AcasăPoliticaMinciuna care forțează starea de urgență

Minciuna care forțează starea de urgență

România se află pe locul 34 în Europa la numărul de cazuri de Covid raportat la milionul de locuitori

Guvernul ne amenință cu starea de urgență, carantinarea zonelor și o lege pandemică dictatorială pe motiv că România ar avea un număr enorm de cazuri Covid. Realitatea însă este cu totul alta. Potrivit datelor statistice oficiale, în Europa, țara noastră ocupă abia locul 34 din 53 de țări care au raportat numărul de cazuri la milionul de locuitori.

La cel mai relevant indicator, numărul de cazuri la milionul de locuitori, România este codașa Europei, cu 1.526 de infectări. Mai bine decât noi stau aproape toate țările din Estul Europei, dar și state precum Finlanda, Malta, Cipru, Grecia sau Albania. Un număr mai mare de cazuri Covid la milionul de locuitori au țări ”disciplinate” și cu măsuri dure de restricții aplicate în ultimele luni, printre acestea numărându-se Austria, Islanda, Belgia sau Danemarca. Serbia, care a raportat 2.401 de infectări la milionul de locuitori și care a reintrat în starea de urgență, a avut unele dintre cele mai dure măsuri restrictive, populației fiindu-i interzisă ieșirea din case după ora 17, de luni până vineri, iar sâmbăta și duminica toată lumea era obligată să rămână la domiciliu.

La numărul total de decese raportate drept Covid, România este însă în prima parte a clasamentului european, ocupând locul 12 din 53 de țări. Și asta pentru că raportările deceselor au fost, în mare parte, trunchiate, în sensul că nu coronavirusul a fost cauza morții în cele mai multe dintre acestea. Au fost situații în care cei care erau doar suspecți de Covid erau trecuți pe lista neagră în cazul în care decedau din cauza bolilor grave de care sufereau.

Mai mult, imprecizia testelor PCR, care continuă să dea rateuri grave și în prezent, face ca singurul test pozitiv făcut post-mortem să nu poată fi luat în seamă. În ultimele zile, autoritățile au raportat creșteri incredibile ale cazurilor Covid, asupra cărora planează suspiciuni sau, în cel mai bun caz, care pun foarte multe semne de întrebare. Are România, în acest moment, capacitatea de a efectua zilnic peste 13.000 de teste? Dacă da, de ce nu s-au făcut și acum trei săptămâni- o lună? Câte dintre testele pozitive au devenit negative la a doua testare? S-au făcut aceste teste în focarele izbucnite în spitale și în căminele de bătrâni? Câte dintre persoanele testate au venit din Marea Britanie sau din Franța, unde evoluția Covid este pe o pantă ascendentă?

Cine spune adevărul?

Testarea a 4.000 de persoane în București, făcută de Primăria Capitalei, a scos la iveală un număr de doar 4 infectări Covid. La testarea la graniță făcută de greci celor peste 6.000 de români nu a fost depistat niciun caz. Despre testarea în masă anunțată de ministrul Tătaru pentru 1 iunie nu s-a mai auzit nimic, deși aceasta ar fi arătat procentul de infectare și imunizare în rândul populației. ”Eu aș vedea ceva rău în numărul de cazuri grave, însă la ATI sunt internați doar 231 de pacienți. Deși autoritățile refuză să furnizeze astfel de date, ar fi important de știut câte locuri la ATI sunt ocupate de pacienții Covid în fiecare spital, câte locuri sunt ocupate de ceilalți bolnavi, câți au murit și câte locuri goale sunt. Ar fi relevant dacă am ști câți pacienți noi au intrat la ATI și câți au fost mutați pe alte secții.Numărul de infectări nu este relevant. Dacă virusul a pierdut din agresivitate, cu atât mai bine este să se infecteze cât mai mulți, ca să-și facă anticorpi. Este o aberație totală ceea ce se întâmplă. Dacă astăzi s-au ridicat restricțiile, nu are nicio relevanță creșterea numărului de cazuri, trebuie să treacă două-trei săptămâni ca să aibă efect. În istorie, niciodată carantinarea nu a încetinit o infecție cu transmitere respiratorie”, ne-a declarat dr.Răzvan Constantinescu, de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
5.059 afisari

3 COMENTARII

  1. Astea sunt instructiunile primite in plic de la Manoilov 42 si Raionul Tiraspol , le-am postat imediat ca-mi scade la doua copeici postarea daca nu ma incadrez in timp . Nu-mi permit intarzieri , sunt disperat , imi canta greierii in burta de foame si-mi retrage cartela cu portiile de stevie . Nu mai am hleb , samagon si mahoarca , ma zbat si eu cum pot pentru supravietuire .

  2. adevarul e doar in testarea facuta de primaria capitalei si ala este baremul real de infectii ,in rest ce cifre baga astialalti sunt masluite ,dublate sau santajati sa declare fals sau chiar obligatio pt a primi fonduri!!!!!!

  3. Dacă până în prezent nu să găsit antidotul pentru „Covid”, cei declarați vindecati, cu ce au fost tratați?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger