AcasăPoliticaLupii tineri sfâșie PSD

Lupii tineri sfâșie PSD

De când a primit un bobârnac de la alegători, PSD lasă impresia că trăiește într-o realitate paralelă. E lumea lor, a social-democraților care s-au cocoțat în funcții publice, și restul țării, ăia de muncesc să plătească taxe și impozite pentru pensiile „specialilor”. Iar Marcel Ciolacu parcă și-a propus să rămână în istorie ca președintele care a îngropat cel mai mare partid din România. În Kiseleff nu mai este niciun lider care să ia hățurile în mâini, iar rostogolirea la vale pare imposibil de oprit. Sondajele dau PSD la 24-25%, dar e un scor cu indulcență și s-ar putea ca, de fapt, lucrurile să stea mai rău de atât.

În momente ca acesta, o voce respectată și capabilă ar fi impus ordinea în partid. Social-democrația nu mai înseamnă nimic de când la cârma partidului au ajuns „lupii tineri” Grindeanu și Ciolacu, mai preocupați să își securizeze funcțiile decât să se gândească la viitorul țării și al formațiunii din care fac parte.  O vorbe din bătrâni spune că cine nu are bătrâni, să-și cumpere; PSD-ul i-a alungat din partid, iar acum, când vremuri teribile bat la ușă, nu are nimeni curaj să deschidă.

În 2016, Partidul Social-Democrat fluiera la „parlamentare” cu un scor de 46%. De acolo s-a mers doar în jos, puțin câte puțin, pentru ca sub bagheta magicianului Marcel Ciolacu să dispară mai mult de 20% din electorat. Șocant cu adevărat este altceva și anume cum a putut conducerea partidului să-l păstreze în funcție pe acest  adevărat Houdini de Buzău; dacă alți lideri au sfârșit „executați” noaptea, în timpul unor ședințe lungi, Ciolacu a făcut ce-a făcut și s-a învârtit de un cec în alb în fruntea PSD, dar și al Guvernului.

Să tot pierzi alegerile, dar să rămâi președinte de partid și prim-ministru!

Cel mai mare partid al țării a ajuns la 25% pentru că nu mai are un lider cu care să se identifice, șeful puternic și respectat în toată clasa politică a dispărut. Cine să dea direcția de urmat? Grindeanu? Ăsta se rătăcește în sensul giratoriu, o ia invers.

Lăsat în grija lupilor tineri, PSD a fost sfâșiat și făcut ferfeniță.

Doctrina social-democrată, urcată în „Ordonanța trenuleț”?

PSD varianta 2025 este un partid golit de substanță. Nu mai are ideologie, s-a îndepărtat de doctrina proprie și face alianțe cu dușmanii naturali. De fapt, dușmani erau într-o lume în care politica era de stânga sau de dreapta, cu principii clare, dar în timpurile de azi totul este guvernat de bani. Iar banul dictează tot, inclusiv cine cu cine stă la masă.

Partidul Social Democrat, cică! Unde este „socialul”, care presupune grija față de omul de rând și preocuparea pentru bunăstarea românilor?! Ce-au făcut „lupii tineri” cu „socialul”, l-au urcat în „Ordonanța trenuleț” și l-au gonit la AUR? Votanții PSD au migrat spre partidele suveraniste și numai cine este orb nu vede asta. Până și în satele din Moldova, altădată zonă roșie, se vorbește despre naționaliști și patriotism și se votează în consecință. 

Iar democrația înseamnă votul și voința poporului, legea de bază pe care se bazează organizarea societății moderne. Ce democrație cunoaște PSD în care votul alegătorilor este șters, iar scrutinul electoral, anulat? Poate cea din Coreea de Nord, că tot are „democrată” în denumirea oficială.

PSD azi nu are lideri, ci stăpâni. Stăpâni peste un partid, boieri puși la cârma țării de un domn (sau doamnă, că nu știm cum preferă Ursula) plictisit de România, dar nu atât de tare încât să ne lase în pace. Se întâmplă toate astea fiindcă alde Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu sunt preocupați doar de scaunele lor și să le fie bine acum, pe moment. Dar la viitorul partidului se gândește cineva? Că la viitorul neamului românesc, nici vorbă! Mai există și un „mâine”, însă cine să se preocupe și de asta, când sunt atâtea fonduri de prăduit și sumedenie de posturi libere prin Consiliile de Administrație ale regiilor și societăților de stat.

La viteza cu care coboară în sondaje, Partidul Social Democrat va bate palma cu USR pentru locul 3, 4. Pe 5 a ajuns, deja, PNL-ul revoluționarului Ilie de la Oradea, sperietoarea șoferilor de la Parlament și protectorul piloșilor.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
3.547 afisari

7 COMENTARII

  1. Nivelul PSD este umflat in sondaj! Daca la alegerile , cand promiteau salarii si pensii indexate, au luat 22%, dupa ce au dat ordonanta-trenulet, prin care au inghetat si au taiat veniturile romanilor, scorul lor este , acum , mult sub 20%!

  2. Nivelul PSD este umflat in sondaj! Daca la alegerile parlamentare cand promiteau salarii si pensii indexate, au luat 22%, dupa ce au dat ordonanta-trenulet, prin care au inghetat si au taiat veniturile romanilor, scorul lor este , acum , mult sub 20%!

  3. SĂ DISPARĂ, CĂ TARE MULT RĂU AU PUTUT FACE, ÎN FRUNTE CU DESCREMENATUL DIN BUZĂU.

  4. Nu va mai obositi cu PROPAGANDA PT SONDAJE FALSIFICATE. ROMANI, HAI LA ANTICIPATEEEEEE. VREM CA PSD, PNLPDL SI UDMR SA NU MAI INTRE IN PARLAMENT, CINE DREAQU I MAI VOTEAZA PE MINCINOSII ASTIA DE POLITICIENI CARE AU VANDUT TARA????

    • Nicio șansă pentru anticipate. Ocazia adevărată a fost în decembrie, la parlamentare, dar românii au votat (ca de obicei) prost sau nu s-au prezentat la vot. În configurația actuală a parlamentului, PSD plus partidele anexă și balama pe care le are (PNL, AUR, SOS, POT) și filiala lui maghiară (UDMR) nu au cum să fie răsturnați de la putere așa că, vrei-nu vrei, tot ei vor sta în capul mesei și vor împărți cașcavalul. Trist, dar adevărat !

  5. In curand PeSeDe si PeNeLe isi vor schimba numele la fel ca PDL-ul dupa alegerile din 2009 cand in campanie ziceau ca nici vorba de criza iar dupa ce a iesit base presedinte au comasat spitale, au trimis doctorii in strainatate, au taiat PENSII si salarii… va mai aduceti aminte sau natia asta are memoria scurta?

  6. Nicio șansă pentru anticipate. Ocazia adevărată a fost în decembrie, la parlamentare, dar românii au votat (ca de obicei) prost sau nu s-au prezentat la vot. În configurația actuală a parlamentului, PSD plus partidele anexă și balama pe care le are (PNL, AUR, SOS, POT) și filiala lui maghiară (UDMR) nu au cum să fie răsturnați de la putere așa că, vrei-nu vrei, tot ei vor sta în capul mesei și vor împărți cașcavalul. Trist, dar adevărat !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger