Medicul psihiatru Gabriel Diaconu îl somează pe premierul Florin Cîțu să ia măsuri urgente, după ce România a înregistrat cifre record, marți, 28 septembrie, în ceea ce privește infectările cu Covid-19.
Acesta i-a transmis un mesaj pe Facebook prin care își exprimă îngrijorarea față de modul superficial în care pandemia pare că este privită de către șeful guvernului.
România a sărit, marți, de 11.000 de infectări de COVID-19 în doar 24 de ore. Țara noastră se află pe locul 6 în lume și pe 2 în Europa la decese COVID-19 în ultimele 24 de ore. Avem peste 10.000 de persoane internate în spital, din care aproape 300 sunt minori.
Din totalul deceselor raportate marți în lume, decesele din România reprezintă 5%. Din totalul deceselor raportate marți în Europa, decesele din România reprezintă 11,5%. Peste 1.000 de persoane sunt internate în ATI și luptă împreună cu medicii pentru viețile lor.
Redăm mai jos întreaga postare de pe reţeaua de socializare!
„Ce făcuși, Vasile…
Dacă mai aud mult asta cu “echipa câștigătoare” și alte bazaconii propagandistice, șprițate cu postări pe Insta și realizări mărețe în al țâșpelea cincinal,
Măi Vasile,
Ne trântește pandemia. Suntem ca în cartea aia: dulce ca mierea e glonțul patriei,
Lasă că ne facem de râs, Vasile,
Ne facem de plâns cu toții. Azi sunt 200, mâine 300, poimâine 400 de decese de Covid Per 24 de ore.
Ai măcar idee ce înseamnă 15-20 de mii de cazuri/ zi? Ca să n-o dăm pe calcule: mult mai mult decât putem absorbi noi în sistemul de sănătate. E ca la viitură, geaba trei saci, acesta e momentul când toți rostim în cor “ferește”.
Sunt prea mulți yesmeni împrejur, Vasile, și prea puțină voință.
Așa că hai cu măsurile ălea firești,
Hai cu vaccinarea unde-i musai să fie,
Hai cu certificatele ălea verzi ca în Occident,
Dar mai ales,
Mai ales, Vasile,
Hai măcar un pic cu empatia. Cu picioarele pe pământ. Hai cu conștiința că guvernezi peste niște oameni, nu peste niște trepte sau concepte. Hai cu sentimentul de apartenență la țara ta care geme, și curând o să urle, de ce ne așteaptă.
Hai cu umanitatea. N-ai fost niciodată plăcut. Ești prea tânăr în politică să începi să fii urât.”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.