca sa fii patriot este o crima: esti cum spun americanii patriotilor lor? nationalisti, exgtremisti, rasisti .

      • mai punct nevralgic. ai dreptate. sunteti ca un furuncul care apareti si postati mereu. asta va e meseria. va cred. dar sunteti patetici. chiar credeti ca mai pune cineva botul la vrajeala voastra ieftina cu miros de naftalina? cine ma-ta crezi ca mai vede in lumea asta rusia ca pe ceva bun? va uitati oleaca cu cine sunteti aliati? iranul? china? cele mai mari democratii din lume! ptiu stuchi-v-ar matzele de leshinati bolshevici! abia ashtept sa vi se taie netul sa avem si noi liniste cu trollii orci!

        • Mai bine compara Iranul cu Irakul si cu Libia. Unde este Iranul acum si unde celelalte? Unde, unde? Iranulk este o tara INDEPENDENTA. De aceea este pedepsita de americani si de slugile lor. Ca nu ii lasa sa fie civilizati de ei asa cum stiu ei. Mai uite-te si la alte state care sunt colonii americane: cele cu multa multa saracie. Si coruptie si multe crime. In lumea vestica sunt cateva tari smechere si acestea taiesc pe spatele coloniilor pe care le sug de tot si le distrug. Din Romania au plecat peste 6 milioane, anul trecut s-au nascut mai multi bebelusi romani in afara tarii decat in tara, suntem in prag de dezastru demografic dar suntem bine cica. O sa ne stingem, se stinge neamul, suntem groapa de gunoi a Europei, ne-au taiat padurile, ne-au distrus industria si tot dar ne tinem smecheri cand romanii nostri au luat calea pribegiei.
          In Europa se poate si fara sa fii sclav, dar iti trebuie conducatori patrioti. Insa sunt cei ca dumneata care esti platit de amerloci sa inchizi gura patriotilor care vor sa puna capat jafului.
          Noi nu avem de niciunele si crestem taxa de protectie spre sua, la 3% din buget. Rusii nu o sa vina peste noi, capisci? Nu o sa vina cum nu au venoit nici inainte ca noi sa fim in NATO.
          Dar ne pot trage niste bombe daca tot bagam batul prin gard, sa nu creada cineva ca se vor purta cu noi cu manusi, asa cum s-au purtat cu ucrainienii, nu vor avea nicio jena sa ne bombardeze serios. La ucrainieni se abtin mult ca pe ei ii vad ca pe fratii lor si este presiune mare si din partea societatii civile din Rusia, la noi nu o sa trimita soldati rusi sa moara pe glia noastra, ca nici nu au ce lua ca totul este la altii de fapt. Dar asa niste bombe de control ne vor trimite la bazele militare, Bucuresti si poate la Cernavoda dar nu pe centrala, ci pe conducte sa ne taie curentul. Asta daca tot ne straduim sa ii enervam.

          • D-na Ioana. Cel ce-si zice ” anonim ” este prea batut in cap ca să priceapă despre ce este vorba. Nu este decât un recitator de lozinci fabricate peste ocean. Nu merită osteneala de a fi bagat in seamă. Cat despre cele postate de dumneavoastra, sunt total de acord, si vorba lui Badea, sustin ceea ce scrii.

          • Nu discutam despre ipoteze. Nici despre scenarii, începând cu „s-ar putea”, „dacă / atunci”, ci faptele. Ori faptele arată clar – și repet asta, pentru a fi înțeles și de cei mai săraci cu duhul – ca Federația Rusă a încălcat, cu brutalitatea tunurilor și rachetelor sale, integritatea teritorială a unui stat vecin, independent, suveran. A rupt și anexat, pur și simplu, o parte din teritoriul statului agresat, enunțând teze eminamente hitleriste: unirea sub comandă unică a celor de-o seminție și de-o limbă. Și care este răspunsul adepților putiniști? Că ar fi o cerere justificată, că istoria, că situația, că justețea cererilor, etc. etc. Niciun argument nu stă în picioare pentru agresiunea militară împotriva unui stat independent și suveran, recunoscut internațional (a nu se uita ca Ucraina este chiar, ironia sorții, stat fondator al ONU, alături de Uniunea Sovietică). Dreptul de a-și alege soarta nu poate fi îngrădit și cu atât mai puțin încălcat cu tancurile. Rusia e un agresor. Simplu. Și agresiunea brutală nu-i va fi tolerată. Chiar dacă are prima, a doua sau a treia armata din lume. Și Coreea de Nord se laudă similar, că are prima, a doua sau a treia armata din lume. Cum se aseamănă argumentele, la fel se aseamănă și izolarea lor de circuitul normal al valorilor, principiilor și regulilor care guvernează viața internațională. Așa că agresiunea tot agresiune se cheamă și nu trebuie să ne ferim să a denumim, condamnăm și combatem, după toate puterile noaste. Între Hitler și Putin e asemănarea izbitoare a argumentării expansiunii, diferența fiind data doar de cei 80 de ani, care au amorțit percepția războiului de agresiune. În rest sunt de-o seamă, mai c-aș zice și de-o mamă.

  15. Atata poti ,jigodie azovista.Tocmai ce spuneam , stiti doar doua cuvinte ,trol si rus.Mai bine vacar decat jigodie ca tine pe deasupra si atinsa de rabie.Vezi ca ai scos bale pe gura,tuta!

  16. PENTRU DERBEDEUL de „maimuțoi” batran de @Anonim…. S(C)LAVAA Ucraina, ….S(C)LAVAA. Ucraina…..si multe „placute suedeze”!! pentru tine mosule senil.

  17. Esti ieftin ,omule ,si psihopat pe deasupra.Iarta-ma ,n-am stiut ca ma contrez cu un om bolnav .SCLAVA UKRAINA !!!!!

  18. MARE GRESEALA SA NE BAGAM IN RAHATUL ASTA.
    Zelinsky ,tocmai a fost anuntat de purtatorul de cuvant
    al Casei Albe ,ca Biden nu va face nici o vizita la Kiev !!!
    Si ca asa ceva nu se anunta cu surle si trambite ,iar
    vizita nu va avea loc ,dar vor incerca sa redeschida
    ambasada USA din Kiev ,intr-un viitor ,viitor neprecizat !!!
    Felicitari Ioana pt. cele scrise .

  19. Lasati, bai romanasilor, ce daca va baga dulapul de la 3 Coceni si obezul ala gras abuzat in copliarie de Maciuca, zis si Ciukalaul pestilor intr-un razboi din care o sa iesiti ferfenita, macar o sa va distrati si voi un pic !! Faza e ca oricum cam toti tefelii patriei si a coloniei esuate semi-bananiere au cu totii bagajele gata facute, la usa, gata sa sparga usa in caz de ceva, iar idiotii inutili care vor ramane in urma vor fi maltratati, violati si ucisi de toti cei care vor primi arme de la criminalul ala ordinar de Ciukalau, asta ca sa stiti ce va asteapta pe toti cei care vor ramane in urma !! Aia nici acum nu stiu ca nu e bine sa fii folosit pe post de scut uman si violat in fiecare zi, dar acum o sa isi invete lectia, the hard way, si nu the easy way !! Ha ha ha 🙂 Intr-o zona de conflict si de razboi, in care nu mai functioneaza legile care merg pe timp de pace, raman in aceea zona numai soldatii carne de tun, mercenarii psihopati si criminalii care vpor chinui pe oricine nu are o arma la el sa se apere, atunci se va vedea adevarul zicalei: Omul e lupul altui om !! Ha ha ha 🙂 Bai, cam toti ungurii si nemtii o vor sterge in Ungaria, iar romanasii mai prosti, care nu o vor sterge in prima zi, vor ramane de caruta, si de scut uman !! Ha ha ha 🙂 Si, bai Ciukalaule, multumim din inima partidului pentru minunatele conditii de razboi meteorologic, dupa ora 22 e un frig afara la mijlocul lui aprilie de zici ca e ianuarie la voi, pe acolo prin colonia aia de tot rahatul !! Nu te lasa, bai jeneralule de karton, mai ai multe experimente de facut pe romanasii tai, numai vezi sa nu se prinda ce faci cu ei, altfel vin dupa tine, si te mananca ca pe porkusorul de Craciun, acum de Paste !! Ha ha ha 🙂

  20. Sa le dam la ucrainieni ce merita, adica o mare M_ _E si sa ne luam inapoi ce ne-au furat adica Bugeagul, Bucovina, Tinutul Herta si Maramuresul istoric.
    SUA sa-si vada de ale lor. Sa le explice mexicanilor de ce le-au cotropit si ocupat 4 (PATRU) state si anume Texas, California, Arizona si New Mexico.
    Louisiana au cumparat-o de la francezi iar Florida si Alaska de la rusi, asta pentru cine nu cunoaste istorie.

    • Stai liniștit că le dă dulapul de la Cotroceni în fiecare zi trec coloana militară de 20 camioane escortată de poliție militară dinspre București – Bacău- Suceava .iar pe CFR 2 garnituri de tren în zile diferite către nordul Moldovei dinspre București cu tancuri și blindate,echipate cu tehnică fara siglă tricolor sau alte insemne . toate acestea nu fac plimbări de drag prin țară.merg la ucraina.asta văd în trafic circulând cu mașina.

  21. Minciuni, cum sa fie Ucraina partener NATO din 1997? Nu ne poate obliga nimic NATO, iesim in strada si dam jos guvernul pentru tradare natioanla. Sunt sireti americanii vor ne scoata din neutralitate.

  22. Aloooo gunoaie nenorocite de 2 bani care doresc sa omoare poporul si tara,mergeti dracu si muriti inrazboiul vostru,nu trageti Romania in razboi

  23. Cei care iau astăzi aceste hotărâri au fost votați de popor în 2019 și 2020.
    Români, bucurați-vă acum de alegerea voastră!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger