Politicienii de dreapta urcă puternic în Europa și în Marea Britanie, populează din ce în ce mai mult rândurile de vârf ale partidelor. Este o mișcare rapidă, care mătură stânga de pe scena politică.
În fond, stânga democrată s-a îndepărat de mase, pare o amintire. Oamenii și-au dat seama că stângiștii de operetă, în mare măsură bogați, nu îi mai reprezintă în prezent.
Următorul prim-ministru al Italiei va fi Giorgia Meloni, liderul Frații Italiei, un partid de dreapta. Premierul britanic Liz Truss încearcă să copieze imaginea “Doamnei de Fier”, conservatoarea Margaret Thatcher, o personalitate a politicii mondiale. Rassemblement National al lui Marine Le Pen este acum cel mai mare grup de opoziție din Adunarea Națională a Franței.
Ca și în SUA, partidele de stânga din Europa și Marea Britanie se întrec în declarații sforăitoare: spun că susțin poporul muncitor și grupurile subreprezentate, dar mulți politicieni de seamă din acele partide gravitează spre dreapta. Cum vine asta?
Migrația are legătură cu mesajele de acum ale dreptei. Meloni a crescut într-un cartier muncitoresc din Roma.Truss se mândrește cu educația pe care a primit-o la școala de stat, spre deosebire de mulți politicieni conservatori britanici (dar nu și de Thatcher) care au urmat școli private scumpe. În timp ce Le Pen provine dintr-o familie politică înstărită, ea a petrecut mult timp în nordul industrial sumbru al Franței, o regiune defavorizată.
Acești lideri, numiți de unii extremiști, au reușit că capete încrederea electoratului nu pentru că ar fi ostili elitelor urbane, ci pentru că s-au străduit să-i promoveze interesele.
Femeile și minoritățile care intră în politica de dreapta tind, de asemenea, să argumenteze că au muncit din greu pentru a depăși obstacolele sociale și se așteaptă ca și alții să facă același lucru.
Toate acestea reprezintă o provocare pentru partidele de stânga care se bazează pe o ideologie depășită: în loc să fie preocupați de drepturile muncitorilor, așa cum s-a întâmplat în trecut, stângiștii de operetă laudă „coaliția curcubeu” de rasă și gen, în lipsă de soluții. Și nici asta nu le-a îngroșat rândurile. Nici nu e de mirare că puternicele organizații sindicale se îndepărtează de ei.
Declinul stângii s-a accentuat în ultimii ani, cu înfrângeri în serie în Italia, Franța, Germania, Grecia, Suedia și Olanda.
Așa zișii reprezentanți ai muncitorimii n-au fost în stare să răspundă la șocuri importante – imigrația, protecția socială și nivelul de trai – pur și simplu pentru că nu au ținut pasul cu vremea. Inevitabil, dreapta le-a confiscat voturile.
