AcasăPoliticaMesaj tăios din direcția PSD la adresa USR PLUS: ”Să iasă din...

Mesaj tăios din direcția PSD la adresa USR PLUS: ”Să iasă din ipocrizie”. Grindeanu: Moțiunea USR PLUS-AUR, o jignire

Social-democrații le cer public celor de la USR PLUS ”să iasă din ipocrizie – să se hotărască dacă vor la guvernare sau sunt în opoziție”, din câte a transmis, marți, fostul premier social-democrat Sorin Grindeanu.

Mai-marii PSD au avut în cursul acestei zile discuții într-o ședință a Biroului Permanent Național, la finele căreia prim-vicepreședintele formațiunii politice a ieșit la declarații.

Oficialul PSD a amintit faptul că, în ciuda demisiilor miniștrilor USR PLUS, anunțate încă de seara trecută, s-a aflat că, de fapt, reprezentanții acestui partid care ocupă funcții de prefecți – care sunt, după cum se știe, reprezentanți ai Guvernului în teritoriu – rămân în funcții.

Grindeanu: Unde vă este vitejia?

Tot azi mai vedem un lucru – că oficial USR PLUS pleacă de la guvernare, dar rămân totodată la guvernare, cu eșaloanele 2 și 3. Cu alte cuvinte, USR PLUS spune cam așa: Adio, Cîțu, dar rămân cu tine! Aflăm azi cum conducerea USR PLUS a decis ca secretarii de stat USR PLUS, șefii de agenții, prefecții, subprefecții, toți soldățeii de la partid nu demisionează, rămân (…) conectați la banul public și resursele țării. Cum vine asta, domnilor de la USR PLUS? Mimați (…) ieșirea de la guvernare prin 7 demisii, dar vă lăsați în același timp gașca de interese alături de Cîțu? Cel pe care-l huliți de dimineață până seara (…). Unde vă este vitejia de juni politici care luptă până la capăt și renunță la tot?”, a întrebat Grindeanu într-o conferință de presă.

Și tot prim-vicepreședintele PSD a fost auzit spunând că ”această imagine de astăzi e cea mai grăitoare dovadă a unui circ ordinar, marca USR PLUS, în care au cooptat și AUR”.

Au fost critici directe și la adresa moțiunii de cenzură anunțate de USR PLUS și AUR. ”Moțiunea alianței, până la urmă, USR PLUS-AUR este o jignire, e o moțiune care spune doar că premierul Cîțu este rău și că nu a respectat protocolul. Altceva noi nu am văzut în această moțiune”, a mai susținut Sorin Grindeanu, de la sediul PSD.

180 afisari

5 COMENTARII

  1. & Grinda, grindă, bîrna, bârnă, unii cu cârnații pe grindă, alții cu cârnații pe bârna, ce mai, ca-n pod cu afumături, ?

  2. Cât sunt de dobitoci pîzîdeii să-l mai țină șef pe securistul ăsta labil psihic?

  3. @ „Relatări din podul cu afumături, ? Bârna se uită la grindă, grinda se uită la bârnă, care are cârnați, jamboane și șuncă mai multă”, ?

  4. & Afumăturile merg cu ceapă și cu tărie , de regulă în pod, sub grindă, sub bârnă, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger