Mai poate America să stabilizeze Orientul Mijlociu?

Influența Statelor Unite încă mai planează asupra Orientului Mijlociu, dar sprijinul acordat pentru războiul Israelului a compromis în mod decisiv credibilitatea lor în regiune.

Asta înseamnă că administrația Biden va  trebui să elaboreze noi strategii și  să țină cont de o realitate ignorată mult timp: nu mai poate neglija problema palestiniană.

De asemenea, trebuie să abordeze puterea în creștere a Teheranului, care a zguduit Orientul Mijlociu. Dacă Statele Unite doresc să aducă pacea în regiune, trebuie să găsească noi modalități de a constrânge Iranul și pe cei care îl reprezintă.

În special, Washingtonul ar face bine să își ancoreze  parteneriatul  cu Arabia Saudită, care are relații de colaborare cu Iranul, Israelul și întreaga lume arabă.

Potrivit Foreign Affairs, Riadul își poate folosi influența sa expansivă pentru a contribui la relansarea negocierilor israeliano-palestiniene și pentru a ajuta Statele Unite să încheie un acord nuclear cu Iranul. Iar împreună, Riadul și Washingtonul pot crea coridorul economic din Orientul Mijlociu de care SUA au nevoie pentru a face față Chinei.

Înțelegerea nu va începe cu o normalizare israeliano-saudită și nu se va încheia cu o alianță arabo-israeliană împotriva Iranului. Dar, spre deosebire de acordurile anterioare, acest nou cadru este realizabil. Iar dacă este bine făcut, va reduce tensiunile regionale și va stabili o pace durabilă.

Este ușor de înțeles de ce americanii au crezut că se pot retrage din Orientul Mijlociu. Conflictul arabo-israelian părea să se încheie, chiar dacă conflictul israeliano-palestinian se prelungea. Iranul ajunsese la o înțelegere eficientă cu Statele Unite pentru a limita avansarea programului său nuclear și normalizase legăturile cu Arabia Saudită și cu alte țări din Golf.

Dar Washingtonul a supraestimat stabilitatea acestei situații și a subestimat forțele care i se opuneau. Joe Biden nu s-a gândit la modul în care va obține aprobarea Senatului pentru un tratat de apărare cu Arabia Saudită și a presupus în mod greșit că alte țări din Orientul Mijlociu nu vor protesta împotriva hegemoniei regionale a Riadului.

Apoi, atacul Hamas asupra Israelului a arătat că strategia Americii în Orientul Mijlociu era depășită. În loc să facă presiuni pentru o campanie militară limitată care ar putea salva reputația Israelului, răspunsul general al Washingtonului la războiul din Gaza a fost un sprijin aproape fără echivoc pentru o escaladare. Rezultatul a fost o indignare atât anti-israeliană, cât și anti-americană în tot Orientul Mijlociu.

Statele Unite au încercat să compenseze poziția lor pro-Israel prin susținerea unor pauze în timpul luptelor pentru a face să ajungă ajutorul umanitar în Gaza. De asemenea, au cooperat cu guvernul din Qatar, care are legături strânse cu Hamas, pentru a asigura eliberarea ostaticilor. Iar Washingtonul a făcut presiuni pentru ca Autoritatea Palestiniană să guverneze Gaza la sfârșitul războiului, în locul unei ocupații israeliene prelungite.

Este puțin probabil ca aceste măsuri modeste să stabilizeze regiunea. De fapt, ele fac contrariul: creează un vid pe care ceilalți actori din lumea arabă îl vor folosi pentru a-și promova propriile interese.

Egiptul, Iordania și Autoritatea Palestiniană vor dori să minimizeze amenințările interne și externe la adresa puterii lor, așa că vor încerca să se asigure că orice diplomație postbelică se potrivește intereselor lor economice și le consolidează poziția regională.

Și țările din Golf vor folosi conflictul pentru a-și disputa influența. Qatarul își valorifică deja relația cu Hamas pentru a se transforma într-un actor regional indispensabil – cu o influență mai mare decât Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Mai îngrijorător, „Axa de rezistență” pe care o conduce Iranul – pe lângă Hamas și Hezbollah, include milițiile șiite din Irak, Siria și Houthi din Yemen – a demonstrat că poate schimba direcția politicii din Orientul Mijlociu, escaladând și dezescaladând conflictele regionale după bunul plac.