În noiembrie Emil Constantinescu, împlinește 85 de ani.Vă propun să ne reamintim câteva lucruri de substanță. Încerc o radiografie restitutivă, o cunoaștere târzie. Pare complicat dar nu e.
1. Guvernarea academică
După victoria Președintelui Constantinescu din 1996 o serie de personalități sunt promovate în funcții publice. Spre deosebire de activiștii de până atunci noii veniți sunt vârfuri în activitatea lor profesională, cu doctorate neplagiate.
Amintesc aici pe guvernatorul Băncii Naționale Mugur Isărescu devenit prim ministru, de filosoful Andrei Pleșu, numit ministrul Culturii, istoricul Răzvan Mihai Ungureanu, secretar de stat la Externe, finanțistul Daniel Dăianu ajuns ministru de finanțe, prof. univ. Andrei Marga, ministrul învățământului, Mircea Ciumara, șeful institutului de cercetări economice, devenit ministrul Industriei și Comerțului, Valeriu Stoica, fondatorul Institutului de magistratură din România, ministru al justiției…
Se compară cu ce avem astăzi ? Unde e diploma de BAC a premierului? Numai el știe. Bine că ia meditații…
La Cotroceni se întâmpla același lucru, Președintele Constantinescu a deschis porțile Palatului pentru oameni din sfera academică. Profesorul universitar Zoe Petre a fost primul consilier. Sorin Alexandrescu a venit de la Universitatea din Amsterdam, unde preda literatura română și semiotică și a devenit consilier pentru Cultură. Aceeași funcție a îndeplinit-o și Marian Popescu, specializat în științele comunicării, spectacologie și dialog intercultural. În echipă au intrat Daniel Barbu și Cristian Preda de la Facultatea de Științe Politice. Vlad Nistor, decan al Facultății de Istorie. Constantin Teleaga, profesor la Institutul Superior al Magistraturii a fost consilier pentru relația cu guvernul și a plecat apoi ambasador în Spania.
Poate am uitat pe cineva, dar ideea de excelență cred că e clară. Încercați să comparați cu Administrația prezidențială de azi, consilierii lui Iohannis. Va fi greu pentru că nu-i cunoaște nimeni, sunt muți și neremarcabili. Nici măcar un purtător de cuvânt nu este. Pentru că nu mai e nimic de spus. Iohannis e deja în uitare…
2. A doua politică importantă de care nu se mai vorbește astăzi este aceea a reconcilierii naționale. Este în mare măsură opera Președintelui Constantinescu, a Președintelui PNȚCD Corneliu Coposu și a dizidentei Doina Cornea, dar la unele discuții a participat și Zoe Petre. Ea știa din mediile universitare internaționale cum s-a făcut tranziția în țările din Est, de la comunism la societatea democratică . Nici acolo nu au existat răzbunări, procese politice.
Odată cu venirea la putere a partidelor istorice în România au ajuns în funcții importante oameni cu mulți ani de închisoare politică.
În primul rând Coposu, șeful principalului partid de guvernământ, după 18 ani de detenție, apoi deportat în Bărăgan.
Ion Diaconescu, 17 ani de închisoare, a devenit Președintele Camerei Deputaților. Ionescu-Galbeni și Ticu Dumitrescu au ajuns în fruntea comisiilor parlamentare de control a SRI, Sorin Botez “reeducat“ la Pitești, a devenit ministrul Informațiilor Publice, Gavril Dejeu al cărui frate a fost a fost executat de comuniști a fost numit ministru de interne și așa mai departe.
Niciunul n-a încercat să determine pedepsirea celor care i-au trimis în detenție politică, care le-au furat ani din viață. Nu au existat răzbunări. Nu s-au făcut dosare, nici procese.
Foști deținuți politici au iertat, au trecut peste.
Li s-a părut mai important viitorul.
Ce oameni au fost și ce avem astăzi…
Autor: Răsvan Popescu