Masacrul din Fâșia Gaza ține capul de afiș al evenimentelor din politica internațională. În context, o delegație formată din reprezentanți ai mai multor țări arabe și islamice a pornit spre China, stat membru ONU și unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, având drept misiune prezentarea cauzei palestiniene „Împăratului” Xi Jinping.
După ce poziția SUA a devenit cât se poate de evidentă – sprijin total (și masiv, prin dislocarea în regiune a două portavioane pregătite să intre în luptă în orice moment!) pentru acțiunile Israelului -, lumea musulmană înțelege că doar o putere de talia Americii poate exercita suficientă presiune încât să pună capăt măcelului.
Ministrul de Externe chinez, poziție tranșantă
Astfel, China a găzduit o delegație formată din miniștri de Externe și alți oficiali din Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Indonezia, Palestina și Organizația Cooperării Islamice (OIC).
Toți aceștia au venit la Beijing pentru discuții menite să găsească o soluție care să pună capăt războiului din Fâșia Gaza.
„Suntem aici pentru a trimite un semnal clar: trebuie să oprim imediat luptele și crimele! Trebuie să livrăm imediat provizii umanitare în Gaza”, a declarat ministrul saudit de Externe, prințul Faisal bin Farhan Al Saud.
La rândul lui, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a salutat delegația și le-a spus diplomaților că țara vede cum „un dezastru umanitar se desfășoară în Gaza”.
„Situația din Gaza afectează toate țările din întreaga lume, punând la îndoială simțul uman al binelui și răului și ducând umanitatea la linia de jos”, a spus Yi înainte de a îndemna alte națiuni să „acționeze urgent” pentru a preveni răspândirea violenței.
„China susține ferm dreptatea și corectitudinea în acest conflict. Suntem dispuși să lucrăm împreună cu frații și surorile noastre din țările arabe și islamice pentru a depune eforturi neîncetate care să aducă o soluționare cât mai grabnică a războiului din Gaza”, a subliniat înaltul oficial chinez citat de France 24.
Într-o reacție pe rețelele de socializare, ministrul egiptean de Externe, Sameh Shoukry, a comentat: „Așteptăm cu nerăbdare un rol mai puternic din partea marilor puteri, cum ar fi China, pentru a opri atacurile împotriva palestinienilor din Fâșia Gaza. Din păcate, există țări majore care acoperă atacurile israeliene actuale”.
În timp ce lumea arabă caută sprijinul Chinei în războiul Israel vs. Palestina, epurarea etnică în Fâșia Gaza continuă.
Numărul victimelor a ajuns la 13.000, dintre care mai mult de jumătate sunt femei și copii, potrivit datelor furnizate de presa internațională. Mai mult, oficialii din Gaza susțin că alte 6000 de persoane rămân date dispărute, în cazul acestora existând suspiciunea că ar fi prinse sub dărâmăturile clădirilor distruse de bombardamentele israeliene.
Rusia, „urecheată” de Iran
Rusia ar trebui să fie mai activă în eforturile de pace din Palestina, a transmis Iranul, prin vocea ministrului de Externe.
În weekend, șeful diplomației de la Teheran a vorbit la telefon cu omologul său rus, Serghei Lavrov, cei doi discutând despre evoluțiile din regiune și încercările de a pune capăt războiului israeliano-palestinian.
Vorbind despre ce este de făcut, Amir-Abdollahian a insistat că sunt necesare eforturi semnificative pentru a opri uciderea, ca și strămutarea forțată a palestinienilor din Fâșia Gaza și Cisiordania și și-a exprimat dorința de a vedea Moscova jucând un rol mai activ în eforturile de pace.
„Rezistența (n.r. – în fața ofensivei Israelului) va determina rezultatul final”, a remarcat Amir-Abollahian.
Pe de altă parte, cei doi diplomați au vorbit și despre rolul SUA în acest război, ambii afirmând că Washingtonul intenționează să extindă conflictul mai degrabă decât să ia măsuri pentru a-i pune capăt.
„Am spus că Iranul nu dorește ca războiul să se răspândească, dar, din cauza abordării adoptate de SUA și Israel, dacă masacrul împotriva poporului din Gaza și Cisiordania nu este oprit, orice posibilitate ar putea fi luată în considerare.
Un conflict mai larg s-ar putea dovedi inevitabil”, a declarat Amir-Abdollahian într-un interviu acordat Financial Times.