Decizia Statelor Unite de a acționa decisiv împotriva lui Nicolas Maduro declanșează deja proteste. Încă o dată, limbajul „dreptului internațional” este folosit pentru a proteja tirania.
În 1989, SUA au intervenit militar în Panama pentru a-l înlătura pe Manuel Noriega, un narco-dictator care transformase un stat suveran într-o întreprindere criminală. Atunci, ca și acum, criticii au avertizat asupra precedentelor catastrofale. Atunci, ca și acum, s-au înșelat.
Istoria a judecat acea intervenție nu ca un act de imperialism, ci aplicarea tardivă a responsabilității când toate celelalte mecanisme eșuaseră. Președintele George H. W. Bush a înțeles ceea ce mulți dintre liderii occidentali de astăzi par să fi uitat: legea separată de justiție degenerează în farsă, notează European Conservative.
Printre vocile cele mai puternice care invocă „dreptul internațional” se numără Iranul, al cărui regim execută disidenții și înarmează teroriștii; Rusia, a cărei invazie în Ucraina a distrus toate principiile fundamentale ale ordinii post-1945; și Hamas, o organizație genocidară care ucide civilii ca parte a doctrinei sale.
Lor li s-au alăturat China, Cuba, Nicaragua și alți violatori în serie ai drepturilor omului: țări care invocă legalitatea numai atunci când protejează represiunea, corupția și impunitatea.
Mai îngrijorătoare decât reacția autocrațiilor este însă evazivitatea studiată a democrațiilor europene. UE și Regatul Unit se retrag prea des în legalismul abstract, emițând declarații care nu se deosebesc în ton de cele ale tiraniilor. Estompează linia morală dintre cei care o abuzează și cei care ar trebui să o apere.
Venezuela a desființat instituțiile democratice, opoziția, a alungat milioane de oameni în exil și s-a consolidat prin violență și criminalitate transnațională.
Dacă înlăturarea unui astfel de regim, după ani de sancțiuni, negocieri și poziționări ale ONU, încă provoacă îngrijorarea Occidentului cu privire la procedură, mai degrabă decât la principii, atunci problema nu este acțiunea americană, ci abdicarea Occidentului.
Democrațiile pot fie să apere o ordine internațională vie, bazată pe responsabilitate și transparență, fie să continue să se ascundă în spatele unei legi moarte, pe care tiranii o invocă cu fața serioasă și arma încărcată.