AcasăPoliticaMoțiune și mai ce?

Moțiune și mai ce?

Social democrații sunt mai hotărâți ca niciodată să dea jos de la putere coaliția de dreapta. Au mai spus-o și nu renunță. Până la un punct e foarte bine. Rămâne de văzut și cum o vor face.

Nu de îndârjire în lupta politică duce lipsă PSD, ci de voturi. După ultimele calcule, le-ar cam trebui vreo 30 ca să trimită acasă guvernul. E mult, foarte mult. Voturile nu cresc în pomi. Liderii și-au făcut cunoscută strategia. Vor discuta cu fiecare parlamentar și vor căuta să-i convingă de direcția greșită spre care se îndreaptă România. Totul e să nu le povestească despre jafurile din pandemie, căci poate dau peste unii care chiar au participat la ele. Mă întreb însă cum va fi primită inițiativa lor? Câți liberali vor fi de acord să-și părăsească locurile călduțe pe care stau și se simt confortabil, pentru a trece de partea unui partid care nu le poate oferi, cel puțin deocamdată, aceeași siguranță? Diferența este că unii sunt la putere, ceilalți vor la putere. Pe de altă parte, și pentru PSD este riscant. Cine a trădat pentru ei, îi va vinde și pe ei cu aceeași ușurință.

De la UDMR slabe șanse. Maghiarii nu sunt chiar așa de dornici să renunțe la poziția cheie pe care o au acum. Poate numai în condițiile în care ofertele făcute sunt năucitoare și îi tentează. Practica a demonstrat, însă, că știu să se certe cu PSD, și chiar o fac cu mare talent. Iar după ce își văd sacii în căruță încep scandalul și pleacă. Ce câștigă social democrații de aici?

Mai degrabă PSD este posibil să aibă noroc la USR PLUS. Oamenii lui Barna au spus nu o dată că nu vor face nicio alianță cu PSD, că nu se vor situa de partea lor niciodată. Dar o trădare în partid parcă ar face, numai și numai de dragul de a-i pune pe liberali cu botul pe labe.

Bine, bine, bagă PSD moțiunea, dar e de ajuns? Altceva lipsește aici. Un semnal. Iar ăsta nu se dă de la Parlament. Și deocamdată sunt semne clare că Florin Cîțu trebuie să fie președintele PNL. Deci moțiunea să mai aștepte.

author avatar
Valentin Boeru
488 afisari

2 COMENTARII

  1. udmr trebuie desfiinta ca nu e partid si se da ,ca sunt toti agentii budapestei ca doar l am vazut pe hunor cum, a pus mana pe post s a dus la stapanul lui sa ia lumina iiar pe la care l aintrebat reporterul in direct despre capitalele de judet el vrea autonomie teritoriala in secuime si e inca liber ca incalca Constitutia si tradator pe fata!!!!!minoritatile tot tradatoare fata de romani ca voteaza doar pt ciolan iar majoritatea e jucata la ruleta de ei!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger