Nicolae Ciucă a anunţat că va fi menţinută cota unică de impozitare şi în anul 2025 şi că nu vom trece la impozitul progresiv.
Potrivit lui Ciucă, Comisia Europeană susţine şi demersul liberal de creştere a bonificaţiei pentru buni platnici de la 3% la 5%.
PSD şi PNL se întrec în veşti că nu cresc taxele
Acum, în prag de alegeri, PSD şi PNL se întrec în veşti că nu cresc taxele.
„Propunerile PNL pentru susţinerea clasei de mijloc au fost acceptate de Comisia Europeană. Cota unică, cea mai bună pentru România, rămâne în vigoare şi în anul 2025, aşa cum a susţinut Partidul Naţional Liberal, nu va fi impozit progresiv, aşa cum îşi doresc Marcel Ciolacu şi Partidul Social Democrat.
O altă propunere liberală: creşterea cotei de contributivitate eşalonat de la 4,75% la 6% la Pilonul 2 de Pensii a primit girul Comisiei. Am început creşterea cotei de contribuţie în mandatul meu de premier şi continuăm. Partidul Naţional Liberal rămâne garantul Pilonului 2 pentru ca românii să aibă mai mulţi bani la pensie”, a precizat Nicolae Ciucă într-o postare video pe Facebook.
Premierul și PSD resping vehement majorarea TVA în 2025
Premierul Ciolacu respinge vehement posibilitatea creșterii TVA de la anul, după ce președintele Iohannis a cerut creșterea colectării fiscale.
Premierul a declarat că nu poți lua o astfel de măsura într-o perioadă de dezvoltare precum cea în care ne aflăm acum. Totodată, creșterea TVA ar fi o acțiune contrară politicii de stânga pe care Guvernul PSD o duce de mai bine de un an, de protejare a puterii de cumpărare a cetățenilor, creșterea a veniturilor și scădere constantă a ratei inflației.
”Aud de măriri de TVA. Este exclus așa ceva. Nu cred că România își permite anul viitor să aibă măriri de taxe și impozite . Este cea mai simplă abordare pe care o poate avea un Guvern, astfel încât să împartă o povară indiferent de ce venituri ai. Nu cred că România își permite anul viitor să aibă măriri de taxe și impozite”, a explicat premierul.
Marcel Ciolacu mai afirmă că o creștere de TVA este complet nejustificată într-un moment de dezvoltare, când avem o absorbție extrem de bună a fondurilor europene, iar investițiile reprezintă principala sursă a creșterii economice.
Baliverne. Auzi tu, DEZVOLTARE. Dupa alegeri taxele preturile si impozitele vor exploda. 2025 va fi anul de cumpana pentru Romania, nu 2030.
Conform experientei noastre, dacă un politician zice ceva, trebuie sa ne așteptăm la contrariu!
”pentru ca românii să aibă mai mulţi bani la pensie”????
Pentru ca guvernul sa plateasca cat mai putin la pensiile romanilor. Sictir.