Liderul PSD a lansat un atac virulent la adresa Guvernului Cîţu, după ce coaliţa a îngheţat pensiile şi a operat şi alte „tăieri” în sectorul bugetar.
„1. PSD ţi-a scris programul de guvernare, mincinosule?! Voi şi coaliţia voastră de ţepari şi incompetenţi v-aţi votat în decembrie în Parlament programul de guvernare care prevedea negru pe alb creşterea pensiilor în 2021!!!!
După mai puţin de două luni vii şi dai vina pe PSD că nu le mai poţi creşte, nefericitule! Cine te mai înţelege?!
2. Spui că vor creşte totuşi în 2022, dar nu le spui românilor că asta înseamnă MAXIM 4 % (inflatia medie 2.4-2.6% plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat adica 1- 1.4%).
Şi nici asta măcar nu se ştie când în 2022. Probabil în decembrie, cu plata în 2023!!! Nu le arunca firimituri oamenilor care au muncit o viaţă, că şi tu ai părinţi, Cîţule! Lasă-i în pace, dacă nu eşti capabil să înţelegi că pensiile nu sunt pomană!„, a scris Ciolacu pe Facebook.
Şeful PSD acuză Guvernul că fură
„N-ai bani?! Nu mai furaţi. Nu mai angajaţi cohorte de chelneriţe şi miss-uri la stat. Nu vă mai îmbuibaţi prin toate consiliile de administraţie! Nu mai politizaţi! Nu mai inventati noi funcţii la stat, aşa cum e cu secretarii generali de la prefecturi. Nu mai fiţi proşti!
Da, nu mai fiţi proşti!!! Sunteţi de un an jumate la guvernare şi tot ce faceţi este să schelălăiţi patetic că «PSD e de vină». ZERO soluţii! Dacă nu sunteţi în stare, plecaţi.
Lăsaţi-ne! PSD a demonstrat că poate aduce creştere economică, că poate creşte veniturile românilor, că poate susţine mediul de afaceri. Voi nu puteţi nimic. Plecaţi! Nu mai tăiaţi!”, a scris Marcel Ciolacu miercuri pe Facebook.
Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că pensiile vor creşte de la data de 1 ianuarie 2022.
„La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263 şi anume compensarea în proporţie de 100% a pierderii puterii de cumpărare, ca urmare a inflaţiei şi de asemenea creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie”, a adăugat preşedintele liberalilor.
@ & Cu referire la reglementările din legislația românească și cea europeană, probabil că legea bugetului nu ar trebui votată în parlament , pentru ca parlamentul să nu voteze încălcarea altor legi pe care parlamentarii le-au inițiat și votat anterior, ? Sunteți de părere că aceia care intenționează să voteze legea bugetului cu reglementările și indicatorii anunțați ar fi firesc să voteze mai întâi abrogarea unor articole de lege pe care votarea actualei legi ar bugetului le-ar încălca, ?
Buget limitat ca si PNLu
Astia merg tot timpul cu limitatorul pus, vai da ei