AcasăPoliticaMarcel Ciolacu "tună şi fulgeră" la adresa poliţiştilor, după cazul 2 Mai:...

Marcel Ciolacu „tună şi fulgeră” la adresa poliţiştilor, după cazul 2 Mai: „Au devenit complici morali la crimă”

Marcel Ciolacu a vorbit, joi, pentru prima dată despre tragedia de la 2 Mai, unde un băiat drogat a intrat cu mașina într-un grup de oameni și a ucis doi tineri.

Premierul a spus că i-a cerut ministrului de la Interne, Cătălin Predoiu, „să facă ordine de sus până jos”.

Cine sunt vinovaţii pentru tragedia de la 2 Mai?

Ciolacu a afirmat că anumiţi poliţişti au devenit complici moral la crimă în cazul tragediei de la 2 Mai, acolo unde un şofer drogat a omorât doi tineri.

Sistemul nu a funcționat într-o situație banală. Prin modul în care au acționat, anumiți polițiști au devenit complici morali la crimă. Din păcate, prin modul în care au acționat, dar și prin comportamentul ulterior – anumiți șefi din poliție au devenit complici morali la crimă! Îi transmit domnului ministru Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos.

Dacă nu sunt destule aparate drug-test, vă rog să dați drumul de urgență la licitații. Dacă nu aveți bani, vă dăm de la guvern. Putem cumpăra orice aparat este nevoie, mai puțin onoarea, demnitatea și respectul pentru haina de polițist!

În plus, luați măsuri pentru a lupta eficient cu drogurile. Nu ar exista consumatori dacă nu ar exista dealeri. Aici trebuie să acționați! Aceasta este sursa răului. Și aici trebuie să își concentreze Poliția eforturile, mai ales că în câteva săptămâni vor începe și școlile„, a spus primul-ministru.

Trimite poliţiştii în stradă

Premierul a trimis poliţiştii în stradă ca să-şi facă treaba, mai ales că se apropie reluarea cursurilor în şcoli.

Poliția să stea mai puțin în birou și mai mult unde e nevoie de acțiune. Majoritatea oamenilor din poliție sunt corecti, trebuie să îi lăsăm să își facă meseria”, a concluzionat Ciolacu.

Mai mulți șefi ai Poliției din Constanța, Mangalia și Vama Veche au fost eliberați din funcție. Lor li se impută modul în care au intervenit polițiștii înainte de accidentul din 2 Mai. De asemenea, trei polițiști vor fi anchetați de procurori.

author avatar
Andrei Ștefan