Premierul Marcel Ciolacu a precizat că, anul trecut, au fost cele mai mari investiţii nete în economie de după Revoluţie, însumând 38,3 miliarde euro, ceea ce înseamnă cu 8 miliarde în plus faţă de 2022.
„Pe lângă investiţiile publice fără precedent, am susţinut companiile locale cu mecanisme de sprijin extins, prin scheme de ajutor de stat, granturi şi garanţii pentru credite. Astfel, am ajutat mediul de afaceri să deruleze investiţii private care au produs dezvoltare economică şi socială. Împreună, stat şi mediu privat, am ajuns la investiţii de aproape 12% din PIB”, a adăugat liderul PSD.
„În 2023 am avut cele mai mari investiţii nete în economie de după Revoluţie: 38,3 miliarde euro. Cu 8 miliarde în plus faţă de 2022! Miza pe care am pus-o anul trecut pe investiţii începe să facă diferenţa în favoarea companiilor româneşti! Pe lângă investiţiile publice fără precedent, am susţinut companiile locale cu mecanisme de sprijin extins, prin scheme de ajutor de stat, granturi şi garanţii pentru credite. Astfel, am ajutat mediul de afaceri să deruleze investiţii private care au produs dezvoltare economică şi socială. Împreună, stat şi mediu privat, am ajuns la investiţii de aproape 12% din PIB!”, a scris Marcel Ciolacu, marţi pe Facebook.
Premierul a adăugat că „acesta este traseul corect al creşterii economice a României!”
„Asta înseamnă afaceri în creştere, profituri robuste şi venituri suplimentare la buget. Sunt bani pe care îi reinvestim în acest an în economia noastră şi cu care creştem veniturile românilor, salariaţi şi pensionari”, a conchis Ciolacu.
Cat timp exista inflatie – intretinuta de banci – orice lucru nou produs va costa de la an la an mai mult.
Asa ca Ciolacu cu ce se lauda, de fapt ? Cu inflatia ??? Cu miliarde si biliarde ?
Sesizarea CCR devine din nou un instrument constituțional complet pentru președintele României, inclusiv în cazul legilor reexaminate de Parlament, a anunțat Nicușor Dan într-o...
Citrice care nu respectă standardele europene pentru consumul uman ajung pe rafturile magazinelor din România și sunt comercializate drept produse de „calitatea I”, atrag...
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Marcele am avut cele mai mari investitii, dar noi tovarasii din PCR, scuzati PSD din care faci si tu cu cinste parte, am furat cu mult mai mult
Ba si care sint mAh investitziile alea?? Cu subiect si predicat, ai stii sa le spui????
Hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha, hahahahaha. 😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
Investitii in gaura de la covrig.
D aia ai lăsat covrigu?
Cat timp exista inflatie – intretinuta de banci – orice lucru nou produs va costa de la an la an mai mult.
Asa ca Ciolacu cu ce se lauda, de fapt ? Cu inflatia ??? Cu miliarde si biliarde ?
Bulibasa lasa hohaiala ,ai distrus si tradat RO