S-a umplut țara de glumeți și nu mai ai loc de ei. Oriunde întorci privirea, ochii îți cad pe câte un miștocar care se crede plin de talent. Din păcate, și politicienii se întrec să prindă un loc cât mai în față pe lista de comedianți ratați, deși, așa cum spuneam, țara nu duce lipsă de neserioși, dimpotrivă, are prea mulți! În plină bătălie PNL-PSD, Mihai Tudose parcă este circarul de serviciu din tabăra social-democraților. La el orice discuție sfârșește într-o caterincă, nimic nu este constructiv, totul se rezumă la bășcălie și ironii nereușite.
România va încheia anul 2024 cu patru runde de alegeri – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale; iar printre ele, băgat strategic în față, Nicușor Dan ar vrea să strecoare și un referendum referitor la soarta administrației în Capitală.
Ai spune că țara trebuie să colcăie de specialiști, la câte tururi de votare se organizează și câți candidați avem. De unde! Peste tot este o șleahtă de combinatori de cea mai joasă speță, dispuși să facă orice șmecherie dacă asta le aduce un ban. Vedem cât de serioși și profesioniști sunt până și meteorologii, o adunătură de îmbuibați nepricepuți care-și fac de cap cu bugetul ANM. Am tot scris și vom mai dezvălui neregulile de acolo, doar-doar lucrurile vor reintra pe făgașul normal!
Chiar dacă a câștigat la „locale”, Partidul Social Democrat nu are garantat succesul și la „parlamentare”. Iar despre alegerile prezidențiale nici nu mai are rost să pomenim, de vreme ce, de la Ion Iliescu încoace, PSD a dat numai pierzători. În fața celui mai important examen din acest an – scrutinul electoral care va decide viitoarea guvernare a țării -, te-ai fi așteptat ca liderii partidului să adopte o atitudine tranșantă în legătură cu problemele spinoase ale țării. În locul unor discursuri clare, asumate și bazate pe argumente, principalul partid din România se legitimează cu un bufon.
Fiecare apariție tv și discurs la microfon este un prilej pentru Mihai Tudose să se dea în spectacol. Acest comediant ratat confundă ședințele de Guvern cu show-urile de stand-up comedy. Problema e că, imediat ce pune piciorul pe aeroportul din Bruxelles și ajunge în Parlamentul European, devine mim, ia poziția ghiocelului.
Doar la București este zeflemistul numărul 1 și îi ia pe toți în derâdere. Peste hotare, unde am văzut ce pățesc „șoșocarii”, nu mai are glas, i-a pierit vocea, joacă rolul actorului mut. Am înțeles, acolo se merge la încasat și nimic altceva, zero luări de poziție, zero interpelări, zero proiecte depuse în numele României.
Românii nu au nevoie de clovni, Mihai de la Brăila! Vor oameni serioși, politicieni care vin cu propuneri și soluții la toate crizele prezentului – de la cea energetică la aia sanitară -, nu mai sunt dispuși să înghită scandalurile electorale și batjocura ieftină. Când ai facturi cât jumătate din leafă, iar mâncarea se scumpește de la o zi la alta, nu-ți mai arde de râs la glumițele lui Tudose.
În plus, la o criză guvernamentală, ca asta de azi, care afectează viitorul țării și poate influența situația geostrategică în regiunea Mării Negre, nu se răspunde cu bășcălie, că nu suntem la „Mandravela”, în Bercenii vechi, ci reprezentăm țara și interesele a 20 de milioane de români!
Acum, Mihai Tudose îl atacă pe Geoană, despre care spune: „Domnul Ciolacu a spus că ia sfaturi economice de la Florin Georgescu sau de la domnul Socol. Ne aducem aminte cu toţii cam de unde îşi lua domnul Geoană informaţiile. De la domnul Vântu. Despre economia de piață, de la domnul Vanghelie… fiind vorba, probabil, despre piaţa din Ferentari. E ridicol de la un cap la altul (…), dar nu pot să spun cam din ce clădiri cu felinar roşu a ieşit şi se dă virgin, acum”.
Dacă, prin absurd, eternul „Ex” ajunge la Palatul Cotroceni, pe pariu că Tudose își va schimba discursul mai repede decât schimbă linia acarul? Cine nu crede, să recitească tot ce spunea europarlamentarul social-democrat despre Piedone în trecut și cum a întors foaia după ce Marcel Ciolacu a bătut palma cu Dan Voiculescu pentru susținerea Antenelor. „Aduce plus-valoare, are o bogată experienţă administrativă şi, după cum s-a şi demonstrat, aduce voturi, are nişte oameni în spate”, spune acum Tudose despre lideeul clanului „Piedone”. Nu știi ce poate fi mai grețos, personajul sau discursul. În ambele variante, însă, tratamentul trebuie să fie unul de specialitate.
Ca să ai simțul umorului trebuie să fii și puțin mai mult deștept.
La unii se pare să nu este cazul !
Pardon, „Mandravela” se leagă de Calea Văcărești și nu de „Bercenii vechi”. Comediantul Tudose îi urmează celui mai caraghios circar, Băsescu Traian.
Romania insasi este o „Mandravela’….Un articol foarte reusit, felicitari!!!
Marlan cu diploma.
Si aia trasa la….XEROX!