Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la alegerile locale din 9 iunie.
„Știu că se apropie alegerile la Primăria Capitalei. Am făcut și eu treaba asta cu mulți ani în urmă.”, a transmis fostul tenismen la începutul mesajului său.
Chiar de la picioarele statuii care îl întruchipează, realizată după o poză din meciul pe care l-a câștigat la Melbourne în 1974, în fața lui Guillermo Vilas, Ilie Năstase spune că merge la București pe mâna Gabrielei Firea, candidata social-democrată pentru funcția de primar general.
„O susțin pe doamna Firea pentru că dânsa a mai fost la primărie, știe ce face. Nu a terminat proiectele pe care trebuia să le termine și o să le termine acum. Îi doresc mult succes și baftă!”, a declarat ferm „Nasty”, în mesajul video postat pe contul de socializare a Gabrielei Firea.
Mesajul fostului număr unu mondial în tenis, Ilie Năstase, vine după ce la începutul campaniei electorale o altă mare glorie a sportului românesc a declarat, de peste Ocean, că o susține tot pe Gabriela Firea pentru funcția de primar general al Capitalei. La două zile după debutul lunii de campanie electorală, fosta gimnastă Nadia Comăneci a declarat că merge pe mâna Gabrielei Firea.
Gabriela Firea este singurul candidat femeie înscris în cursa pentru Primăria Capitalei și a condus Bucureștiul între 2016 și 2020, având reușite majore în infrastructură, atragerea fondurilor europene, domeniul cultura și sportiv sau modernizarea transportului public și a sistemului de termoficare.
generalu de la „rachete”….
Cine se gandeste sa voteze nasty va vota Firea.
Ceva ma face pe mine sa cred ca TINERELUL….NASTY, fiind in scandal zilnic cu a cincea lui nevasta, a pus ochii pe moldoveanca de FIREA, si poate se gandeste la a sasea INSURATOARE! Ori ce este posibil. Succes…NASTY si s-o faci fericita pe FIREA.
A uitat lumea de „clanul Pandelee,mortii si terorizatii din caminele de batrani,de soferul,finul terorist patron de camin de batrani,de mafiotii care asteapta revenirea Nasei,ca bucurestenii nu aveau apa calda si caldura la fel ca si-acum ….”.