AcasăPoliticaMerge Ludovic Orban la ședința decisivă de la PNL?

Merge Ludovic Orban la ședința decisivă de la PNL?

Cu doar câteva ore înainte de a începe reuniunea Biroului Politic Național al PNL-ului, în cadrul căreia liberalii ar urma să discute și să ia o decizie importantă în privința viitorul guvern, apare în atenție numele fostului număr 1 în cadrul acestei formațiuni politice.

Este vorba despre Ludovic Orban, despre care s-a aflat, pe surse, că ar urma să meargă la ședința liberalilor, de luni seară, potrivit realitatea.net. Nu oricum, ci pentru a susține varianta refacerii coaliției cu USR și UDMR. Drept urmare, pentru a exprima un punct de vedere împotriva unei eventuale alianțe a liberalilor cu cei de la Partidul Social Democrat.

Rămâne de văzut dacă Ludovic Orban va participa sau nu la această ședință a conducerii PNL-ului, întrunire în cadrul căreia s-ar putea ca liberalii să hotărască dacă vor merge pe varianta unui guvern cu PSD sau cu cei de la USR. Totul în contextul în care au fost discuții, în ultimele zile, atât cu PSD, cât și cu partidul condus de către Dacian Cioloș.

Șir de plecări din grupul parlamentar al PNL-ului

Pe de altă parte, vă amintim că după ce Ludovic Orban a ales să se retragă din grupul parlamentar al PNL-ului, cu tot cu critici aduse noii conduceri a partidului, mai mulți senatori și deputaților liberali au anunțat pași similari – și anume că părăsesc grupul parlamentar.

Printre ei Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, Ionel Dancă, fostul purtător de cuvânt al formații politice, Antonel Tănase, liderul PNL sector 3, dar și Ion Ștefan, ex-ministru al Dezvoltării.

118 afisari

1 COMENTARIU

  1. Trebuie sa mearga. E obligatoriu sa mearga, altfel cine va mai aduna hartiile aruncate pe jos si va goli scrumierele de mucurile de trabuci. Si apoi in viitor poate mai ramane vacant vreun post de portar, ceva…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger