Cauta

LOVITURĂ pentru Ludovic Orban! Victor Ponta se întoarce ca premier?

victor ponta

LOVITURĂ pentru Ludovic Orban! Victor Ponta se întoarce ca premier?

Victor Ponta pregăteşte o revenire spectaculoasă în funcţia de prim-ministru al României! De ce? Pentru că el este propunerea alianţei Pro România – ALDE pentru postul de premier.

PRO România și ALDE au decis, duminică, fuziunea celor două partide. Victor Ponta a prezentat cinci măsuri pentru prima zi de guvernare, respectiv Venitul Minim de Criză, Sprijinul Economic de Criză, Programul Național de Testare, Redeschiderea tuturor școlilor și Redarea demnității și respectului datorat hainei militare.

Sunt absolut convins că împreună suntem mai puternici. Proiectul nostru este bazat pe două principii esențiale. Primul este că trecem împreună peste această perioadă de criză. Este oferta principală a PRO România.

Al doilea principiu este că noi vedem ieșirea sau trecerea prin criză cu românii la serviciu, la muncă, nu în lockdown, cu copiii la școală, nu acasă sau în fața calculatorului, iar vârstnicii respectați în această perioadă, nu-i închidem în casă, nu fugim de ei”, a spus Ponta.

Cum vrea Victor Ponta să trecem de criză?

Liderul Pro România spune că nu este de acord cu închiderea ţării din cauza pandemiei generate de noul coronavirus. „Nu suntem de acord nici cu închiderea României, nici cu închiderea școlilor, nici cu panica pe care o vedem în fiecare zi. PRO România are un program concret, o echipă bună și un candidat de prim-ministru. Sunt onorat și dornic să fiu acest candidat„, a mai zis Ponta.

De ce au fuzionat Pro România şi ALDE?

Noi facem această fuziune pentru că este reacția sănătoasă la înțelegerea pe sub masă dintre PSD și PNL pentru a scoate de pe scena politică partidele mai mici. Este evident că cei mari nu au nevoie de opoziție. Ei au nevoie de un sistem bipolar, în care să-și paseze steagul guvernării de la unul la altul, sub deviza pe care o cunoașteți: ‘La vremuri noi, tot noi!’„, a explicat Victor Ponta.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version