Criza politică de la Paris a devenit un reality show cu rating european. Personajul principal, Emmanuel Macron, cândva copilul-minune al elitei soroșiste, se trezește astăzi fără scenariu și fără public. După demisia în lanț a premierilor desemnați de el, după ezitări de guvern și turbulențe parlamentare, Franța se scufundă într-un impas care zguduie nu doar Hexagonul, ci și capitalele care depindeau – discret sau fățiș – de semnalele venite de la Élysée. Iar Bucureștiul e una dintre ele.
Potrivit unui sondaj publicat de cotidianul Le Figaro, 70% dintre francezi îi cer acum demisia lui Emmanuel Macron. Jumătate dintre ei sunt chiar „foarte favorabili” plecării sale și asta este o formulare elegantă pentru „nu-l mai suportăm”. Doar 29% se opun schimbării de putere, iar sprijinul real pentru rămânerea președintelui în funcție nu depășește 12%. Practic, Palatul Élysée a devenit o fortăreață cu ușile larg deschise.
Demisia Guvernului Lecornu, care a rezistat mai puțin decât o baghetă caldă într-o brutărie din Lyon, a aruncat Franța într-o nouă spirală de instabilitate. Piețele au reacționat nervos: acțiunile companiilor franceze au scăzut cu 1,4%, euro s-a depreciat, iar investitorii vorbesc, deja, despre o „panică de toamnă”. Un diplomat european a rezumat perfect situația: „Franța e prea mare ca să pice, dar prea confuză ca să funcționeze”.
La Bruxelles, se discută deschis despre efectul de domino. Franța este a doua economie a Uniunii, singura putere nucleară a blocului comunitar și motorul politic al tandemului cu Germania. Dacă Parisul își pierde direcția, întreaga locomotivă europeană riscă să deraieze.
Micul Paris, ediția 2.0
Iar pentru țările aflate în „vagoanele de mijloc”, cum e România, asta nu e o veste bună.
De ce spun asta? Pentru că, de câțiva ani, Parisul nu mai este doar o destinație turistică preferată de români. A devenit un centru de comandă informal și decizional pentru o parte a clasei politice de la București. Aia ajunsă la „butoane”, care se uită pe „To do list” pentru a descoperi pe ce taste trebuie să apese.
Nu o spune presa, o arată faptele: sprijinul discret, dar real, pentru ascensiunea lui Ilie Bolojan, dar mai ales a lui Nicușor Dan, relațiile privilegiate dintre palatele Élysée și Victoria, plus vizitele diplomatice cu aer de control managerial (precum cea a ambasadorului francez la Curtea Constituțională) au consolidat percepția că România trăiește, într-un fel, sub umbrela galică; ca un fel de „naș”, apărut după căderea regimului „Biden”, în SUA. Iar noua administrație, a lui Donald Trump, nu doar că a tolerat elegant schimbare de stăpân din România, ba chiar a încurajat-o discret, probabil obosiți să se ocupe și de detaliile mărunte ale politicii dâmbovițene.
În traducere liberă, Washingtonul a părut mulțumit să lase „mandatul cultural și politic” al României în grija Parisului, preferând să se ocupe de chestiuni mai presante, precum Rusia și China.
Nicușoare, tu cui rămâi?
Dar, ce se întâmplă dacă umbrela se rupe? Prăbușirea lui Macron nu este doar o știre de agenție, ci un eveniment cu ecouri în toată Europa.
Pentru România, pierderea tutorelui francez ar însemna o reconfigurare bruscă a echilibrelor.
USR, formațiune crescută în paradigma „progresistă” promovată de Macron, riscă să-și piardă reperele.Și protectorul.
Președintele Nicușor Dan, promotor al unei linii pro-europene și, mai ales, pro-franceze, se vede brusc fără modelul pe care l-a invocat constant.
Iar premierul Ilie Bolojan, care prin primăvară se lăuda cu vizitele sale în Hexzagon, va trebui să caute un nou partener de dans european – poate la Berlin, poate la Roma, poate chiar la Washington, dacă reușește să prindă avionul.
Un analist european glumea zilele trecute că „Franța e ca un profesor de liceu care și-a pierdut catalogul”. Cu alte cuvinte, elevii – adică statele din Est – își pot vedea de treabă fără teamă de corigență.
Dar, pentru București, această libertate vine cu prețul incertitudinii. O Franță slăbită politic și economic înseamnă un sprijin mai mic în negocierile europene, o influență mai redusă în structurile UE și, implicit, o Românie mai expusă la deciziile luate de alții. Dacă președintele francez demisionează sau e forțat să accepte alegeri anticipate, scena politică europeană se reașază peste noapte.
Efectele se vor vedea nu doar în politică, ci și în economie. O Franță instabilă, cu o eventuală guvernare eurosceptică, ar putea bloca inițiative-cheie sau întârzia decizii importante în Consiliul European. Iar asta înseamnă bani mai puțini și mai greu de obținut pentru România.
Pe scurt: dacă Parisul strănută, Bucureștiul răcește.
