Cauta

Marcel Ciolacu, despre Festivalul Olimpic al Tineretului European pentru Sporturile de Iarnă: Suma necesară investiţiilor este estimată între 17 şi 20 de milioane de euro

Marcel Ciolacu, despre Festivalul Olimpic al Tineretului European pentru Sporturile de Iarnă: Suma necesară investiţiilor este estimată între 17 şi 20 de milioane de euro - Ziarul National

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Braşov, despre Festivalul Olimpic al Tineretului European pentru Sporturile de Iarnă, că suma necesară investiţiilor atât în infrastructură, cât şi pentru desfăşurarea activităţii este estimată între 17 şi 20 de milioane de euro.

Preşedintele Comitetului Olimpic, Mihai Covaliu, a declarat că luni şi marţi au avut loc la Braşov, în Poiana Braşov şi în oraşele din jurul Braşovului, vizite cu o comisie de la Comitetul Olimpic European de evaluare a infrastructurii sportive pentru competiţia din 2027.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat,  după întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri din judeţul Braşov, despre Festivalul Olimpic al Tineretului European pentru Sporturile de Iarnă că suma necesară investiţiilor atât în infrastructură, cât şi desfăşurării şi organizării activităţii este estimată între 17 şi 20 de milioane de euro.

”Este o sumă importantă”, a arătat premierul, precizând că România a mai găzuit un astfel de eveniment şi crede că este oportun.

”De aceea, pe ordinea de zi de mâine, o să fie în primă lectură actul normativ. Sper că în timpul şedinţei să reuşesc să îmi iau toate semnăturile. Acum, cred că va fi mai uşor cu domnul Boloş, fiindcă dânsul este şi la finanţă şi la dezvoltare. Şi atât finanţele cât şi dezvoltarea trebuie să semneze şi cei doi vicepremieri. Eu cred că este un lucru foarte bun, fiindcă cu toţii când vorbim de Poiana Braşov, de Braşov, de Azuga, vorbim de sporturile de iarnă, trebuie încurajat. Este, în primul rând, pentru juniori şi cumva ne reaşezăm pe harta acestor competiţii. Faptul că Comitetul Olimpic, domnul Covaliu s-a implicat, primarul Braşovului, dă o garanţie că va fi o organizare bună şi mă bucură faptul că din ce în ce mai multe competiţii încep să se desfăşoare pe teritoriul României”, a spus Ciolacu.

„Susțin Brașovul și eforturile primarului George Scripcaru și ale președintelui COSR, Mihai Covaliu, pentru a organiza în cele mai bune condiții ediția din 2027 a Festivalului Olimpic al Tineretului European pentru sporturile de iarnă.
Este o competiție deosebit de importantă pentru România și de aceea, chiar mâine vrem să discutăm în ședința de Guvern, în primă lectură, o hotărâre prin care să ajutăm cu accelerarea tuturor procedurilor pentru a demara investițiile în infrastructură și în celelalte servicii necesare desfășurării și organizării evenimentului.
Este, în primul rând, o întrecere majoră pentru juniori și mă bucură faptul că din ce în ce mai multe competiții încep să se desfășoare pe teritoriul României.
Aceasta este #calea sigură pentru a crește noi generații de performeri ai sportului, în asemenea întreceri de anvergură europeană!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version