Ludovic Orban a lansat un atac la adresa rivalului său din PNL, Florin Cîţu.
Prezent, duminică, la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Vrancea dedicat alegerilor interne din cadrul filialei, şeful liberalilor a zis că mulţi dintre cei care îl susţin pe premier pentru funcţia de preşedinte, de fapt nu-l consideră pe acesta capabil să conducă partidul.
Orban a mai afirmat că nu s-a așteptat ca Florin Cîțu să candideze la președinția PNL.
Fanii lui Cîţu au motive ascunse?
„Mulţi din cei care astăzi îşi clamează susţinerea pentru Cîţu, de fapt nu-l consideră capabil să conducă un partid. De fapt, o fac din cu totul alte motive decât dorinţa de a lua o decizie care să facă bine PNL.
Eu cred că noi trebuie să rămânem în ochii opiniei publice aşa cum ne-au perceput şi trebuie să ne perceapă.
Liberalii sunt oameni de onoare, liberalii sunt oameni de cuvânt, liberalii sunt oameni care nu-şi schimbă opiniile de la o zi la alta, liberalii sunt oameni care au o credinţă puternică şi care acţionează în baza unor principii, a unor valori, a unor obiective bine fundamentate, nicidecum în baza unor oportunităţi individuale de moment sau în baza unor presiuni care sunt exercitate din exteriorul PNL”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul l-a luat prin surprindere
Orban a adăugat că nu se aştepta ca premierul Cîţu să candideze împotriva sa, pentru că „nu poţi să introduci o competiţie împotriva unei echipe care a câştigat alegerile”.
„Nu m-am aşteptat ca Florin Cîţu să candideze la preşedinţia PNL. Toate discuţiile pe care le-am avut cu el nu puteau să mă conducă la această concluzie.
De asemenea, nu m-am aşteptat ca oameni care au fost în echipa de conducere a PNL şi au încercat să îşi pună cununa cu lauri pe cap la fiecare victorie a PNL din ultimii patru ani de zile, acuma să spună că preşedintele nu a avut nicio legătură cu victoriile respective, că preşedintele nu mai e bun…
Eu le-am şi spus o dată, domnule, aici lucrurile sunt foarte simple: dacă eu nu mai sunt bun, înseamnă că nici voi nu mai sunteţi buni, iar dacă voi susţineţi că voi sunteţi buni, înseamnă că şi eu sunt bun.
Este de multe ori paradoxal să vezi la anumite conferinţe în care se clamează că echipa câştigătoare merge mai departe, că nu poţi să introduci o competiţie împotriva unei echipe care a câştigat alegerile sau care a obţinut rezultate”, a afirmat Orban.
Congresul Național al PNL în cadrul căruia va fi ales președintele partidului are loc în 25 septembrie. Liberalii au de ales între Ludovic Orban și Florin Cîțu.
Organu-i dobitoc rău de tot!
Sica a pus berile pe masa, si a vorbit dupa ce le-a deschis
Ca să ne lămurim. Dacă PNL pune pe Cuțu la conducerea partidului, dacă Barna si uniunea lui continuă cu agresarea psihică a cetățenilor pe tema vaccinărilor, dacă guvernanții continuă cu protestul gay lor în țara noastră vreme de 5 zile si înainte de Sfânta Maria, dacă pseudo-guvernul acesta Cuțu, continuă să impună masuri nedemocratice împotriva românilor, măsuri care lezează sănătatea si integritatea fizică a oamenilor E DE RĂU! VOI CEI DIN PNL-PDL-USR-PULS VEȚI SUPORTA CONSECINȚELE. PE LÂNGĂ PRĂBUȘIREA VOASTRĂ, VEȚI SUPORTA CONSECINȚE PENTRU TOT RĂUL PE CARE ÎL PRODUCETI CETATENILOR.
& Nu este o diferență exagerată între modul cum sunt organizate clanurile țigănești și modul cum PNL-iștii își organizează partidul, ?
Cutu ales Puli Basa de Clanurile Locale