Există o concepție greșită conform căreia liderii statelor nucleare au un „buton roșu” care poate declanșa Armaghedonul. Vladimir Putin continuă să facă aluzie la utilizarea armelor nucleare non-strategice („tactice”) în Ucraina, dar socoteala nu e atât de simplă.
În mod ironic, lansarea unui tip de rachete nucleare strategice a căror folosire ar duce probabil la distrugere globală este oarecum mai ușoară decât desfășurarea unor arme mai mici care – oricât de puțin probabil – ar putea fi folosite în Ucraina.
Aceste focoase cu randament mai mic ar trebui să fie recondiționate într-unul dintre cele 12 arsenale „Obiect S” de pe teritoriul Rusiei și apoi transportate la unul dintre cele 34 de „depozite la nivel de bază”, notează The Spoectator. De acolo ar trebui să fie încărcate pe un bombardier sau cuplate la un alt sistem de lansare adecvat.
Având în vedere că Rusia nici măcar nu le-a mai folosit din 1990, nimeni nu știe cu siguranță în ce stare ar fi și probabil că nimeni dintre cei care mai sunt în serviciu nu are experiență practică într-un context nou. Se presupune că ar exista un grup de ingineri precauți care ar răsfoi cu grijă manualele de instrucțiuni cu mult înainte ca Putin să dea măcar un ordin de foc.
Totuși, dacă a făcut-o vreodată, procesul este mult mai complex decât simpla apăsare a unui buton într-un moment de furie.
Ca și omologul său american, Putin este însoțit peste tot de un consilier care poartă „servieta nucleară”. Numită Cheget, aceasta conține de fapt un echipament special de comunicații care este folosit pentru a emite și autentifica ordinele președintelui referitoare la o lansare nucleară.
Ministrul apărării și șeful Statului Major General au propriile Cheget-uri, care se conectează la rețeaua de comandă și control nuclear din Kazbek. Dacă Putin ar avea această intenție, consilierul său și-ar activa Cheget-ul și ar emite o comandă de lansare criptată.
Apoi, ordinul aprobat ajunge la Statul Major General, care emite codurile de autorizare și detaliile privind țintele. De obicei, acest lucru se întâmplă prin buncărul de comandă al Forțelor strategice de rachete de la Kuntsevo, la vest de Moscova, sau prin cel de rezervă de la Kosvirsky, în Munții Urali.
În cele din urmă, mai există un sistem separat, denumit Perimetru, care permite Statului Major să lanseze direct rachete terestre în cazul unui atac inamic confirmat.
Însă toate aceste protocoale sunt greoaie și implică mulți participanți în lanțul de comandă – și nu toți sunt la unison pentru declanșarea atacului. Ministrul apărării și șeful Statului Major General ar putea refuza să autentifice ordinul, motivând că Rusia nu se află, evident, sub o amenințare directă.
Desigur, asta ar fi considerată revoltă, chiar trădare, iar consecințele ar putea fi grave. Dar la fel sunt și rezultatele probabile ale încălcării tabuului nuclear. Nu știm dacă cineva ar fi dispus să refuze un astfel de ordin – dar nici Putin nu știe. Unul dintre secretele comandamentului este să nu dai niciodată un ordin susceptibil de a fi nesocotit. Pentru comandantul suprem, ar fi începutul sfârșitului.
Oricât de brutal ar fi regimul lui Putin, acesta nu este stalinism. Deși Direcția de contrainformații militare a Serviciului Federal de Securitate este mai preocupată de supravegherea generalilor decât de vânătoarea de spioni străini, nu există comisari politici care să aștepte să tragă un glonț în ceafă oricărui ofițer care nesocotește un ordin.
