Cauta

Mircea Geoană, gafă la TV, când a făcut referire la Regele Mihai: „Regret” – VIDEO

sursa foto: Facebook/Mircea Geoană

Nici bine nu și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din acest an, începându-și campania pentru fotoliul de la Cotroceni, că a și făcut o gafă de proporții.

Mircea Geoană, care miercuri și-a anunțat candidatura în cursa pentru Cotroceni, a fost prezent, în cursul serii, în studioul Știrilor Pro TV. În cadrul interviului în direct, candidatul la prezidențiale a făcut o gafă, când a făcut referire la Regele Mihai. Concret, i-a urat sănătate regelui, care a murit în decembrie 2017. Ulterior, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Geoană a admis greșeala, spunând că o regretă.

Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011, când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate, am fost şi în Senat când a avut ultimul discurs. A avut un discurs foarte important şi a spus: „Ţara are nevoie de cârmuitori drepţi şi pricepuţi”. Astăzi, România nu are cârmuitori nici drepţi nici pricepuţi”, a spus Mircea Geoană, la TV.

Și-a recunoscut greșeala: „O regret”

Ulterior, candidatul la alegerile prezidențiale a transmis, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, faptul că a făcut „o greşeală de exprimare” când s-a referit la Regele Mihai. Semn că își asumă gafa făcută în direct la postul de televiziune.

„În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret.

Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, de sacrificiu și iubire de țară. Odihnească-se în pace!”, a scris Geoană pe pagina sa de Facebook.

 

mircea geoana gafa regele mihai

Ultimele stiri

  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Breaking News… în jurul lumii: Atac aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei și apeluri europene pentru sancțiuni împotriva Israelului
  • Nicuşor Dan, după decizia CCR privind declaraţiile de avere: Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei
  • Exit mobile version