AcasăPoliticaMasca, politica perversă a PNL

Masca, politica perversă a PNL

Relansarea economică a României. Nu, nu. Nu se poate fără mască. Investiții naționale. Vedeți-vă de treabă, fără mască pe gură nu vedeți niciun ban. Dezvoltarea infrastructurii. Nu există, întâi masca și după aia basculantele cu pietriș. Susținerea fermierilor. Nu, pentru că i-a văzut ministrul la televizor că stăteau fără mască lângă cai.

Masca ar trebui brodată pe drapelul României. E bogăție națională și ne reprezintă. Când Iohannis duce mâna la piept la intonarea imnului de stat, ar trebui să țină o mască în mână, că pentru asta militează el. Și, ca să completez tabloul, guvernanții ar trebui să-l întâmpine pe Orban fluturând măscuțele.

Goliți depozitele!

Ce Miorița, ce Hora Unirii? Masca, nene, ăsta e simbolul național. Trebuie purtată și la umbră, și la soare. Și la magazin, și pe stradă. Ce dacă arafații, rafilele, tătarii și alți cavaleri ai Apocalipsei Covid spuneau, până de curând, că nu trebuie să o purtăm în spații deschise. Gata, și-au schimbat opiniile. O să devină obligatorie, deja se simte unde bat. Azi la Focșani, mâine la Dorohoi. Poimâine, unde li se năzare lor. Și pe plajă o să purtăm masca. Iar dacă nu, miliția Covidului ne va vâna și ne va da amenzi cât darul de nuntă. Vom purta masca și dacă suntem singuri în mașină, că poate intrăm în contact cu noi și ne contaminăm. Cel mai tare mă tem nu de Covid, ci de prostia românească.

Până acum aveam instrucțiuni cum să ducem masca la gură. Mâine vom primi altele, cum să ducem gura la mască, ca să înjurăm filtrat Guvernul, Orbanul și prostia. Nu e sigur că masca ne apără, dar trebuie purtată. Asta e noua politică. Cum să renască România dacă noi nu vrem să punem mână de la mână și să cumpărăm tot ce este în stocuri? De unde bani să se dezvolte țara? Doar n-o să dea Orban vreun leu de la el. Banii de la UE sunt pentru ceva și se vor risipi pe altceva.

Epidemia nu va trece când o vor doborî-o medicii, ci când nu mai găsești nicio mască prin depozite. Hai că nu e greu de înțeles. Trăim într-o simbioză perfectă cu șmecherașii care ne conduc. Au luat măști ca să-și facă plinul. Noi trebuie doar să le purtăm. Plătim, căci la liberali nimic e gratis. Nu porți mască, pac, miliția, amendă și te duci să cumperi. Asta e politica. România fără mască nu face nici doi bani.

author avatar
Valentin Boeru
1.169 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger