Mitraliera Gatling și ruleta rusească

În 1861, Richard Jordan Gatling a creat o super-armă despre care credea că va pune capăt războaielor.

Trăgea mai mult de 200 de gloanțe pe minut – la fel de mult ca un întreg batalion de soldați cu muschete. În memoriile sale, Gatling a scris că „dacă un echipaj de patru oameni cu mitralieră ar putea ucide o mie de infanteriști în cinci minute”, atunci poate că teroarea creată de o astfel de armă ar „descuraja complet războiul”.

Robert Oppenheimer, creatorul primei bombe atomice, a fost motivat de un gând similar. „Bomba atomică a făcut ca perspectiva unui război viitor să fie de nesuportat”.

Totuși, la fel ca Gatling, Oppenheimer s-a înșelat. Mitraliera lui Gatling înmulțea puterea unei muschete de o sută de ori. Bomba lui Oppenheimer avea puterea explozivă a 20.000 de tone TNT – multiplicând muniția convențională transportată de un singur bombardier B-29 de o mie de ori. Pentru generalii de la Moscova și Washington, era doar o bombă mai mare.

Până în 1950, planificatorii militari din ambele noi superputeri plănuiau să folosească arme nucleare pe câmpul de luptă. Generalul Douglas MacArthur – cuceritorul Japoniei – a încercat să-l convingă pe președintele Harry S. Truman să arunce o bombă atomică asupra Coreei de Nord. Iar la Moscova, mareșalul Gheorghi Jukov – învingător în bătăliile de la Kursk și Berlin – l-a îndemnat pe Iosif Stalin să dezvolte o nouă doctrină militară în care armele nucleare tactice să fie folosite împreună cu forțele terestre.

În 1961, Uniunea Sovietică a detonat RDS-200 în arhipelagul Novaia Zemlia: „Bomba țarului”, cea mai puternică armă nucleară construită vreodată. Lumina exploziei a fost atât de puternică încât a fost zărită de la 1000 km distanță, iar undele  de șoc, care au provocat un seism de 5,5 grade pe scara Richter, au înconjurat planeta de 3 ori.

A fost clar pentru liderii de la Washington și Moscova că a fost depășit un prag periculos, notează The Spectator. Omenirea atinsese multiplicarea finală și fatală a potențialului său distructiv. Anihilarea vieții era acum la îndemâna sa.

Ceea ce ne aduce la Vladimir Putin și la amenințările sale că „nu blufează” cu privire la utilizarea armelor nucleare pentru a apăra Rusia – inclusiv, implicit, teritoriile recent anexate ale Ucrainei.

Doi oficiali americani au declarat pentru CBS News că lideri militari ruși de rang înalt au discutat luna trecută despre cum și când ar putea folosi arme nucleare pe câmpul de luptă din Ucraina.

Săptămâna aceasta s-a dezvăluit că Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al SUA, a purtat discuții confidențiale cu Nikolai Patrușev – șeful Consiliului de Securitate al Rusiei și al doilea cel mai puternic om de la Kremlin – despre amenințările nucleare ale Rusiei.

Încă de la prima utilizare a bombelor nucleare în 1945,  puterea lor principală a constat în teama pe care o inspiră, nu în potențialul lor distructiv absolut. O putere mistică sau un tabu. Putin a încălcat acest tabu în cuvinte, chiar dacă este puțin probabil să treacă și la  fapte – a subliniat că doctrina nucleară a Rusiei permite doar utilizarea „defensivă” a armelor nucleare.

Chiar dacă războiul nuclear tactic nu mai este de neconceput, este important ca un astfel de război să rămână imposibil de câștigat.

SUA și puterile nucleare europene au precizat că răspunsul lor la un atac atomic rusesc asupra Ucrainei nu va fi nuclear. Războiul nuclear strategic total rămâne o formă de sinucidere colectivă. Dar este vital pentru securitatea lumii ca războiul nuclear tactic să se dovedească a fi la fel de sinucigaș – pentru agresor.