AcasăPoliticaLudovic Orban bate în retragere, dar recunoaşte UMILINŢA supremă: e la mila...

Ludovic Orban bate în retragere, dar recunoaşte UMILINŢA supremă: e la mila lui Cîţu!

citu orbanLudovic Orban bate în retragere, dar recunoaşte UMILINŢA supremă: e la mila lui Cîţu!

Imediat după ce a aflat rezultatul votului de la Congresul PNL 2021, Ludovic Orban a anunţat că-şi prezintă demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în plus, s-a dezis şi de Klaus Iohannis.

Duminică, însă, fostul lider al liberalilor şi-a nunaţat declaraţiile: n-a mai spus tare şi clar că părăseşte funcţia de conducere din Senat, dar a admis că a rămas, practic, la mila lui Florin Cîţu.

Mandatul lui Orban, la dispoziţia lui Cîţu

Ludovic Orban a declarat că Florin Cîţu poate înregistra oricând demisia sa şi astfel să-l demită efectiv de la şefia Camerei, dar susţine că cel mai bine ar fi ca el să rămână în funcţie până la coagularea unei noi majorităţi parlamentare.

Eu, luni dimineață, mi-am depus demisia în mâna președintelui PNL. Este o decizie irevocabilă și care va opera în momentul în care președintele PNL va decide să depună aceea demisia.

Eu sunt un om de onoare și voi rămâne în funcție până în momentul formării unei majorități parlamentare, pentru că altfel se alege Ciolacu președinte al Camerei. Cum va funcționa un Guvern cu șef al Camerei de la PSD?”, a spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă va înregistra demisia la Camera Deputaților în caz că Florin Cîțu i-o va cere, Orban a spus ”Cu siguranță”.

Rămâne supărat pe Iohannis

Orban susține că nu-și retrage sub nicio formă declarația prin care a anunțat ruperea oricărui parteneriat cu președintele Klaus Iohannis.

Nu-mi retrag declarația privitoare la parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis. Ar fi ultima prostie din partea echipei necâștigătoare. A fost parte la Congres (Iohannis n.r.).

Eu n-am văzut niciodată așa ceva. Eu mi-am făcut datoria față de Klaus Iohannis. Am fost șeful de campanie al președintelui Klaus Iohannis, împreună am obținut rezultate absolut extraordinare.

Dacă vrea să aibă parteneriat, să aibă cu președintele nou ales”, a spus Ludovic Orban.

author avatar
Andrei Ștefan
258 afisari

1 COMENTARIU

  1. Îi plânge careva viermelui de milă???
    Eu, ca brașovean, nu! Mult rău a putut face hăndelul de securist borât!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger