Cauta

Mandatul premierului Ciolos pentru Consiliul European, avizat de comisiile parlamentare

Odata incheiate discutiile din cadrul sedintei comune a comisiilor de specialisti in chesituni de afaceri europene ale celor doua Camere, s-a anuntat ca proiectul de mandat a primit unda verde din partea acestor foruri reunite.

Ana Birchall a fost cea care a lamurit ca a fost un aviz comun, unul favorabil, dat pe forma prezentata comisiilor si sustinuta de catre premierul Ciolos, la discutiile din aceasta dupa-amiaza. In favoarea acestui proiect de mandat pentru Consiliul European de Iarna, ce urmeaza sa aiba loc la Bruxelles, in intervalul 17-18 decembrie, s-au pronuntat, prin vot, 28 de alesi, in timp ce doi au fost impotriva, existand si o abtinere, din cate a precizat deputatul.

Cat priveste proiectul de mandat in sine, primul-ministru a mentionat, in cadrul sedintei, ca „principala tema discutata va fi legata de migratie – un subiect cu sensibilitate politica si care preocupa statele membre in momentul de fata”, subliniind, la finele reuniunii, ca presedintele este cel care a avut initiativa trimiterii sale la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de Iarna.

sursa foto: Facebook/Dacian Ciolos

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version